stați departe

să scriu acum
despre ce se vinde și despre ce ar face să se miște ceva sub toată avalanșa de plastic sub care sunteți îngropați
ar fi o minciună
să încerc să înțep
măcar un nerv
mi-ar trebui
un ac lung de ură și nu-l am
să pornesc micii păianjeni ai dramei să fabrice noi pânze de teribilism și spaimă ar fi inutil și nu mai e loc pentru asta
m-am înconjurat de beatitudine
sunt într-o transă de serenitate
stați departe
stați departe
e o graniță minată în jurul minții mele
o aură magică
o plasă electrificată de dragoste
n-ai să treci
n-am să te las
sunt singură pentru o vreme
e un loc în timp unde aș vrea să mă întorc
să am părul negru lung răvășit cu musculițe mii
și o inimă intactă

zen

Cum te poartă viața,
păpușico,
nici nu știi,

iată-mă acum aici,
pe teritoriu străin,
unde am fugit sa ma reprogramez,
să mă arunc
din caruselul hipnotizant, călduț până la adicție
 unde m-au pus
ai mei, dragii, ca să mă protejeze,
de unde am privit totul
prin sticlă, docilă,
unde am stat suvb vraja unui cămin funcțional,
siguranța
brațelor de cărbune ale tatei,

teritoriul acesta
care a devenit așa vital,
unde m-am retras
să scap
de psihoza vegetală de mai târziu, de chisturile de ură,
monotonia provincială,
eșecul tânărului absolvent,
 viciile aferente,


cum te poartă viața,
păpușico,
nici nu știi,

iată-mă, am supraviețuit,
am răni fluorescente ca niște medalii upgradate,
o schiță de viitor simplă și
un creier încântător
luminând
ca un copăcel dintr-un experimentez olandez
cu adn-uri încrucișate.