terminat

Aș vrea să fiu puțin distrusă
să pot scrie
un poem confuz, demențial,
să am ceva putred rămas în mine
care să vă spulbere mințile,
o ultimă tragedie
în golul căreia
să vă aruncați,
dar nu a mai rămas nimic aici
care să doară,
n-a mai rămas nimic care să mă mănânce,
au murit maidanezii, târfele,
poezia,
s-au dărâmat și ultimele fabrici comuniste,
s-au distrus
cuiburile vrăjitoarelor, înghite-ți blestemele,
eu o să mă întind aici
și-o să aștept înghețul
să conserve
puțina inocență
care mi-a mai rămas,

dar el doarme

Doarme lângă mine ca un animăluţ

pe gura unui canal

şi nici nu-i pasă că frigiderul e gol,

sfârcurile mele întărite,

camera vraişte, mintea mea vraişte,

doarme lângă mine,
doarme şi nu ştie câte accidente se întâmplă

într-o matrioșkă, de câte ori plec

fără să mă simtă, de câte ori

mă răzgândesc în fapt,

doarme și îl iubesc așa, în fragilitatea
lui și-n naivitate,
ascult ceva tragic în căști și
simt că mă scufund într-o
apă amestecată cu sânge,

 a venit iar iarna,
crudă și orbitoare,
a venit iar iarna, anotimpul
în care mă simt întotdeauna dureros de lucidă
și ipohondră,
și-ncep să caut tramente pe-o parte și
traume  în memoria învinețită,
tumefiată,

dar el doarme, doarme,
doarme ca un animăluț pe gura unul canal
unde-i cald și-i
analgezie,
și nu-i pasă că eu îmi sfărm țeasta de oglinzi,
că am 3 perle mici, negre și tari
în sâni
care o să mă ucidă
și un pistol imaginar
c-un deget imaginar pe trăgaci
la tâmple
care ar putea
oricând
să mă-mprăștie
pe tapetul cu flori mici, vintage,
ca pe-un parazit, ca pe-o
lichea.

vis negru

a venit peste noi
amnezia
ca o iederă vitregă năucitoare
au venit diminețile în care nu ne mai temem
să fim lucizi și nu ne mai temem
de hidoșeniile care se reflectă-n
cioburi de sticlă
momentele când tăiem aerul dintre
noi și nu mai doare atât de tare
pentru că
am învățat să fim independenți
în iubirea asta am învățat să fim sadici și răi
serile cu lung metraje europene
care-ți scurmă în suflet și-n minte
și-n vintre
liniștea da
liniștea pe care o găsim în cabina de duș
cu apa fierbinte curgându-ne
printre cablurile neizolate din minte
calmul
pe care nu-l mai găsim în țigările cu filtru sau paharele cu absint
ci în momentele de după ce
ne rătăcim în convulsii și respirăm unul în altul
până ce trupurile ni se aburesc
pe dinăuntru
ca niște ferestre după care ne ascundem
pervertiți
au murit târfele maidanezii a murit
poezia
a putrezit
degetul imaginar
de pe trăgaciul imaginar
pe care-l simțeam atât de viu în tâmple
a venit amnezia
ca o iederă tandră să ne legene
în visul ăsta negru
negru și dulce
ca o otravă
de care nu te mai saturi