Suburban

cu genunchii juliţi

prin tunele înguste şi reci

căutăm corăbii sau aparate de zbor

să naufragiem într-un ocean care păstrează reflexiile iubiţilor

să ne prăbuşim

departe de caria imensă în care ne-am născut prima dată

pe o planetă virgină unde să fluture

steagul nostru cu amprente de singuratici

 poate

claustrarea e o boală de care nu s-a auzit încă

sau poate că minţile noastre se hrănesc

de la acelaşi motor electric

şi când vom muri

va fi o explozie în ceruri

atunci va ploua cu îngeri hippie

pe jumătate goi

cu muzică jazz şi negrii care cântă ca la clape

cu braţele lor de plumb 

cu zâmbetele lor distorsionate 

vom simţi muzica incisiv pătruzând în oase

ca o săgeată otrăvită care stârneşte

plăcerea

lor, scheletice umbre dansând 

pe cabluri de fulger

stârnind furtuni de praf  pe sub poduri

unde dorm animale subnutrite

şi bătrâni care respiră

vaporii de alcool al zilelor de ieri
lor le-aş dărui cutremurul supersonic
al atingerilor nepermise
dictate de spirite cu ţeste sparte în ritualul dragostei
în care săruturi chimice
trezesc fiori animalici în spiralele de os
pe care se sprijină întreaga mea fiinţă suburbană
pentru o zi în care să îmi tatuez  pe suflet 
păcatele capitale
să mi se imprime în carne mirosul ghetourilor
şi fumul de ţigară să mă ardă pe dinăuntru
ca o dragoste neîmpărtăşită
să ating buzele morţii şi să urlu că vreau să mor nespovedită
să urlu şi să simt
săgeata albastră cum trece prin mine.