Stop cadru

eşti bătaia lipsă a inimii mele

într-o zi oarecare din iunie

îţi întind capcana unui zâmbet

e o frânghie subtilă de care visez uneori să îţi spânzur săruturile

fictiv

îmi număr visele în asteptarea care nu se mai ridică

de pe umerii mei

demonii îmi şoptesc că a ta va fi mâna care mă va stinge

ca pe o lumânare care a ars

o întreagă noapte polară

şi nimic nu mai pătrunde

prin zidurile tăcerii care stau de veghe

la picioarele mele

arse acum de la goana după fluturi

închide ochii

şi calcă-mi pe suflet

deja stăină într-o lume clădită pe nimic

mă dărâm la un singur cutremur la buzelor tale

secvenţele cu noi se derulează în culori tot mai pale

iar mie mi-e din ce in ce tot mai teamă

să mă îndrăgostesc

Mimă

dacă ar fi să mimez perfecţiunea

aş încerca să stau pe vârfuri

ca o balerină în lacul lebedelor

e ca şi cum muzica s-ar fi oprit

iar noi am rămas orbi

rătăcind prin sufletele noastre uneori pereche

e ca şi cum m-aş zbate între frânghii de foc

ca un animal căzut în braţele vânătorului

prefăcut în dumnezeu

în timp ce răscolesc prin sertarele minţii

după o rugăciune de mult uitată

dacă ar fi să mimez iubirea

mi-ar fi de ajuns să te cunosc pe tine

ne-am face promisiuni , ne-am citi unul de pe sufletul celuilalt

am fi împreună

ca mai apoi, ca doi kamikaze

să ne rănim

în jocul firesc al amăgirii

The end

am născut atâtea poeme încât

unii mi-ar putea acorda titlul de mamă eroină

au crescut o dată cu mine, din mine

înăuntrul fiinţei mele

devorându-mă

până ce eu m-am făcut mică

şi nu le-am mai putut opri

s-au cuibărit în sufletele oamenilor

s-au hrănit din slăbiciuni, regrete

poate din iubire

au evadat apoi în minţile bărbaţilor

căutându-şi taţii fără nume

apoi, negăsindu-i

s-au întors la mine

le-am ucis atunci

înainte să cad eu victimă

Experiment

ne privim de după gratii de fier

ca doi inamici

avem gloanţe în priviri

şi de sub coaste scoatem inimi mutilate

în războaie reci

ne-atingem mâinile,

e un ritual al nostru

moleculele se recunosc, se contopesc

iubim, tremurăm, uităm

cu acelaşi trup/ cu acelaşi suflet

graniţele dispar

iar eu adorm pe al tău umăr

ca un copil plictisit

te iubesc ascuns pentru a trăi

posibil amant

într-una dintre lumile inventate

eşti fluturele negru tatuat

pe fiecare dintre sufletele mele închiriate

nu-mi cere să te şterg

ne vom recunoaşte după un timp

în penumbra care ne va înghiţi

într-o noapte toridă de iunie

Refugiu

între frânghii de foc

mă zbat

ca un animal micuţ căzut in braţele vânătorului

sunt umbre care nu se desprind de trup

nici în mormânt

noi ne vom iubi în infern

ca două suflete prea împovărate de păcate

ca să se ridice la cer

şi de prin minţile explodate

vom culege grabnic

mărunţişurile

secvenţe din vieţi anterioare

ascunzişurile

refugiu pentru mine

ochii tăi

schelete de foc dansând pe retină

gândurile tale spânzurate de trupul ei

pierdut demult în răzvrătire

iar între noi, grăbit

zidul tăcerii se tot ridică

Sinner

avem o poveste în construcţie

un sărut strivit între coaste

şi gânduri spânzurate de alte gânduri

reacţie în lanţ

am mâinile legate de trup

am ochii injectaţi

nu te mai recunosc

umbrele mi se aşează pe umeri , îmi coboară pe genunchi

îmi şoptesc blesteme

iar eu mă dizolv în venele tale

ca drogul violului

suntem două proiectile neexplodate

îngropate adânc în obrazul unui destin mult prea fardat

odata am crezut ca dumnezeu este bărbat

si am abandonat rugăciunea de seară

mi-am spus că păcatele mele

i-ar clătina inocenţa

puritatea

m-am întors cu faţa spre pământ atunci

şi am cerşit unui demon vindecarea

Untitled

şi poate cândva vom învăţa să încuiem mai bine uşile

dintre noi

să nu rămânem niciodată

pe dinafara dragostei

am căzut printre degetele tale

într-o groapă comună

alte femei goale

rămase fără inimi

eşti bărbatul îmbrăţişat de ziduri

muze de ceaţă lipite de tine

insistent

iar tu te cutremuri ca un trup spânzurat

la porţile iadului

am să caut pentru tine un nume

între noi săpăm tranşee

ni se scurtează braţele , iar surdomuţii

ne învaţă să iubim în tăcere

dar eu îmi acopăr urechile acum

te şterg

nu vreau să ascult un alt cântec de sirenă

L`amoureusse

hoţul de vise

aleargă

pe pieptul meu gol

ca pe o câmpie arsă de soarele amiezii

toropeală

îi curge cerneală prin artere

şi în loc de braţe

are pensule scăldate în culoarea zilei de ieri

roşu aprins

iar pe cer o lună virgină zâmbeşte melancolic

garsoniera mea , adineauri fadă

pânza de lucru a artistului fără nume

un infern al nuanţelor

din care se hrăneşte

ca dintr-o ţigară fără filtru

pe jumătate viu

el îmi inundă

coridoarele inimii ca o ploaie torenţială

il priveam stând întinsă pe un pian vechi

ascultând casete ale anilor 70

îl întrebam despre muze

şi scântei

sorbind din cafeaua de dimineaţă

mi-a spus să tac atunci

mi-a înfăşurat în jurul ochilor un voal de ceaţă

am adormit

şi-a doua zi m-am trezit mireasă

Delirium

zicea

//plouă peste inimile noastre deja rănite

cu cioburi de sticlă // cerul e nemilos .

zic

să ne mărtusisim

acum

dar nu , sunt atâtea umbre în jur

şi pereţii

atât de aproape

încât

le aud şoaptele răutăcioase

zgâriind vopseaua

M. are genunchii juliţi

are vânătăi pe suflet

şi-a înghiţit egoul

apoi a cerut iertare , plângând .

i-am spus

//opreşte-te

ai să te usuci //

nu m-a ascultat

şi s-a stins

uitând

că m-a cunoscut vreodată

mie mi-au crescut în suflet

dinţi de oţel

de care mă rănesc

de fiecare dată când încerc să alung

o altă jumătate de suflet

care vrea să-şi facă loc

în garsoniera aceasta îngustă

delir indus

de o piesă lipsă / indiferentă

azi mă simt din nou incompletă

Experiment

îmi aşez instrumentele de iubit

pe masa tăcerilor noastre

îmi golesc încăperile inimii

şi fac loc

pentru un nou vizitator

care va rămâne sigur peste noapte

las ferestele deschise

din când în când

un cocor se aşează în primul rând

şi ia parte

la experimente chimice făcute de noi

de pe urma cărora

m-am ales cu multe răni

în nopţile când oarbă

mutilată de dorinţe

de nevoi

m-am împiedicat de tine

pe o stradă oarecare

sunt urme de cădere

care nu se şterg

pe obrazul meu sărutul lui Iuda

arde mai tare ca niciodată

te simt slab , confuz

rănit

eu te iubesc aşa , tăcând

îngenunchează acum

şi cere-ţi iertare

Charmes

el iubea femeile tatuate

încinse cu jar aprins pe suflet

atinse de braţele demonice

ale artiştilor care şi-au pus amprenta

pe fiecare parte din trupurile lor

dezgolite

insipide

muzele se vând cel mai bine

la colţ de stradă

ca nişte droguri din care gustăm cu toţii

ca din delicatesele

de pe străzile franţei

în zilele ploioase de la inceputul lunii

în oglinzi retrovizoare

îţi întâlnesc privirea

începe un nou război

cuţite şi săgeti de foc

iar eu am încetat de mult să mă apăr

poate ca felul meu ciudat de a fugi de tine

nu a fost decât o încercare eşuată de a

păcăli destinul

care ne-a adus împreună

uneori mi se pare că suntem din nou străini

dar din umbră

vindeci orice gând rănit de gloanţele minţii mele

care neagă orice rătăcire a ta

în realitatea aceasta diformă

el iubea o singură femeie

cu păr de culoarea castanului copt

în mijlocul verii

cu buze roşii şi imagine neclintită

de muză de prin părţile franţei

şi-o închipuia trăgând adânc în piept

din ţigara dorinţelor

care îi înecau chipul într-un voal

mistic / fumuriu

iar azi e ziua când sufletul meu pleacă în exil

Scars

stigmate de benzină pe piele

mi se încolăceau pe braţe ca şerpii de la circ

din filtrul ţigării ieşea fantoma de la operă

cântând ceva de bach

iar noi dansam pe tâmpla unui beţiv oarecare

obsesiile le ţin în lanţuri

cu dinţii mă agăţ de tine

plutesc intr-o barcă fără vâsle

voi rămâne veşnic cenuşăreasă

un chirurg îndrăgostit - un braţ puternic scormonind prin cutia toracică

după o inimă care nu mai este de găsit

iar ochii tăi ard mai tare ca niciodată

în noaptea aceasta din iunie

c`est moi qui te adore

c`est moi qui ne te connaître pas

între noi e zidul berlinului

de care ne rănim de fiecare dată când vrem să ne atingem

să ne iubim

iar florile de mai încet

încet

se sting

Quelqu`un ma dit

funeral song

- două molii uitate în sacoul îmbrăcat de un cadavru

hippiot

am propria frecvenţă de radio

unde se dfuzează doar chansons d `amour

dintr-o vară pluriliniară

ca destinul pe care îl am desenat în palme

infinitul e doar o formă de artă

dictată de un zeu mistic dispărut

în teoria conspiraţiei

iar povestea mea doar un fir de aţă

înfăşurat

de-a lungul sufletului tău

quelqu'un m'a dit que tu m'aimais encore

las minciuna aceasta să se odihnească în cuibul unui vierme de mătase

metamorfoză

iar mâine direct din coaste au să-mi crească aripi

căzătoare

ca stelele de pe cerul altcuiva

Trip

translucent

licăreau ochii tăi ca două meduze pe pielea oceanului

vedeam prin tine ca printr-un ciob de sticlă

uitat la locul unei crime de unde te-ai evaporat

reacţii chimice

şi lipseşte elementul x de pe fundal

jazz într-o doză mortală

se propagă în sufletele noastre

dornice de o nouă aventură

clandestini la bordul corăbiilor de croazieră

fantome ale verii în declin

ecouri dezacordate cu gust marin

şi ne piere pofta de mâncare

ne luăm rămas bun de la piratii din caraibe

luăm un taxi spre paris

facem bungee jumping de pe podul viselor noastre

suspendate

de tavan

şi trecem unul prin altul

ca săgeata albastră care duce la Praga

Anomalii

uneori aş vrea sa fim din nou străini

să adunăm toate secundele într-un cerc

să se învârtă împreună într-un nonsens

al uitării

înr-o corabie a tăcerii plutesc în derivă

ce usor e să alungi vraja unei iubiri fictive

ce uşor e să aşterni un nou personaj pe hârtie

bărbatul albastru din cerneală se ridică

îmi injectează în artere un drog al iubirii

şi mă lasă dormind dimineaţa

neînvelită

trezeşte-te

gloanţe de plumb îmi cad de prin gene

am pielea arsă de cuvinte

căzute din gura bărbatului chimic

pe care l-am găsit dormind învelit între două pagini de jurnal

azi e ziua însemnată cu roşu în calendar

"nu credeam că am să vindec 6 miliarde de inimi rănite deodată

dar m-am descurcat ."

Part time job

în cranii sparte

ne aprindem lumânări

deschidem cavourile în care ne-au stat sufletele ca nişte păpuşi de porţelan

uitate în debaraua magazinului de antichităţi

a valse of true romance

ne îmbrăcăm în trupuri de unică folosinţă

păcatele le sfărâmăm de stânci

marea se colorează în roşu aprins

căci sângerează naufragiaţii abandonaţi

în stomacul văduvei albastre

iar noi îi pescuim şi îi aruncăm

pe locurile noastre goale

din sălile de teatru ale infernului

nu avem nume , doar cicatrici adânci săpate în suflet

care ne închid uneori într-o pagină de ziar

în care ne-a fost anunţată moartea

ca un tun care aruncă săgeţi de foc

spre inimi străine

pe care le culegem noi acum cu îngerii din râul Styx

raiul e o destinaţie de vis

în timp ce iadul se transformă în abis

pentru a putea cuprinde tot întunericul din lume

Accident

eu am uitat să mă rog

şi totuşi

pe demonul albastru

îl implor

să mă primească în braţele sale

smoală

din ochii mei curge

ca un râu

poluat de amintiri neoxidate

care plutesc la nesfârşit

ţinându-se la suprafaţă

înecând orice altă speranţă

de viitor

treptele nu mai ajung la cer

se năruie toate în jurul meu

cutremur în visele mele

şi realitatea

mi se pare doar o glumă proastă

din care nu vreau să gust

un accelerat de gânduri

se izbeşte de zidurile minţii mele

accident feroviar

intersectări de plumb şi de regrete

şi numele meu pe buzele străinilor care citesc ziarele vremii

La femme qui t`aime

eu nu sunt ea

eu nu sunt femeia care îşi umple buzunarele cu regrete

vagoane întregi de slăbiciune

cu lanţuri care leagă obsesii

de gâtul soldaţilor care şi-au pierdut vestele antiglonţ

în jocul acesta al amăgirii

şi nu , nu ştiu de unde vin

probabil dintr-un infern scurtcircuitat

de prea multe suflete aflate în exil

şi nu, nu am să mai vin

în închisoarea aceasta în care te-am iubit

ca pe un actor mereu grăbit

să adune cât mai multe jumătăţi de suflet

şi doar eu îmi vând visele

la chioşcul de la colţul străzii

pentru că stau orbii la rând

să guste din lumină

cum gust eu uneori din sufletul tău

când îl dezbraci de parfumul zilei de ieri

" neconvenţional de frumoasă " îmi spui

şi eu

te cred

te-ai golit de confesiuni

şi totuşi sunt atâtea semne de întrebare

tăcerea e cea mai bună armă

în războiul dintre noi

nu vrea să te cunosc , nu vreau să mai adorm

cu tine agăţat de fiecare gând al minţii mele

Confused

sunt aerul pe care îl străpungi

cu elici ascuţite

/ regretele tale /

tocmai când căzusem pradă unui viciu

/ tăcerea /

care mă lasă uneori fără apărare

cine eşti tu ?

eşti demon , eşti alinare

eşti reflexia mea

într-o oglindă murdară

dar vreau să te-ating

să nu dispari

de azi sunt oarbă

şi nu vreau să te întorci acum

căci îmi doresc să nu fi plecat niciodată