Zid

visele mele -
o pânză de păianjen
în care cad de fiecare dată pradă

mi-aş dori să mai rămâi ,
dar la mine în suflet e mai tot timpul aglomerat
nimeni nu vrea să se oprească la semafor
pietonii , gândurile mele
sunt călcate în intersecţia simţirilor
care sunt mai puternice ca niciodată
şi sunt o adevărată armată
oare e posibil să mori de două ori ?

sărutul tău are gust de ciocolată
câteodată dulce , câteodată amară
în funcţie de câţi nori sunt pe cer
în funcţie de cât de mult ai nevoie
şi cât de mult eşti dispus să oferi

la mine în suflet , e tot timpul primăvară
căci sentimentele mele pentru tine cresc mai mult
când îmi tai aripile de la rădăcină
speri că nu voi mai zbura vreodată
speri că nu voi mai iubi vreodată
decât pe tine
decât pe cel care viaţa în palme-mi ţine


opreşte-te o clipă , şi aminteşte-mi puţin de mine
de cea care obişnuiam să fiu
de cea care s-a lăsat modelată
de mâinile unui ucenic
care i-a şters trecutul şi i-a dăruit
un nou chip , dar
un suflet la fel de prăfuit

Necesar

Divinitatea nu-mi este necesară, o fiinţă omenească îmi ajunge.

Aşa vorbeşte sufletul din mine
păcat el săvârşeşte într-o singură clipire
dar ce păcat e acela făcut pentru iubire
ce război e acela care se dă între doi îndrăgostiţi
pentru victoria unirii
pentru intensitatea atingerii
pentru puterea răzvrătirii
nu , n-am nevoie de divin
nevoile mele se reduc doar la tine
la un sărut şoptit ca o rugăciune
pe nerăsuflate
la două cuvinte care îţi tremură pe buze
şi le este teamă să se nască înodate
unde e "te iubesc"-ul de altădată ?
***
aş vrea să rostesc doar adevăruri
însă a minţi e pentru femei
ceva aproape instinctiv
aş vrea să îţi cântăresc sufletul
însă gramele sunt o unitate de măsură prea mică
şi n-am să pot , nu voi reuşi
aş vrea să îmi încui gândurile
în închisoarea albă a tăcerii
aş vrea să pot rosti cuvintele
care îţi pot deschide lăcatul inimii
**
voi scrie pentru tine
pănă când degetele mele vor încărunţi
voi scrie pentru tine
până când buzele vor învineţi
voi scrie şi după ce nu voi mai fi
căci timpul nu are început
nu are sfârşit
iar eu sunt creaţia lui
sunt fiica timpului şi a iubirii
sunt copilul celor doi îndrăgostiţi
care şi-au declarat război
într-o zi neagră de vineri

*

Voyage voyage

ţi-aş mătura genele
în lung şi-n lat
şi ţi-aş colora ochii cu creion dermatograf
să mă pot oglindi în ei
să pot privi dincolo de ei
ca printr-o fereastră
sufletul care nu vrea să mai plece de-acasă
de câteva luni bune
pantofii i s-au rupt de la atâtea vise
neîncepute
de la atâtea gânduri prefăcute
în drumuri ce duc către gara fără nume
unde ne odihnim
unde stăm şi ne privim
ore în şir
minute în şir
luni în şir
fără să lăsăm nici o clipă
să evadeze din jocul cu mii de piese
pe care încercăm de atâta timp să-l rezolvăm
pe care uităm întotdeauna să îl terminăm
de dragul zilei de mâine


ţi-aş fura săruturile
de pe buzele adormite
care aşteaptă în tăcere
o ploaie dulce de cuvinte
dar încă nu e primăvară
încă nu e martie cu mărţişoare
când sufletul meu iese la plimbare
să îl întâlnească pe al tău
să ne trezim din somnul aşternut pe gene
să îţi dezgheţi simţurile
şi să le legi de ale mele
să îmi pui versuri în păr
şi câte-un pic de praf de stele
pornim la drum
fără hartă , fără semne
cerul este autostrada viselor mele

Sunt

sunt ca o casă părăsită
cu pereţi roşii
subţiri şi goi
sunt ca o casă părăsită
cu fereste către cerul care nu vrea să mi te mai dea înapoi


sunt un tablou pătat de timp
şi nici o pensulă nu vrea să-mi mângâie culorile
sunt un nou anotimp
care şi-a prefăcut în fulgi
sentimentele


sunt un copil adoptat
de la orfelinatul celor ce au uitat
sunt un simplu copil
care creşte în sufletul unei mame surogat


sunt ceea ce sunt
dar în mine va rămâne mereu ceva necunoscut
câteva inimi pe care le-am cules pe drum
câteva suflete blocate în trecut

adună-mă de pe podeaua suferinţei mele
adună-mă şi suflă-mi dragoste-n artere
e iarnă la mine în suflet
şi flori de gheaţă pe perete
e iarnă pe străzi
şi-mi ninge în gânduri cu cântece din stele

Călătorie

mi-aş face planuri şi pentru mâine
însă viitorul nu are nici o rezonanţă
nu rimează cu singurătatea
nu se înţeleg
nici măcar nu se opun
două elemente neutre
ca eu
şi tu
ca eu şi oceanul din ochii tăi
pe care îl sorb picătură cu picătură
de parcă ar fi secetă la mine în suflet
de parcă cerul nu mai ştie să asculte

mi-aş face bagajele şi aş pleca
dar nu aş şti unde
şi valizele astea sunt atât de grele
sunt păcatele mele
care mă urmăresc oriunde
sunt remuşcările mele
care au început să sape tot mai adânc
în rănile vremii

mi-aş arunca visele în portbagaj
şi aş porni la drum , fără viitorul în buzunar
doar eu şi o pereche de ochelari
doar eu şi multe mistere
de dezlegat
doar eu
mereu eu
pe drumul care nu duce nicăieri
vâslesc într-o barcă pe uscat
şi nu am nimic de interpretat
ultimul scenariu era cheia pentru a fi scăpat
din lumea mea monotonă
din lumea mea uşor diformă
care nu mă mai încape
care nu mă mai apără
de gândurile care nu mă lasă să dorm
de gândurile care nu mă lasă să mor
în propria nefericire
captivă într-o fotografie
în care zâmbetul a început deja să se şteargă
să se schimbe
în ceea ce numesc eu
dependenţă de iubire

Alina visează

aş vrea să mă nasc în new york

la ora 2 şi ceva mărunţiş

într-o zi oarecare din calendar

cu un suflet mare în buzunar

cu care pot să cuceresc lumea

fără să mă prefac

în porumbelul păcii

sau aşa ceva

aş vrea să iau luna

şi să o servesc la micul dejun

cu pâine prăjită

şi ceai englezesc

şi beţişoare parfumate

şi un te iubesc învelit în ciocolată

şi a doua zi în ziar

o altă crimă neelucidată

aşi vrea să urc pe everest

cu umbreluţa de soare după mine

să stau la minus 50 de grade

şi să mă topesc

cu cât încerc tot mai mult să pescuiesc

razele de soare

aş vrea să

dar nu -ndrăznesc

îmi iau jucăriile şi plec departe

aşi vrea din nou

dar nu reuşesc

cuvintele mă-ncurcă

mă ispitesc

tot ce fac e să visez

Locul acela

E locul acela unde

visele fură cadavre

şi se îmbracă în ele

şi-şi fac de cap

de dimineaţă până seara

câte-un veac de fiecare

e locul acela unde

demonii zâmbesc

da , zâmbesc !

şi ce zâmbete înfiorătoare

cântă balade şi pândesc

sufletele care pleacă la plimbare

e locul acela unde

îndrăgostiţii împărtăşesc secrete

numai de ei ştiute

unde săruturile prind aripi

şi dansează

pe portativul buzelor timide

crude

e locul acela unde

gândurile mele se iubesc cu ale tale

e locul unde cele sfinte

sunt încuiate pe dinafară

21

e ca şi cum ţi-ai aşeza visele într-un leagăn
şi ai aştepta să crească
fără hrană , fără cuvinte
fără aşteptări prea mari
fără gânduri prea grăbite

în apartamentul 21
o femeie îşi îneacă dorul în aşternuturi
o ultimă scrisoare rupe
nici acum nu ştie încă
ce dorinţe să ascundă
ce cuvinte să scufunde

tot ce i-a rămas , e trupul
pe care îl simte mai greu ca niciodată
sufletul şi l-a pierdut demult
străinului dându-i crezare
iar de-acum , la primăvară
se va strecura în mare
sub lumina lunii
sub priviri diurne
chipul lui se va ivi din umbre
şi va lua cu el
tot ce a lăsat în urmă

şi mi-e atât de dor de tine azi
dar mai degrabă mâine

Gânduri de februarie

sunt atât de multe de spus ,
însă nu îmi găsesc cuvintele
le caut în maşina de spălat
sau poate pe şina ferată
acolo unde ultima dată le-am lăsat
trenul spre gara de nord , cluj
a uitat să oprească în gara noastră mică
ai ochii goi şi mari
şi privesc în ei ca într-o oglindă


îmi caut sufletul
prin ale tale buzunare
nu îl găsesc nicicum
probabil a intrat deja la apă
oare e vreo şansă
să fi rămas făr` de păcate ?

aştept următorul autobuz
în staţia aproape goală
las ceasul fără baterii
fără iubirea demodată
timpul este cel
ce a murit cu mine odată
timpul este cel , ce mi-a răpit

viaţa toată

şi mor crezând , că mă voi naşte
în al cincilea anotimp
şi jumătate
o lume veche , un suflet nou
şi alte o mie de păcate

Sunt ca o haină micuţă
care nu te mai încape .

Tequila

îngroapă-ţi amarul într-o sticlă de tequila
băutura singurătăţii efemere
scufundă-ţi iubirea într-o sticla de tequila
şi priveşte-ţi chipul în oglindă
eşti mai fericit acum ?

multe lucruri se întâmplă
în jurul tău tinerii se sărută
iubire prefăcută de durată scurtă
singurătatea e făcută doar pentru cei care
nu ştiu să uite
singurătatea mă face să scriu
în aceste clipe mute

atâţia oameni au păşit pe acest pod
oare câţi dintre ei , s-au gândit măcar pentru o secundă
la posibilitatea de a se arunca în gol ?
atâtea motive găsesc , dar alung
gândul care mă îndeamnă
să-l ascult , şi nu-i uşor
aerul proaspăt îmi intră în nări
privesc răsăritul
şi reuşesc cumva s-adorm


final fericit şi pentru această poveste
de ce e aşa , nici eu nu pot înţelege
ofer singurătăţii mele o formă
şi o împart la toţi , într-o clipă uşor diformă

Cimitir

E cutremur de vise şi temeri

e cutremur în cântecul vremii

în jurul meu cad mii de semne

din cerul nesfârşit al serii

rupe din mine câte un pic

şi hrăneşte-ţi sufletul

acel veşnic vânător de mit

din flori de gheaţă mă aprind

mă-ndrept spre orizontul
pe care -n palme îl cuprind
şi mă-nchin spre răsărit
cu vocea înecată-n zid

doar ochii tăi , ce veşnic mint
îmi îndrumă paşii spre sala de teatru
unde un singur loc încă aşteaptă
să fie ocupat în şoaptă
de sufletul însetat de moarte
bine-aţi venit
v-am pregătit
un spectacol crud , nesuferit
al iubirilor nou asfinţit
bine-aţi venit
în cimitirul ce-a adormit


P.S. Oamenii nu se întorc . Oricât de mult le-ai scrie .

2 AM

E trecut de miezul nopţii
şi din nou
dorul mă lasă fără somn
fără tine
fără sfori
fără puntea pe care adesea mă strecor
s-ajung la sufletul îngropat
pe jumătate
în noroi
în drumul meu
aud strigăte de ajutor
pământul îmi fuge de sub picioare
e semn să dau uitării tot

dăruieşte-mi cuvintele
care nu îmi spun nimic
dăruieşte-mi cuvintele
care spun tot ceea ce simt

am atâtea să îţi povestesc
gândurile de pe buze mi le iei
şi le-nveleşti
în mantia unui sărut
cad în braţele unui vis mut
din care sper să nu mă mai trezesc niciodată
acum uit
de gânduri nerostite
care-mi spun
mai mult decât ai putea dori vreodată

Ne schimbăm ?

şi mi-am spus că trupurile sunt de unică folosinţă
locul de muncă al
sufletelor care nu vor decât
puţină recunoştinţă
pentru folosul adus
fără ştiinţă
lumii ce se degradează
în ritmul maşinilor
care au depăşit de mult
limita de viteză


instinctiv , pur şi simplu instinctiv
privesc din nou către cer
şi mă rog celui care
a primit numele de dumnezeu
mă arunc în noroi
cu speranţele secerate de ger
aştept un răspuns
uitând de resursele
ce zac
în propriul ego
şi-ncerc
să-mi găsesc sfârşitul
la acest capăt de tunel

dă comandă de o nouă pereche de aripi
şi învaţă-mă să mă lansez în zbor
azi m-am născut din nou
din cenuşă şi noroi
o lume veche
dar acelaşi suflet gol

Dorinţe

mi-aş dori să spun
"da , iubesc "
fără să am vreo reţinere
sau resentiment
şi să te găsesc
în acea dimineaţă din decembrie
cu flori de mai
brodate în ferestre
şi-n ochii tăi
o lumină fluorescentă
şi beţişoare parfumate cu aromă
de vanilie şi migdale
ca ochii mei
care înoată în cerneala
pe care o regăseam în privirea ta dulce
cocos şi scorţişoară
iubirea noastră învelită
într-o coajă de portocală

mi-aş dori să spun
"eşti doar al meu "
dar uit
de azi se naşte nepăsarea
literele care formează numele tău
le şterg
pe rând
cu cât mă îndepărtez mai mult
mă apropii de secretul de după perdeaua de lut
comoara care zace în sufletul
meu
uitat în sud

se pare că am vâslit prea mult
împotriva destinului
mi-aş dori să pot să lupt
mi-aş dori
dar
războiul e de mult pierdut

Aşteptare

pe clapele sufletului meu
ai dansat grăbit
n-ai ascultat cântecul
despărţit de asfinţit
în urmă ai rămas
doar un balerin rănit
de propriul ego
rătăcit
găşeşte-ţi paşii-n labirint


roşu sângeriu
brodat pe buzele tale
stigmate ale timpului
ce-a răpit iubirile de-odinioară
să stăm pe loc
o ultimă chemare
de la orizontul purpuriu
la ce să ne aşteptăm noi
oare?

O pânză de păianjen , pe genele mele
scrum
în faţa mea imaginile inundă
ochii care întotdeauna plâng
aştept tăcută poate-n curând
din visele mute
se va naşte ceva sfânt

Zâmbete cu scorţişoară
le împart pe toate-n grabă
şi aştept în continuare
sufletul din miez de soare

Mit

Suflete goale se perindă pe retină

trenuri care nu percep bilet de călătorie

mă-mbarc şi eu spre nemurire

fără aripi

doar iubire

În clipe atât de lungi ,

în săruturi atât de scurte

uit numele tău

şi-mi devii necunoscut

timp de câteva secunde

care se scufundă

cu cât ceva mă aduce tot mai mult

la suprafaţa unde

nu eşti tu

e doar o umbră

ceva în mine se prăbuşeşte

privirea mea nu desluşeşte

e umbra mea , sau e poveste

şi de-s doar eu , nimic nu este

străin de mine , sufletul caută

un alt trup , o altă barcă

grăbind drumul spre

eternitate

acea linişte îndepărtată

acel tărâm şi-o jumătate

din unitatea separată