Stop cadru

eşti bătaia lipsă a inimii mele

într-o zi oarecare din iunie

îţi întind capcana unui zâmbet

e o frânghie subtilă de care visez uneori să îţi spânzur săruturile

fictiv

îmi număr visele în asteptarea care nu se mai ridică

de pe umerii mei

demonii îmi şoptesc că a ta va fi mâna care mă va stinge

ca pe o lumânare care a ars

o întreagă noapte polară

şi nimic nu mai pătrunde

prin zidurile tăcerii care stau de veghe

la picioarele mele

arse acum de la goana după fluturi

închide ochii

şi calcă-mi pe suflet

deja stăină într-o lume clădită pe nimic

mă dărâm la un singur cutremur la buzelor tale

secvenţele cu noi se derulează în culori tot mai pale

iar mie mi-e din ce in ce tot mai teamă

să mă îndrăgostesc