Un poem de Buddy Wakefield

Buddy Wakefield- născut pe 4 Iunie, 1974, este un performance poet/  Slam poet american, câștigător a 2 titluri consecutive ( 2004-2005) la Individual World Poetry Slam Championship. S-a născut în  Shreveport, Louisiana și a fost crescut în Texas. In 2001 a demisionat din poziția de asistent executiv la o companie farmaceutică din Washington, a vândut sau a dăruit tot ce avea și s-a urcat într-o mașină pentru a face turul Americii de Nord, tărâmul poeților. Wakefield  a publicat 3 cărți de poezii: Some They Can't Contain (2004, Write Bloody Publishing) , Live for a Living (2007, Write Bloody Publishing) și  Gentleman Practice (2011, Write Bloody Publishing).

Eram situații de urgență

Putem să punem orice în ceață

și să facem să arate ca o fantomă,

dar în seara asta

hai să nu devenim tragedii.

Nu suntem case funerare

cu rezervoare de propan în ferestre, arătând

ca niște cimitire. Cimitirele sunt doar felul pământenilor de a nu renunța.

Renunță.

În seara asta, poeților, dați-vă peste cap  încheieturile stupide

atât de tare încât lamele de ras din vârful creioanelor

să nu ajungă la toată frumusețea dinăuntru.

Intră în asta

cu piesele tale de avion.

 Mergi mai departe și

repetă după mine cu inima ta:” Nu mai am nevoie să mă fuți la fel de tare pe cât mă uram”.

Fă dragoste cu mine ca și cum ai ști că sunt mai bun decât

cel mai teribil lucru pe care l-am făcut vreodată.

Ia-o ușor. E ceva nou pentru mine. Dar am văzut aproape orice

oraș de pe un acoperiș fără să sar.

Am realizat că luna nu trebuie să fie plină

pentru ca noi sa o iubim,

că noi nu suntem tragedii blocate sub ea. Că dacă inima mea

s-ar fi frânt cu adevărat de fiecare dată

când am fost dezamăgit

ar fi trebuit să fiu capabil sa vă ofer confetti până acum.

Dar inimile nu se

frâng, se învinețesc și se fac mai bune.

Noi nu am fost niciodată tragedii.

Am fost situații de urgență.
Sună la 9 1 1.

Spune-le că
mă distrez grozav.

WE WERE EMERGENCIES

January 14, 2009

We can stick anything into the fog and make it look like a ghost.

But tonight let us not become tragedies.

We are not funeral homes

with propane tanks in our windows

lookin’ like cemeteries.

Cemeteries are just the Earth’s way of not letting go.

Let go.

Tonight, poets, turn your ridiculous wrists so far backwards

the razor blades in your pencil tips

can’t get a good angle on all that beauty inside.

Step into this

with your airplane parts

move forward

and repeat after me with your heart:

I no longer need you to fuck me as hard as I hated myself.

Make love to me

like you know I am better than the worst thing I ever did.

Go slow.

I’m new to this,

but I have seen nearly every city from a rooftop

without jumping.

I have realized that the moon

did not have to be full for us to love it,

that we are not tragedies

stranded here beneath it,

that if my heart

really broke

every time I fell from love

I’d be able to offer you confetti by now.

But hearts don’t break, y’all,

they bruise and get better.

We were never tragedies.

We were emergencies.

You call 9 – 1 – 1.

Tell them I’m havin’ a fantastic time.

track 0.3

Pe cer păsările lui Hichcock,
pe holuri fantome pe care nu le pot identifica.
Mă trezesc privind fix
la resturile de mâncare
din farfurie, 5 p.m.,
într-o liniște care
nu-mi face bine.
Trebuie să ies din casă,
să-mi amintesc
cum funcționează treaba asta
cu socializarea.Înapoi prin Rainbow
sau Fierărie, să-mi înec ipohondria
într-o halbă de bere.
Dar fără vechii amici,
fără tensiune erotică, fără tracul
de la pubertate toate barurile astea
îmi par locuri dezafectate, niște ospicii
care așteaptă să-mi simtă țeasta
în pereții lor.

Am toată libertatea
la care râvneam cândva
și totuși
ce nălucă sunt
stând aici
în mijlocul orașului ăstuia părăsit
așteptând ceva
care să dea
peste mine
sau măcar
să-mi aprindă o țigară.

track 0.1

cu creierul verde
prăjit, nopți în serie, în anotimpul ăsta
indecis, skrillex afectat
ieșind dintr-o boxă ca un duh
care nu îndeplinește dorințe

20 și ceva
de ani și nicio idee
despre ce o să facem în continuare

senzația că am ratat ceva
plafonare
la fiecare job
care-mi pică
și tu
cu planuri de călătorii
cu un fel de optimism retardat
și-o afecțiune
pentru chestiile mici și monstruoase
ca mine


ia-mă în tripurile tale
de somnambul
în nopțile cu lună roșie sau nu
o să încerc să te-nțeleg
cât mai bine

c-am adunat
atâtea sacoșe
de pe la supermarket-uri
dar fericirea
se simte cel mai bine
când suntem goi și flămânzi

m-aș retrage cu tine
într-o colibă
printr-o pădure un loc pe hartă la plezneală
să treacă timpul
la fel de greu
ca-n vacanțele de vară
dinainte de 2000
anarhiști teribiliști
încă din pelinci

cu noi  doar playlist-urile care
ne alimentează
teleportările
și cărțile
din care am crescut
și-o pătură
uriașă
cu o constelație
necunoscută împletită
printre fibre

track 0.2

track-uri
dintr-un western psycho peste
track-urile mele afective
în primăvara asta fără viitor

facem planuri pentru
confortul nostru psihic
facem planuri ca să nu treacă ziua
fără să nu ne fi
zbătut
măcar puțin

dar vine încă o dimineață
cu teroare
încă o dimineață în care
tot psihedelismul a dispărut
frigiderul e gol
și ochii tăi s-au golit
de afecțiune

și atunci ce
în ce iluzie să ne mai bălăcim
ce discurs motivațional să ne mai ajute
ce formulă magică

doar mici artificii erotice
doar câteva
secunde de atenție
din când în când
ca să ne țină
pe linia de plutire