Lasă-mă

Lasă-le să cadă
lasă-le să moară
rupte din trupul acelui copac ruginit
ce a orbit
iubind Soarele ,
toamna .

Lasă-mă să-ţi şoptesc un sărut
Pe o geană , pe genunchiul stâng
Unde simţurile prind viaţă
Unde buzele mele ard
un colţ de scoarţă
un colţişor numai al meu .

Lasă-mă să-ţi vorbesc despre iubire
până îţi vei lăsa capul pe umărul meu
îmbătat de magia cuvintelor
culese din paginile zorilor
în care visez să mă trezesc
doar alături de tine


Şi lasă-mă iubite
Să-şi muşc din buzele zugrăvite
cu roşu
în timpul când ne pictam destinele
cu şoapte
prelinse de pe frunţile însetate de iubire
planuri pentru viitor
ziduri înălţate din amintiri şi dulci fiori
acoperite cu umbre de nesiguranţă infantilă
şi gânduri noi -

Lasă-mă să îţi cânt povestea
descifrând oceanul întipărit pe retină
o singură privire rezolvă dilema
nu-mi mai eşti tu străin ,
străină-mi este acum lumea .

Octombrie

Trezeşte-mă atunci când Octombrie se sfârşeşte

Îmi aşez acum capul pe umărul tău gol

Închid ochii , îi strâng şi îi prefac

într-o ploaie rece

Toamna-i pe sfârşite , toamna a apus

Frunzele din parc , s-au lăsat călcate în picioare

Îndrăgostiţii orbi , în această seară şi-au propus

Să privească luna , să o compună din pătrare

În luna asta ruginie

până şi cântecul vesel al păsărilor a emigrat

Nu mai e nimeni în parc

Nu mai e nimeni pe bancă lângă mine

Şi doar frunzele , care cad în neştire

împletindu-mi părul jucăuş

doar ele mai au răbdare să-mi asculte

cântecele de la sfârşitul lui august

Anii ce-au trecut , m-au adus mai aproape de tine

Cu fiecare regret , am câştigat si o amintire

Şi tot ce am adunat , se reflectă în ochii mei

Când îi priveşti , te farmecă

şi cazi în ei

La acest sfârşit de toamnă

Te-am regăsit în alt trup ,

însă ochii erau aceeaşi

trişti şi goi

la fel de mari ,

înecaţi în noroi

şi mi-e teamă , şi mi-e dor

să te primesc oare ,

inapoi ?

Totul se învârte în jurul tău , se pare

Te-am aşteptat zile întregi

în prag

aşteptând ca dragostea noastră să înflorească

ca mugurii de primăvară

Am naufragiat de-atâtea ori

în faţa casei tale

sperând că ai să mă captezi aşa cum sunt

într-o altă ramă

Ţi-am scris versuri şi ţi le-am strecurat

într-un buzunar

într-o dimineaţă caldă

Şi te-am reconstruit în visele mele

din bucăţi mititele de ceară

Orele , zilele , lunile

s-au rostogolit în mare grabă

Şi te-am întâlnit altfel

în ceasul acela târziu de toamnă

Iar acum , în această seară

mi te amintesc ca pe o carte

citită sub lumină de lumânare

Şi-mi pare rău , să-mi fie cu iertare

Căci te-am uitat pe treptele unei scări

sau pe o bancă

printre felinare

Doar ploaia îmi mai mângâie acum ,

obrajii înecaţi în sare .

End

De vrei , adună norii

şi lasă-i să plouă peste noi

culege visele şi lasă-le

să ne sărute genele

cu cerneală

şi razele de soare ,

lasă-le să curgă-n mare

în ocenul în care adesea mă scufund

când îţi întâlnesc privirea

întotdeauna nervoasă ,

întotdeauna gata să mă înghită

în jocul săgeţilor aruncate

direct la ţintă

Rătăcesc între două lumi,

la graniţa dintre esenţă şi aparenţă

Pe tine nu te gasesc nicicum

şi încerc altă frecvenţă

Şi plouă cu frunze , plouă în doi
plouă cu zâmbete pe chipurile noi
Şi plouă sălbatic , mereu din alţi nori
iar toamna aceasta tristă ,mereu îmi va da fiori .

Se preling pe geam de autobuz

lacrimile tale

iar umbrela îmi lipseşte

să mă adăpostesc în mine ?

Printre atâtea siluete ,

încerc să navighez spre tine

printre atâţia străini

tu eşti singurul care mă ştie

Mii de sunete mi se-mpletesc după ureche

dar eu caut liniştea

în mine

Mii de oamenii mă închid într-o clipire

dar eu caut cerul

din ochii tăi

Ceaţa din jurul meu ,

e doar o mască

pentru ochii mei

prin care se derulează vise

prelinse

de pe-o frunză de arţar

Şi iar ,

iar mi se face poftă de tine

te las ,

să-mi gravezi o amintire

pe buze de satin

subţire .

Secvenţe din trecut

Ţi-ai scuturat genele
şi din ele
a căzut praf de stele
Ţi-ai lăsat capul pe umărul meu gol
şi m-ai săgetat numaidecât
în atriul drept
în sertarul acela al inimii
în care ţin cu sfinţenie
acele secvenţe din trecut
în care am iubit mult
-făceai şi tu parte din el .

Îţi aminteşti acum ?
era atunci când Soarele pleca să se culce
pe zâmbetul tău dulce
pe orizontul după care te-ai ascuns

S-au stins luminile din cer
te-ai stins şi tu cu ele
şi din ce mai am acum
mare o să înece
Salcia o să-şi aplece
crengile
la auzul paşilor mei goi

Mi-ai dăruit decât frunze moarte
-întruchiparea perfectă a sufletului tău-
Mi-ai dăruit , dar şi pe acelea le-ai luat în noapte
la -nceput de anotimp cu noroi

Ţi-am dăruit , mi te-am dăruit
cu tot
şi poate încă pe-atât
Şi mi-am pierdut sufletul căutând
-căsuţa ta poştală
Iar acum , în miez de toamnă
returnează-mă te rog ,
golului trup uitat în mare
- în marea din ochii tăi .

Din jurnal

Ţi-am numărat genele de de numărate ori
Şi m-ai închis în ele
cu priviri calde şi moi
Coborât din ceruri , printre muritori
Ai dat viaţă cântecului unei flori
Şi vocea ei mă-ngheaţă şi îmi dă fiori
Melodia noastră e compusă-n nori
Poezia aceasta ruptă e din gânduri noi

File de jurnal , mâzgâlite-n grabă
Întreaga mea fiinţă
atârnă de-o coardă
Echilibru-n toate , toate cu măsură
O mie de cuvinte , într-o singură gură
Poveastea a-nceput într-o toamnă , udă -

Şi mâinile-mi gheaţă s-au topit în noapte
Iar ochii tăi aştrii mi-au cântat o şoaptă
Şi zeii au tăcut ,
ascultând de departe
Cum umbrele noastre ,
dansau pe trotuare
Sub umbrelă de
felinare
Sub castanii copti
la mijloc de
vară

Şi trupul meu de ceaţă ,
se pierde în neştire
Suflat de vânt tomnatic ,
se-ascunde-ntr-o privire
ce reflectă o imagine
într-un ciob de amintire
.

Trec fantome-ale verii în declin,
corăbiile sufletului meu marin.

Colecţionarul

Răsuflu greu , oftez , suspin
Gânduri reci mă taie şi mă sting
Reflexii face în oglinda moartă
Dansează şi pe inimă îmi calcă

Mă trezesc din vis , într-un pat străin
Uitat într-o încăpere seacă ,
albastru de metil
Un mic pian prăfuit conturează un decor
Ce îmi înviorează trupul
nemâncat şi fusiform

O voce joasă
îmi dă fiori
îmi ascund goliciunea,
acoperinduâmă cu flori
Un ciocănit subtil , o uşă deschisă
Un străin bătut de ploi , îmi oferă o masă distinsă

Uimită , îl întreb spunând :
Mulţumesc pentru tot ,
dar cine eşti şi unde sunt ?


Nici un răspuns .

Tăcere .

O uşă trântită ,

linişte eternă .

Tăcere

S-a aşezat tăcerea
odată cu frunzele frânte de vânt
Şi mâinile-mi reci se strecoară-n jurul tău
Şi la pieptul meu te strâng

Şi pieptul îmi tremură , gânduri se-adună
Întrebări fără răspuns , mă îneacă cu căldură
Ochii tăi ţin loc de lună
Respirăm acelaşi aer , culegând o moleculă

Siluete şi ecouri
Dansează în jurul nostru
Dar emoţia trăirii
Ne găseşte-n umbre
colţuri

Întunericul ne cheamă
Şi ne-ndeamnă la păcat
Să păcătuim , iubite
De acum şi înc-un veac

Toate stelele s-au stins
Acum până şi zeii tac .

Toamna viselor

Te caută vântul
dinspre miază-noapte
Să-ţi şoptească-n gânduri
că te-am iubit odată
Te cheama cocorul ,
de pe plaja goală
Să-ţi cânte despre
cum era odinioară

Şi frunzele coapte ,
în căderea lor
Te cheamă la dans ,
sub umbrela ploilor
Iar luna albastră din ochii tăi ,
Ciopleşte o poveste
despre noi doi

Şi plouă afară
Şi e cald
Şi e frig
Iar în casă ,
o seară de vară
Cerul ramâne infinit
Şi gandul e rece
Şi gândul e blând
Întreaga-mi viaţă o văd
prin faţa mea trecând
Din tot ce a fost ,
a rămas sărutul
şi acea lacrimă în vânt

Sub umbrela realităţii mă adăpostesc
de ploaia viselor
Şi plâng .

Ai trezit în mine
o aripă ,
un fulg ,
o firimitură de amintire
vie ,
nespus de vie
în continuă cădere
în golul din sufletul pătat
de vreme
.

Picături de rouă ,
prelinse pe-un picior dezgolit
Firişoare de iarbă ,
s-au strecurat printre degete
alunecând
în vid

Obrajii reci ,
s-au înroşit când te-am privit
Iar săgeţile din privirea ta ,
au ratat un punct ochit
/ Ţinta era
un mădular îngheţat ,
de trecutul infantil ./

Prin ploaia de iulie ,
am alergat
sub un cer străin
Am dansat sub luna plină ,
sub privirea unui necunoscut
meschin
cu ochii de astru ,
băiatul sihastru
Veşnic calator
Un
suflet voiajor .

A venit toamna acum ,
acoperă-mi inima cu umbra unui sărut color .