lovely bones

trec printre noi păsările lui Hitchcock
ni se izbesc de retine atât cât
să nu ne mai putem recunoaşte când ne răcim
iubitule
aş putea să-ţi opresc inima cu mâinile goale
gândăcel strâns în pumn
sunt mică şi eu şi mă doare
 peste tot unde caut
se lasă întuneric apoi găsesc biserici încuiate
e ger între coapse şi foame ca în iernile comuniste
sap şi găsesc dragoste printre mere îngheţate

dragostea ca un os păstrat pentru mai târziu

micile mele dezastre

 În apropiere se transpiră sânge şi zic dragoste,
 asta e,
cârlige care leagă bărbatul de femeie,
 şi ţipete venind din piepturi întredeschise.

 Am închis ochii,
 m-am gândit la moarte şi gura mi s-a umplut de insecte şi  pământ,
sângele a devenit confuzie,
am văzut umbre colorate, am regizat mici dezastre,
adăpostul s-a transformat în cameră de gazare şi tot ce a fost blând s-a autodistrus.

 S-au întins multe mâini să-mi schimbe bandajele,
au vrut să mă simtă goală până la sânge,
 s-au repezit ascuţit şi violent  dar pielea mi-a rămas liniştită, indescifrabilă,
râu adânc adăpostind atâtea explozii, şi peşti speriaţi,
 am auzit vocile lor chemându-mă la suprafaţă
cum chemi un câine la tine,
 şi mâna care mângâie e tot aceea care loveşte, şi mâna
care eliberează e tot aceea care strânge frânghia în jurul gâtului.

Boala mea e transparenţa, dragostea
pentru tremur şi cusături neterminate, liftul cu oglinzi
cade în gol cu tot ce doare, mă desprind din pânze vechi şi plase,
regizez o vindecare grăbită,
am un bărbat de care trebuie să am grijă.

serile de vară

am văzut
 frica şi zbaterea celor dragi prin punga de plastic
apoi blândeţea mişcărilor şi renunţarea
pulsul perfect întins ca un picior de balerină
în aparate

 patul a fost rece când l-am atins
 noaptea lungă ca o mărturisire & trupul greu purtat pe braţe mult prea departe
 apoi rupere de noduri

acelaşi final îl avem cu toţii
 dragul meu

liniştea mortului în serile de vară
e gura noastră umplută cu pietre
care nu mai ştie să spună lucruri frumoase
şi totul e atât de adânc
stăm pe vârfuri în dragostea asta ştiind
ca ne-am putea îneca oricând

film noir

teama noastră pentru orice abandon

şi celulele care mor

fără să fie atinse măcar o dată de cei frumoşi şi blânzi

apoi mirosul de oase ude

mai bătrâne mai bolnave

de după fiecare luptă

dragostea noastră pentru autodistrugere

e o boală atât de comună

 atât de reală

la fel ca 

arma care creşte din braţul copilului  

sau ura pentru lucrurile pe care nu le înţelegem

şi totul se petrece la adâncime

într-un sânge negru mut 

inima se zbate în cârlig 

la fel de absurd

cum un om caută supravieţuire  în băutură

şi totul are gust greu
metalic
în somn ne încâlcim ca nişte înecaţi
printre rădăcini
 căutându-ne

old times

au fost timpuri când
eram mai puternică 
pielea
încă nu începuse să-mi strălucească sub privirile bărbaţilor
pe atunci tata lovea cu pumnul în masă
se făcea linişte 
noi ne simţeam vinovaţi pentru orice respiraţie 
pâinea neagră ne astupa
găurile de şoareci din stomacurile noastre mici
şi eram fericiţi aşa
eram murdari 
ochii abia se descoseau
iar lumea era atât de orbitoare în mizeria ei
iar lumea era
tot ce ne doream

au fost timpuri cu biserici la fel de goale
când mama era slabă bolnavă
şi mâncarea mai rea ca niciodată
tata tăcea violent muncea violent
şi nici măcar
nu avea vreun viciu
mi-aş fi dorit atunci să fie un beţiv nenorocit
să înjure tot ce-l durea
să amorţească pentru o clipă 

au fost timpuri acide şi neînţelese
cu trupuri transpirate în paturi strâmte şi tari
când lumea noastră se mula perfect
pe scheletele subţiri care
nu îndrăzniseră încă sa facă un pas în afară
şi eram naivi
eram atât de frumoşi în naivitatea noastră
şi nici măcar nu ştiam