te rog

E rece, respirația mea
aburește fereastra
care dă spre orășelul compulsiv, deformează
perspectiva,
în jurul meu
obiecte cât să umple spațiul,
privirile absente ale unei pisici bibelou,
cărți luate de prin anticariate
 umplând rafturi, rafturi,
cocktail de particule organice
așezate peste ele,
led-ul înșurubat în cer încercând să lumineze camera,
să-mi redea speranța.

E rece, aerul e plin de spaimă,
îmi apasă pe piept ca o piatră funerară,
urme din coșmarul din noapte
încă zvâcnesc în tâmple,
am visat că ai murit
iar
moartea ta e alarma de atac aerian
care asurzește tot orașul,
îmi descompune corpul, fentează percepția,
mă trezește și te caut mereu în beznă
după căldură,
te ating și mă asigur că respiri,

se spune
că asta înseamnă că
moartea ta a murit,
am ucis-o eu,

te rog,
fă la fel și pentru mine.

Late

S-a făcut târziu
și încă nu ți-am spus tot
ce am vrut să-ți spun, ca și cum aș fi trecut printr-o sită
o mulțime de lucruri și după o mulțime de nimicuri
au rămas cuvintele  mari și neapărat dureroase,
s-a făcut târziu, s-a întunecat afară
și mi-e tot mai greu să-ți deslușesc ochii
în lumina bolnavă-oranj a unui felinar stradal,
ești ca o  țintă pe cel mai îndepărtat
perete al camerei, trimit săgețele spre tine, cad toate
în gol și-mi pierd curajul,
pentru că
s-a făcut târziu de tot
și tot discursul pe care l-am repetat în minte și pe care
credeam că îl voi rosti
ca de pe un prompter mintal, cu pauze în locurile potrivite,
cu tandrețea și vina celui care părăsește,
s-a destrămat,
s-a dus naibii tot și eu am rămas
cu un bolovan uriaș
apăsându-mi în piept,
strivindu-mă tot pe dinăuntru,
tu ai plecat fără să bănuiești nimic,
fără să te întrebi de ce tremur toată,
de ce am vorbit
despre toate nimicurile acelea,

se făcuse târziu, era o noapte urâtă tare,
ploua și miroseam a țigări și vulnerabilitate,
am plecat și eu,
cu un blank mintal total,
ca un Cadillac Eldorado negru
rulând spre nicăieri
 cuprins încet
de ceață și fum greu.