Suburban

cu genunchii juliţi

prin tunele înguste şi reci

căutăm corăbii sau aparate de zbor

să naufragiem într-un ocean care păstrează reflexiile iubiţilor

să ne prăbuşim

departe de caria imensă în care ne-am născut prima dată

pe o planetă virgină unde să fluture

steagul nostru cu amprente de singuratici

 poate

claustrarea e o boală de care nu s-a auzit încă

sau poate că minţile noastre se hrănesc

de la acelaşi motor electric

şi când vom muri

va fi o explozie în ceruri

atunci va ploua cu îngeri hippie

pe jumătate goi

cu muzică jazz şi negrii care cântă ca la clape

cu braţele lor de plumb 

cu zâmbetele lor distorsionate 

vom simţi muzica incisiv pătruzând în oase

ca o săgeată otrăvită care stârneşte

plăcerea

lor, scheletice umbre dansând 

pe cabluri de fulger

stârnind furtuni de praf  pe sub poduri

unde dorm animale subnutrite

şi bătrâni care respiră

vaporii de alcool al zilelor de ieri
lor le-aş dărui cutremurul supersonic
al atingerilor nepermise
dictate de spirite cu ţeste sparte în ritualul dragostei
în care săruturi chimice
trezesc fiori animalici în spiralele de os
pe care se sprijină întreaga mea fiinţă suburbană
pentru o zi în care să îmi tatuez  pe suflet 
păcatele capitale
să mi se imprime în carne mirosul ghetourilor
şi fumul de ţigară să mă ardă pe dinăuntru
ca o dragoste neîmpărtăşită
să ating buzele morţii şi să urlu că vreau să mor nespovedită
să urlu şi să simt
săgeata albastră cum trece prin mine.

Kingdom of rust

puţin din nebunia ta aş gusta

să simt frigul  îmbrăţişându-mi oasele

să simt neliniştea gândurilor mele izbindu-se de tâmple
ca un tren care deraiază
 îşi aruncă bocancii de fier
şi atinge desculţ pământul

să te caut  şi să te găsesc din nou

în locul acela unde se nasc îngerii

tatuându-ţi aripi pe braţe


să zdrobesc raze în pumni
să-mi pansez cariile din memorie
cine eşti tu
te-ai născut din mine şi ai dispărut
sau poate  asistentele
te-au schimbat la naştere
cu un  schizofrenic oarecare

în tăcere învăţ să ating tot ce n-am
atins până acum
caut în păsări durerea prăbuşirii şi îmi şterg de
pe palme ecuaţiile despre zbor/ despre săgeţile
 care lovesc din afară
cu nepăsarea lor metalică


acum muşti din cer ploaia
 îţi umplii golurile dinăuntru
întinzi braţele rănite spre
mine
şi te prăbuşeşti cerându-ţi iertare

Underskin

pentru atingerea metalică a mâinilor reci

în micile pauze dintre

confesiunile noastre nocturne

te-aş iubi 

pentru ochii ce ard strânşi între pleoape

în căderile şi zborurile 

învăţate împreună

aş strânge în mine toate vânătăile şi doar fluturii

i-aş împărţi cu tine

pentru un sărut care să îmi vindece gura flămândă

de micile intenţii de canibalism

m-aş putea lovi de pielea mea

ca de  un perete care zideşte spiritul liber

al unui mustang

dar n-aş găsi nicio ieşire

aş amorţi într-o dulce agonie şi lumea

ar privi prin voaluri de ceaţă

războiul meu cu umbrele

atunci aş rupe sforile/ aş trezi carnea întinsă pe oase
ca o pisică leneşă
te-aş atinge şi aş simţi
seismul dulce al evadării
te-aş atinge aşa, viu
şi aş pleca vindecat
în raiul urban al viselor mele

Ţie

ţie

soldat  înrolat în armata 
alcoolicilor fără nume

ţie ţi-aş dedica toate poemele de dragoste
şi de război

le-ai recita aviatorilor rătăciţi

printre genele lunii
femeilor cu gâturile lungi şi suple
încorsetate în inele de fier




nopţile le pierd ca restul de la pâine
dorm goală până când trupul meu
se va vrea mângâiat de vreo mână străină
 până atunci însă privesc cum 
umbre cresc din pereţi
le simt mişcările de valuri agitate
le simt teama de a atinge formele distorsionate
ale realităţii




priveşte cum găsesc un refugiu în gândurile tale
şi mă cuibăresc acolo
dansez lăsând în urma mea cercuri
de sânge
un fel de  brainstorming for love


în vânt, haine încă ude 
dansează ca nişte acrobaţi pe sârmă 
iarna calcă cu paşii ei de regină
pe străzi pustiite
peste genele vagabonzilor
le-aduce visul alb şi rece ce îi paralizează
în somn
mâine vor fi mai puţini soldaţi pe trotuarele londrei
mâine din cer se vor prăbuşi
firimituri de la masa îngerilor

soulstorming

tălpile scârţâie pe podea

îmi strâng genunchii la piept

să simt căldura maternă a sânilor cruzi

care tremură de parcă

în mine

s-ar putea  naşte din clipă în clipă

un cutremur care ar putea
să înghită
toate aparatele de zbor

mă răzvrătesc ca un fluture la sfârşitul zilei
 împotriva morţii
las amprente colorate pe geamul de sticlă
în jurul meu, deşertul
întinderea aripilor care mă înfăşoară
în furtuni de nisip
care dezgroapă
tăcerea




dansez pe sârmă ghimpată
şi sângerez cu toate organele  crezând
că aşa mă voi vindeca de moarte
sunt captivă între ziduri de hârtie
între poeme chimice
care ard în cercuri
în mijlocul unui rug de cerneală

uite, apar fisuri pe chipul meu

iubitule

închide ochii 

şi pipăie pentru ultima dată

rănile 

sărută-le  şi nu încerca

să le înveţi pe de rost

monstrul acesta îmi aparţine

zgârie cerul 

despică-l

şi 

lasă toţi îngerii să cadă peste noi

să ne vindece ochii crescuţi

pe dinăuntru

Paper wall

strânge-mă în tine
cu mişcări metalice de  chirurg

sunt un fluture origami 

care îşi potriveşte bătăile aripilor

după trepidaţia pulsului tău răzvrătit

îngroapă-mă între ziduri de oase şi de carne

păzeşte-mă ca şi cum

aş fi ultima femeie rămasă în univers

frânghiile care nu se rup

vor spânzura mii şi mii de oameni

atunci se vor ridica umbrele în două picioare

vor construi mai departe de zgârie nori
lagăre pentru orfanii de suflet
/ de acolo
lumea se va vedea foarte mică
ca o intersecţie de autostrăzi
întunecate şi foarte cariate de la ploaia de îngeri de azi noapte
fără aglomeraţie urbană 
la ora de vârf


păstrează-mă în tine
îţi intru în sânge pe la încheieturi descuindu-le 
cu săruturi chimice
ca pe o pereche de cătuşe
ascunse în pereţi de carne
eşti singurul bărbat pe care l-am iubit
îmi îngrop aripile vineţii
în căldura genelor tale
şi învăţ în tăcere
geometria zborului

Through glass

întinşi pe autostradă

paralizăm în neatingere

ca doi îngeri căzuţi

la întâmplare

în aceeaşi galaxie

cu ochi reci şi amari

privim

o lume de sticlă crăpată urât

pe la colţuri

acolo

spirite plictisite se târăsc

pe burtă

să prindă masa de seară

acolo

îndrăgostiţi de octombrie

tulbură cu mâini reci cerul

spânzură luna

între mii de circuite stelare

şi ce dacă genele tale

sunt gratii

pentru ceea ce se ascunde în sufletul tău

se crapă asfaltul sub noi

ne apropiem tot mai mult

cu fiecare impuls

cu fiecare undă radio

care sparge

ziduri de oase adormite sub ziduri de carne

Bitter

atunci când totul moare tăcut

te răzvrăteşti şi cu zâmbete amare

te arunci afară din tine

era o vreme în care te răneai de poeme imperfecte

ca de nişte pietre albe

zăceai luni întregi zidind cuvinte

peste alte cuvinte

construiai graniţe

între vise şi realitate

eşti omul cu o singură pereche de pantofi

şi ţi-s mici

şi te strâng

ieşi în stradă/ păşeşti pe lângă craterele lăsate

de ploaia de îngeri de aseară

când tu, amorţit

muşcai din cer/ îţi muşcai din carne

şi nu simţeai nimic

de la fereastra ta

lumea pare atât de bolnavă

şobolani cu ochi de sticlă îţi gâdilă tălpile/ îţi întind

capcana unui zâmbet

dar tu îţi aprinzi o ţigară

expiri tot universul afară din tine

şi te zideşţi înăuntru

O altă evă

nici nu mai ţin minte

prima atingere de bărbat

sau

primul sărut cu gust de ţigară

eram mică pe atunci

îmi priveam pe furiş

trupul

în reflexia din oglindă

de parcă o străină

s-ar fi dezbrăcat în faţa mea

mă cheamă eva

nu am părinţi

m-am născut din coasta lui adam şi am murit

în braţele unui bărbat

oarecare

în uter se zbat aripi de îngeri peste alte aripi

ca pe un cer închis

între câţiva pereţi de carne

singurătatea e o fobie?

mă amestec printre oameni să simt

că aparţin acestei lumi

sunt femeia cu mâinile reci

mănânc dezastrele lumii

la micul dejun/ mă ascund în sertarele minţii tale

atât de bine

încât

nici eu nu voi mai şti

că exist.

Out of it

e atât de frig în mine

soldaţii ruşi calcă cu bocancii lor plini de noroi

pe marginile sufletului

carnea se strânge

ca o haină micuţă

pe un schelet încă tânăr

degetele învaţă trepidant să pipăie

bătăi de inimă

e o noapte oarecare

întunericul & tăcerea fac dragoste pe străzi murdare

tu te odihneşti între stele dragul meu/ tu faci îngerii să cadă

coboară-mi pe vertebre

coboară ca pe o scară

învaţă patul acesta gol

învaţă această femeie goală

să tremure

să transpire

să iubească, apoi

să ţipe

într-un dialect necunoscut

tu respiri cu toate femeile zăcând în pieptul tău

aripi frânte peste alte aripi

tu ai fost conceput într-una din nopţile polare

explozii solare în vene

eşti puternic

eu

eu port un voal islamic/ m-ascund în tine

mă refugiez ca o străină

în tot ce pare familiar

sunt femeia nordului/ cea care adună în ea

toate păcatele lumii

sunt femeia cu picioare bolnave

arse de la goana după fluturi.

Lucruri simple

e despre lucruri simple
e despre copilul orfan care cântă
la vioară
prin intersecţiile din new york
copilul acela are ochii cei mai albaştri
are două bucăţi de cer
cioplite pe un chip de lemn copt
la lumina farurilor
în timp ce maşinile alergă pe lângă el
peste el
prin el
de parcă muzica lui s-ar putea contopi
cu zgomotul motoarelor
de parcă silueta lui
subţire şi bolnavă
s-ar putea confunda
cu fumul ţevilor de eşapament
care se înalţă la cer
ca nişte spirite plictisite

lent
tot mai lent
ochii se închid
în accidente stupide
n-am văzut niciun om murind
am văzut doar oameni care adorm
şi par că visează urât
nu pot ţipa
nu pot simţi picăturile de sudoare rece
prelingându-se pe tâmple
ca o ploaie torenţială

cândva voi elibera fluturii din lanţuri
în mine va creşte
o boală anonimă şi rece
atunci, cu teama unui muribund
voi cere iertare
în numele celor care şi-au ascuns sufletele prin buzunare
fără fermoar
şi totul va rămâne la fel.