un soare a apus

Am tot sperat
că vara asta nu se va sfârși niciodată,
că ne vom trezi în puful orbitor
sub geamul cu vedere spre rachete și constelații
și lumea va fi blândă și ne va tolera
toanele și vulnerabilitățile.
Dar totul a trecut,
a trecut totul și s-au îngălbenit deja amintirile virtuale,
ni s-au alterat
speranțele de viitor,
tot lucrăm la cubul acesta rubik
și nu nimerim culorile din nicio perspectivă.
S-a întunecat tot orășelul,
ni s-a făcut din nou frică.
 Pulsul valuri în aparate, singura constantă aici
 a rămas dragostea noastră.

canvas abstract cu fericire

Ceai de tei și mentă, convingerea că va
urma o toamnă docilă și lungă,
câmpul meu electromagnetic
pregătit să coboare bariera, să permită accesul.
Ne așteaptă o luptă incertă,
capcane noi se deschid și încearcă să ne rănească irecuperabil,
pe străzi, prin cartierele vechi,
un nou val de ură se propagă,
e de ajuns să treci prin el, e așa ușor să iei toată energia aia,
să o dai mai departe.
Să ies din zona de confort acum e tot ce îmi trebuie,
să spulber, să înving, să mă satur.
E timpul să mă reinventez, îmi spun,
privindu-mă pe furiș
în oglinda ovală, vintage.
Am nevoie de un detox afectiv,
să agăț pe peretele acela negru
din mintea mea
un canvas abstract cu fericire.

Adu-mi aminte
când a explodat totul
în confetti,
cum am ajuns să ne-nchidem în
ficțiunea asta maladivă
crezând că nimeni nu se va atinge de noi,
 că suntem speciali,
că  ni se cuvine totul.

vertigo

sunt gospodină
oh și ce bună gospodină
trec prin toate camerele apartamentului și dau perdelele la o parte
deschid în larg ferestrele
scutur bine
dream-catcher-ul de energii negative
mi-am închis conturile de socializare
și încă nu știu ce mă tentează mai mult să iau de la capăt
a început să mă sune lumea
să-mi trimită mail-uri
chiar și scrisori
mi-am instalat messenger
dar n-am găsit niciun mesaj vechi în arhivă
totul dinainte de tine s-a șters
toate flirturile infantile dinainte de tine
când eram o mică ipohondră
o idealistă angrenată
în relații pasagere
amețită de prea mult malț și weed
prin parcuri peste care acum
au pus mult ciment și mașini
mult ciment și deșeuri

sunt gospodină daaaaah
intru în mintea mea
și ucid toate insectele care se agitau acolo
ca în jurul unei surse de lumină
iau așchii din inimă le țin în palmă
și îmi place cum în lumină
chiar și durerea
începe să strălucească să pară frumoasă
să înduioșeze

s-a schimbat
anotimpul în fereastră
ca o imagine de background pe un ecran
un vârtej de frunze
mă ia pe sus
devin melancolică
devin vulnerabilă
și ce minunat e
știu că tu mă iubești pentru asta

Fantoma

Să trăiești cu o fantomă în casă nu-i ușor,
să știi că e acolo,
strălucind,
știind că-i importantă,
că e greu de uitat,
aproape
i m p o s i b i l.

Să încerci să îți vezi de mica ta rutină,
să alergi
în roata asta experimentală fără să te împotrivești,
să te bucuri de iubirea
în care ai nimerit
de parcă s-au aliniat toate fructele alea exotice și colorate
în mașinuța de tocat bani,
să îți muți doar un pic
privirea de la ea,
măcar un pic.


Și-ntr-o noapte timidă
cu stele licărind pe cer nevrotic,
străzi goale și oameni strânși bine sub păturile grele,
când credeai că poți în sfârșit să respiri bine,
că a plecat în sfârșit,
să vină târâș,
să deschidă toate cusăturile,
să facă ferfeniță tot procesul de vindecare.


Să trăiești
cu o fantomă în casă nu-i ușor,
ea vrea să o iei la dans
pe parchetul rece
din când în când,
să o visezi,
să o găsești prin fotografii,


e tot tributul
de care are nevoie.

wonderland

Fața ta e netedă și strălucește în toată monotonia asta ca o doză de cola în deșert.
Ochii tăi, două capace de bere sub care scrie, cu litere mari și negre,
AI CEA MAI MIȘTO
GAGICĂ DIN LUME,
un mesaj proiectat care pâlpâie constant
pe un ecran uriaș
la care privești,
din scaunul tău de director înconjurat de conexiuni cerebrale indecriptabile,
c-un trabuc cubanez între degete
și un zâmbet
sfidător.

Să rămân doar cu tine,
fără bruiaje din exterior,
fără păianjeni energetici care au încărunțit
tot așteptând
să le cadă ceva în plase,
să rămân singură cu tine ar fi perfect,
pe insula Barbuda sau Nevis,
promit că n-aș lua-o complet razna de fericire
ca Tokyo din La Casa de Papel,
n-aș căuta
pericolul și n-aș scormoni în trecut
ca o pasăre exaltată și stupidă.

Ți-aș face omletă
și aș fi
când docilă,
când rea,
aș memora în continuare toate bâlbăielile tale nocturne
și am râde împreună de ele a doua zi
ca niște copilași
râzgâiați
care au găsit
o baghetă magică
și tunelul
acela abrupt dar sigur
care duce
în Țara Minunilor.