Ţi-ai scuturat genele
şi din ele
a căzut praf de stele
Ţi-ai lăsat capul pe umărul meu gol
şi m-ai săgetat numaidecât
în atriul drept
în sertarul acela al inimii
în care ţin cu sfinţenie
acele secvenţe din trecut
în care am iubit mult
-făceai şi tu parte din el .
Îţi aminteşti acum ?
era atunci când Soarele pleca să se culce
pe zâmbetul tău dulce
pe orizontul după care te-ai ascuns
S-au stins luminile din cer
te-ai stins şi tu cu ele
şi din ce mai am acum
mare o să înece
Salcia o să-şi aplece
crengile
la auzul paşilor mei goi
Mi-ai dăruit decât frunze moarte
-întruchiparea perfectă a sufletului tău-
Mi-ai dăruit , dar şi pe acelea le-ai luat în noapte
la -nceput de anotimp cu noroi
Ţi-am dăruit , mi te-am dăruit
cu tot
şi poate încă pe-atât
Şi mi-am pierdut sufletul căutând
-căsuţa ta poştală
Iar acum , în miez de toamnă
returnează-mă te rog ,
golului trup uitat în mare
- în marea din ochii tăi .
Un comentariu:
Minunat scris... Felicitări!
Trimiteți un comentariu