***

întind degete subţiri şi reci spre tine

e un gest deja familiar 

pentru că eşti scurtcircuitul ce mă trimite

în cel mai lung vis de până acum

tu ai putea coborî
până în groapa marianelor

să aduci
raze curate şi materne
să mi le pui în păr
să mă poţi găsi
între atâtea şi atâtea umbre
una mai frumoasă decât cealaltă

mi-aş dori să cred că te apropii

ca să rămâi

pentru că tu
străbaţi în galop 
în sens invers
 tunelele minţii mele
şi laşi în urma ta pietre
ca un semn că ai să te întorci mereu
la fel de uşor  

ca prima dată

şi prin uşi lăsate deschise

 aştept  tăcută  ca  să vii

să mă legeni până când se liniştesc în mine

toate valurile

##

sunt un cuib care-şi adună păsările
rând pe rând
în fiecare primăvară / ca o mamă
care îşi iartă
fii rătăciţi


braţele mele devin
leagăn
pentru cei care nu s-au mai odihnit de mult
pentru îndrăgostiţi şi somnambuli/ pentru copii dispăruţi
pe care încă îi mai aşteaptă cineva acasă


pentru că e un război fantomatic afară
iar noi nu mai ştim cum să ridicăm ziduri
în jurul nostru
să nu ne ajungă vreo molimă/ să nu ne rănească vreo aşchie


cerul se îngrămădeşte sub tălpile noastre/ de acolo de sus
pământul îşi scutură morţii
ca o ploaie torenţială


dumnezeu se face tot mai mic
atât cât să încapă
într-o cochilie


încă aştept ziua aceea
în care
o să cădem  în găurile din stratul de ozon
şi o să strigăm cu toţii uraaa

###

tu sfărâmai pietre între degete
şi suflai praful în soare
/ eu îmi pierdeam cea mai frumoasă umbră


sub pielea mea se adună
neliniştea
îşi înoadă marinăreşte rădăcinile
de semiabsenţa ta 


încă te port cu mine peste tot
îmi stai pe umeri şi  şopteşti
tot felul de nimicuri


ce frumos ar fi
să mă pot dezbrăca de tine
ca de o haină oarecare
şi în vis
să fiu numai eu
tunsă scurt 
cu mâini curate
ca atunci când eram copil




să îmi fie din nou teamă de întuneric
şi să mă vindec după ce fac dragoste
ca pentru prima dată


apoi dimineaţa
să îmi privesc după mult timp umerii goi în oglindă
iar tu să fi plecat deja

Manifest

în fiecare om pe care îl iubesc

găsesc un erou / o vestă antiglonţ
ce astupă toate ferestrele sparte
prin care mai intră în zilele reci
frigul


eram  acolo  unde
nu mai ştii ce e acasă şi nu mai ştii
pe unde să mai ieşi puţin din tine
unde să mai loveşti
 să cazi
din visul ăsta îndoit la colţuri ca un fel de avion
cu direcţia haos


şi mi-aş dori
să fie  o zi în care să iasă fiecare din cutia sa
/ să treacă unul în cercul celuilalt
ca printr-un tunel
spre o altă viaţă

să închid ochii şi să mă trezesc în sfârşit
odihnită

într-un trup care  nu miroase a resemnare

la o adică toţi venim de nicăieri
şi mergem spre niciunde
un fel de dans pe sârmă

în şir indian

nu cercuri închise nu pietre albe

fluturi 

canibalism deghizat

ferestre acoperite
mult praf

dincolo de simţire

pereţii se contractă
numărăm vânătăi şi
spunem ultimele cuvinte
se prăbuşesc avioane şi în craniile noastre
apar
scurtcircuite

narcotice analgezice mult fum
 halucinaţii
şi multe scări lipsă
până la cer


uşi încuiate aglomeraţii urbane
avorturi spontane
braţe întinse spre uitare
şi mult guess who