marți, 17 aprilie 2012

Secunde umane

sunt zile când vreau să
trăiesc copilăria ta
să împărţim aceeaşi mamă aceiaşi morţi
aceleaşi fobii 
mergând pe vârfuri
fără să trezesc în tine empatii 
/ să stau culcată şi cuminte să îţi admir 
ridurile şi pistruii
micile revolte frământările
de bărbat prematur


pentru că tu
dansezi ca un strop de mercur
pe  frânghiile acestea subţiri
de femeie ce îşi poartă zâmbetul ca o mască de fier
/   e o retragere mecanică
când te văd plecând e ca şi cum 
în oraşul acesta aş rămâne singurul locuitor




şi mi-aş dori
să  oprească un tren aici
să  vină călătorii să îmi deschidă
cutiuţele cu obsesii
să îşi aleagă fiecare  câte una
 să plece apoi bucuroşi acasă
să mă lase goală ca în prima zi a vieţii mele


sunt momente când mă întreb
de ce nu te-am cunoscut mai deveme
când în tine nu se măcinau atât de violent
temeri şi nevoi 
ca nişte strigăte de ajutor
ce vin din groapa marianelor


uneori mă aşez în faţa ta
îmi scutur de pe umeri
cele mai frumoase mărturisiri
 te las să mă decojeşti de toate atingerile
ce nu au mirosul tău
să fiu oglinda în care te vei vedea mereu curat
/ te rog nu mă ucide

vineri, 13 aprilie 2012

Ozn


în patul meu
păstrez contururi de trupuri calde şi tinere
cu un fel de naivitate ce mă consolează atât cât
să-i prind degetele zilei de mâine




ca nişte meduze amorţite
 femei rămase fără mângâieri  sapă tunele spre centrul pământului
e un resort ce se comprimă în noi
m-agăţ de tine ca de o scară de incendiu ca de
un colac de salvare
sunt dorinţe ce se macină în somnuri violente
sunt explozii solare
ce ne aruncă atât de departe
unul de celălalt


nopţile acestea
ca un război rece  cu propriile temeri
îmi atrofiază simţurile îmi usucă oasele
şi mă ghemuiesc ca într-un uter
fictiv
în braţele tale


de o vreme respir prin filtre
resuscitez atingeri şi legăn în palme iubiri premature
e felul meu de a mă retrage  înăuntru
ca mai apoi să pot lovi în plin 
ca un val tsunami

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Despre trupuri

tu nu ai ştiut niciodată
te-am urmărit zile întregi printre crăpături
ţi-am radiografiat gesturile ticurile şi toate acele
detalii care te compun atât de firesc
atât de cald şi cuminte
ca o prezenţă maternă ce o doreşti împletită
de tine
pentru totdeauna

sunt atingeri ce se sparg la contactul cu carnea
se împrăştie în atmosferă şi ajung
pe trupuri străine nemângâiate
orice om ar trebui să se lase legănat în braţe
măcar o dată
altfel riscă să îi crească cactuşi dinspre umeri spre braţe
şi mai departe

pentru că noi ne-am născut
în aceeaşi constelaţie
împărţim  acelaşi vis
mereu desculţi şi curaţi 
rezolvăm probleme de oameni mari
şi ne umplem buzunarele cu pietre
să ştim că trebuie să ne întoarcem întotdeauna acasă
la sertarele cu trupuri calde ca de cai sălbatici
ce s-au oprit
să bea apă


există o femeie pe care nimeni
nu şi-ar dori să şi-o amintească
şi totuşi
o îmbrăţişăm cu drag ca pe o mamă de rezervă
când ne simţim ieftini şi supuşi
ca nişte animale domestice
/ peste tot singurătate




mai departe
vreau să dispar şi în urma mea să las o groapă comună
pentru celelalte femei care te vor iubi
/ mi te amintesc cum erai prima oară
o scenă cu cortinele trase
aveai un roi de albine în tine
ce au ieşit rând pe rând să mă înţepe
probabil aşa se întâmplă întotdeauna

luni, 2 aprilie 2012

Constelaţia fda

e momentul acela 
când începi să îţi doreşti să rupi să sfâşii
bucăţele mici din ceilalţi
 să simţi că trăieşti că însemni ceva mai mult


pentru că am crezut în tine mai mult decât
în orice alt dumnezeu
te-am privit minute în şir şi ţi-am mărturisit
cele mai frumoase păcate cu zâmbetul înecat  în sticle verzi
/ dacă ai fi întins o mână măcar
ai fi ajuns
acolo unde se macină acele  claustrofobe nelinişti


în mine trăieşte o bătrână
ce cântă în ţigăneşte când încerc să îmi golesc ochii de tine
când vreau să te alung să îţi decojesc atingerile
una câte una
până când ajung la substraturi ce mă dezvelesc
atât de mult încât
mi se face teamă să mă mai privesc goală în oglindă


braţele mele
lungi şi reci ca nişte holuri de spital
amorţesc într-un somn indus
/ e doar o altă piatră aruncată spre cer
ce se întoarce în mine cu asprimea  unei ploi torenţiale



o nouă formă

 nu mai recunosc nimic din ce mi se întâmplă mi-e dor de varianta mea neșlefuită  de pe la 20 mi-au dispărut din super-puteri și nu știu pe ...