Îmi aşez acum capul pe umărul tău gol
Închid ochii , îi strâng şi îi prefac
într-o ploaie rece
Toamna-i pe sfârşite , toamna a apus
Frunzele din parc , s-au lăsat călcate în picioare
Îndrăgostiţii orbi , în această seară şi-au propus
Să privească luna , să o compună din pătrare
În luna asta ruginie
până şi cântecul vesel al păsărilor a emigrat
Nu mai e nimeni în parc
Nu mai e nimeni pe bancă lângă mine
Şi doar frunzele , care cad în neştire
împletindu-mi părul jucăuş
doar ele mai au răbdare să-mi asculte
cântecele de la sfârşitul lui august
Anii ce-au trecut , m-au adus mai aproape de tine
Cu fiecare regret , am câştigat si o amintire
Şi tot ce am adunat , se reflectă în ochii mei
Când îi priveşti , te farmecă
şi cazi în ei
La acest sfârşit de toamnă
Te-am regăsit în alt trup ,
însă ochii erau aceeaşi
trişti şi goi
la fel de mari ,
înecaţi în noroi
şi mi-e teamă , şi mi-e dor
să te primesc oare ,
inapoi ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu