aproape martie

Suntem cu toții defecți, iubirea mea.
 Să nu crezi, nici măcar pentru o clipă, că ești singur.
Uite, chiar acum, când ai adormit, în sfârșit,
cu mâna mea mică strânsă în pumnul tău, nu m-am mișcat deloc, chiar dacă
jumătatea din mine a amorțit și cealaltă jumătate scrie acest poem.
Suntem cu toții defecți, iubirea mea,
dar micile noastre imperfecțiuni
sunt cele care fac din noi adevărate personaje.

Și apoi dragostea,
dragostea mea proiectează în tine
o frumusețe rampantă. Dragostea mea
te înfurie uneori, te provoacă. Nu te juca cu ea,
vei sfârși ca un motan încâlcit
într-un ghem de ațe.
Dar eu știu că nu ai să faci asta.
Dragostea ta
o întrece uneori pe a mea. Dragostea ta
e în micul ramakin în care ai tăiat atent
fructe
și mi le-ai adus în pat
când m-am îmbolnăvit. Dragostea ta
e în sărutul pe frunte pe care mi-l dai
în fiecare zi. În faptul că ți-ai abandonat
țara și tot ce cunoșteai
pentru mine.

Suntem cu toții defecți, iubirea mea. Să nu lăsăm
asta
să ne dărâme.
E aproape martie și stau floricele
îngropate sub zăpadă, acolo stă și
inocența mea, și toată ura
și tot dorul.

Roiul din minte
a amorțit, ce a fost bântuit am zdrobit fără țipăt.
 Ce liniște și ce
naivitate în iubire, suntem atât de aproape acum, tu și eu,
letal de aproape. Și afară-i ger
cum n-a mai fost decât
în nesiguranța dintre noi, cândva, când începeam să ne iubim,
prin cabluri, pe ecranele mici, iluzorii.
 Afară-i gerși noi murim de cald, ceva arde tot timpul
înăuntru, abia așteptăm
să găsim un loc retras, semiobscur, în care
să ardem de vii,  obscen, și-apoi, printre oameni,
să redevenim cuminți, ca la școală.
 Fără teamă și fără ziduri care să blocheze trecutul,
de unde nu mai vine niciun parazit, nicio voce tulburată,
 construim
din lego scenarii demente, radiante,
din care nu mai vrem să ieșim.
Și-n creier, și-n inimă
e liniște și-i cald ca-ntr-o peșteră
pe pereții căreia
sunt proiectate doar
anatomiile noastre îmbrățișate în convulsii.

Mă trezește
alarma internă, deja fidelă,
mecanizată, mă face să devin
conștientă
de trupul cald de lângă mine,
de barba lungă de viking
care aproape mă-nfășoară amniotic, de faptul că
încet, încet
ieșim din iarna asta urâtă, cu orele ei de întuneric și amorțeală,
mai puțin fragili,
mai puțin brutali,
ieșim din monotonie cu soare-n ochi
de dimineață, cu blugii rupți
pe străzile de piatră, gata să-nfruntăm
orașul, cu muzica lui comercială, de panică
și aglomerare,

e aproape ireal, cum
o luăm mereu de la capăt, tot
mai energici și mai radianți, cu toate
cicatricile noastre colorate,
nimic nu ne mai ține,
nimic nu ne mai ucide,
suntem împreună și
de altceva nu-mi pasă.

0.2

peste tot ce era necrozat
și blestemat
a început să cadă altfel lumina

o nouă muzică
pe holuri
senzația că
suntem în sfârșit
singuri
aici

orașul ăsta mic
se schimbă
în funcție de stările mele
orașul ăsta
se schimbă în funcție de
prezența/absența ta

copacii înfloriți
ne fac să uităm
de pericol

copacii înfloriți
smoothie-urile cu căpșuni și banane
mâinile mele mici
în mâinile tale mari
ne iau gândurile
de la uk și imigrare

orașul ăsta
ca un
circuit închis
în care ne-nvârtim
la turație maximă
și niciun șanț
în care
să sfârșim

siguranța
că
aici nu o să ni se întâmple
niciodată nimic rău
că toate crimele
se petrec
numai  în thrillerele la care privim reci
că iubirea noastră
e
blockbuster

și

storurile trase
nu ne interesează deloc
ce e afară și de ce ne-ar păsa

când
avem atâtea ficțiuni în care
să ne torturăm
în care
să ne iubim

poem iubire

Și am promis c-am să te iau cu mine peste tot,
c-am să-ți arăt
cum tremură o inimă
sub flacăra brichetei,
că ne vom lăsa
mâncați de aceleași iluzii prin suburbii, în siguranța pe care ți-o dă
uneori întunericul,
ți-am prezis viitorul
undeva în inima pădurii,
într-o iarnă, pe la începuturi,
m-am făcut sigură
că îți voi aparține,
ți-am zis
în lumina acidă de februarie
că semeni cu un arici în soare,
cu barba ta încâlcită și toate sistemele de apărare,
că vom rămâne pentru totdeauna împreună.
Dar acum lasă-mă
un pic singură,
lasă-mă să fiu vulnerabilă,
să mă scufund
în
apa asta
amestecată cu sânge,
să mă mănânce toate coșmarurile.
Să mă trezesc apoi
și dimineața să-mi pară
orbitoare
și dragostea ta mai suportabilăapartamentul acesta, la marginea asta
de lume, cuibul nostru de tandrețe și analgezii.