luminițe-n geam
flori de gheață opace
să ne ascundă
de lume

cana cu ceai
verde eucalipt în mâinile mici
blogul de tumblr
cu poezie americană ca o cadă cu pești
zbătându-se împroșcând solzi și sânge pe faianță
prin mintea mea
o voce
seducătoare și necunoscută
de pe youtube
înfierbântând aerul
din jur

lumânarea elefant
arde
într-un colț de cameră
camera asta e templul nostru

afară ninge
incoerent

se așază un strat de zăpadă
în memorie

decembrie țipăt

decembrie ca un balon multicolor
care se sparge
într-un țipăt

starea mea interioară
contrastând puternic
cu reflexiile globurilor fundițele de pe cadouri
zâmbetul tău venetic
în unele zile
când nu mai știu
ce să îți împărtășesc
cum să te țin aproape

câteva
bețișoare parfumate
declanșând
vechi nostalgii

soarele care se lovește în geam
cum se lovește
ura cuiva
de mine
și i se întoarce toată înapoi
fără să îmi  mai facă rău


roata uriașă
zgomotoasă
din mijlocul orașului
și oamenii curioși
din ea
spionând necunoscuții din blocurile din jur
de parcă
le-ar păsa

secret Santa
între colegii care nu știu nimic cu adevărat unul despre celălalt
și nici nu o să o facă

decembrie fără farmec
zăpadă fără liniște

aprind luminițele din bradul artificial
mă las hipnotizată

treziți-mă
când e gata