winter sleep

vreau să cred că
au rămas doar câţiva paşi care ne-au scăpat prin tălpi

că tu  ţii strâns în pumni capătul de frânghie
pe care l-am aruncat până la tine

dacă ai reuşi să mă dezbraci
de cuvinte
ai vedea cum scheletul meu tremură
când tăcerea ta loveşte
ca un val   mereu dintr-o altă  parte
cum se răsuceşte în insomnii
pe o margine de lume
unde soarele pâlpâie ca un bec slab
în mijlocul amiezii
şi văd oameni purtând măşti de fier
sărutându-se
atunci îmi spun că şi iubirea e un fel de închisoare
în care de cele mai multe ori
ne trezim singuri

rămâi cu mine
îţi voi arăta cum dimineţile sunt cele mai sincere momente ale zilei
când cu dinţii mă agăţ de lobul urechii tale
şi  îţi şoptesc cum acum abia aştept să mă trezesc
când cel mai frumos vis
îşi dezamorţeşte zâmbetul 
pe perna de lângă mine

coeur de pirate

cum trezeşti în mine toate serile târzii de vară

 apoi te scufunzi până în groapa marianelor

întorcându-te mereu amnezic 

cu ochii secaţi întorşi mereu spre un alt capăt de lume

pipăindu-mi fiecare cuvânt în parte

cu pielea sărată străvezie

mi-aş îngropa picioarele în pământ
şi nici măcar cu un gând nu aş pleca
mai departe de tine
dacă tot ce însemn ţi-ar fi de ajuns
am merge până la capătul dragostei
şi ne-am prăbuşi acolo
până când cerul şi-ar scutura de pe umeri toţi îngerii
lăsându-ne promisiuni tatuate dinspre degete
spre linia coloanei vertebrale
şi mai departe
menţinând  linia de plutire
eu ţi-aş fi ancoră când nopţile vor veni ca nişte valuri
încercând să te smulgă din braţele mele
dansând pe marginile viselor tale
cu buze roşii şi rochii de vară incandescente
aş vrea atunci să  deschizi ochii
 să-ţi lipeşti urechea de pieptul meu
şi să nu-ti fie teamă
atunci când dimineaţă îţi va fi linişte întunecată  pe dinăuntru

smoke

cum te caut în fiecare vis 

şi apoi te ascund în vreun buzunar al minţii neatins de amnezie

căci fiecare întoarcere la tine e 

un salt întins în trecut până la demenţă

în care unghiile mele sapă în pământ

după urmele tale acoperite de atâtea  alte urme

încât încep să te confund cu reflexia unui străin

în geamul murdar al unui tren

din nu ştiu ce călătorie din nu ştiu ce rătăcire

mi s-au adunat atâtea nopţi nedormite în vene
încât ochii mei s-au golit pe jumătate
şi culoarea lor s-a scurs în adâncuri

şi totuşi fiecare dimineaţă începe la fel

cu mine reluându-mi traseul pe liniile palmelor tale
ţinându-mă de marginile cerului
ca şi cum în orice clipă ceva s-ar putea dărâma sub tălpile mele

dacă aş putea fi de piatră
mi-aş îngropa toate cuvintele spuse şi nespuse
în părul des şi cârlionţat al nopţii
lăsând doar vântul să îmi mai articuleze vreo dorinţă
dar ce aş putea să îţi mai cer
când tu dormi cu ochii legaţi prin atâtea aşternuturi
cum aş putea să te strig
când de fapt tu la nimeni nu te întorci 
căci
nimeni nu îţi cunoaşte adevăratul nume

chocolate & cigarettes

pentru că de la tine începe totul

şi se termină în pânzele albe ale viselor mele

coase-mi pe umeri

 cuvintele care să mă  ţină la suprafaţă

când din adâncuri

atâtea mâini scheletice se întind 

şi nu mai ştiu cine sunt

şi mai ales

pentru cine

visez uneori la o noapte de vară când 
ne vom furişa spre mare pe vârfuri
lăsând în urma noastră o pădure în flăcări
când rochia mea topindu-se va urma linia
mângâierilor tale
când trupurile vor pâlpâi incandescent izbindu-se uşor de valuri
ca nişte corăbii de hârtie lansate pe apă
de mâna unui copil

noaptea aceea ne va împleti pentru totdeauna
într-un nod marinăresc
iubirea
lăsând pe dinafară toată tăcerea care sugrumă
chiar şi cele mai oarbe minţi
 aruncându-ne pe o scenă slab luminată
unde ne vom decoji unul altuia măştile
ca şi cum ai decoji pereţii de vopsea
până ajungi la cărămizi

ne vom ascunde o vreme
între vise
 întârziindu-ne dimineţile
printre gene încurcate
până când lumea aceasta va avea ceva să ne ofere
până atunci ne mulţumim cu ţigări şi ciocolată
şi ritmul pulsurilor noastre
potrivindu-se
pe  întuneric

eyes wide open

uneori nu trebuie nici măcar să închid ochii

să ştiu cum ar fi cu tine

degetele tale tatuându-mi păsări pe piele
cu fiecare atingere

fereastra mea

locul în care îmi fumez ţigările

legănânându-mi de la un plămân la celălalt iubiţii

totul amestecându-se cu o tristeţe asemănătoare cu urletul scheletic al lupilor

în serile de decembrie

aşa sunt eu acum

caut luna pe cer şi mă gândesc că poate eşti şi tu undeva acolo

cu degetele murdare de cerneală

scriindu-mi frenetic

iartă-mă, sunt vinovată pentru toate nopţile  nedormite

de buzele muşcate involuntar

şi de gândurile în care îţi doreşti

să întinzi capcane buzelor mele

nu vreau să te ucid vreau doar să rămân mereu
frumoasă

chiar dacă asta ar însemna să devii

ca un om căruia i s-a furat umbra

în nopţile acestea
fug pe furiş în gară în cămaşa de noapte
şi bocanci
pentru că trăirile mele încep acolo unde
somnul îşi întinde degetele peste ochii tăi
şi jefuiesc trenurile de vise
sperând că te voi putea găsi
în mintea altei femei
mai viu şi mai adevărat
ca ultima dată când te-am întâlnit
eram atât de grea în braţele tale
m-ai târât până la o margine de poveste
şi mi-ai golit buzunarele de pietre
iar eu ţi-am vorbit pentru toate momentele când
mi-am urât tăcerea

black pearl

sunt nopţi când ne scufundăm împreună
în acelaşi vis
ca într-o mlaştină
şi tu îmi cunoşti toate temerile
şi ştii că umerii mei sunt ancore
pentru orice rătăcire a ta



dar tu eşti doar

un fir de nisip

în jurul căruia am construit

ca o scoică

o perlă neagră

de aceea când te ating
port mănuşi negre
pielea mea rece care a mângâiat atâta timp umbre
te-ar îndepărta
de aceea îmi învelesc cuvintele
în hârtie
să le dezlegi înţelesul
ca şi cum ai ghici într-o palmă bătrână

dacă vrei să te desprinzi de mine
fă-o încet
ca un melc care alunecă leneş din cochilia sa
ca un amant care se strecoară pe la capătul patului
înainte să devină un vis care se ascunde în spatele minţii
la prima rază a dimineţii

Cea mai frumoasă

cea mai frumoasă dintre umbre să fiu
să mă strecor din cămăşile tale
dezlipind totodată cu degete chimice
toate mângâierile 
dezvelindu-ţi rănile
lăsându-le să strălucească în întuneric

să mă cauţi în fiecare sticlă de alcool

crezând că într-o ultimă înghiţitură îmi vei afla numele

să mă poţi striga

ca şi cum eu m-aş ascunde într-o aşteptare 

undeva foarte aproape de tine

abia trezită uneori dintr-un vis care nu-mi aparţine

mereu dulce şi fără păreri de rău

sperând că mă vei găsi înainte ca lumina

să`mi  ştergă şi ultimele amprente

pentru că cele mai vii obsesii
sunt incizii subţiri care se vindecă
doar cu apă rece
eu sunt o rană veche
care apare şi dispare
ca un puls neregulat
o bulă de aer injectată în vene
care încă îţi caută legată la ochi
inima

Acolo

vino 

în camera fără uşi

să îţi fiu eu singura evadare

să îţi arăt cum se poate construi o dragoste

în jurul unei frânghii

de care ne ţinem împreună cu dinţii

când tot ce ne mai desparte
e întunericul de dinainte
să ne cunoaştem


să îţi rostesc numele
strivind fiecare literă între limbă şi dinţi
ca pe un blestem
ca pe o rugăciune
iar tu să mă săruţi confidenţial
ca şi cum ai vrea să mă ascunzi
de ochii lumii

dar tot ce am acum  e
un cerc în mijlocul altui cerc
prin care alerg şi strig
sperând că tu îmi auzi 
prin pereţi
 bătăile tot mai puternice
ale inimii

smoke me to the end of love

suntem de atâta timp în acelaşi loc
ascunzându-ne
unul în mintea celuilalt
aruncând praf  în ochii lumii
când nopţile devin terenul nostru de joacă
şi dragostea
 un foc de artificii
pe care îl privim  de pe margine zâmbindu-ne complice

tu nu ai ştiut niciodată
cum mă  strecuram
între două bătăi de inimă
ca un spion
tu nu ai ştiu niciodată şi totuşi ai simţit
cum mă desprind de tine 
cum începi să devii o cameră tot mai întunecată şi rece
cum mai vin acum doar târfele şi oamenii străzii
să locuiască în tine
crezând că îi poţi întinde o capcană singurătăţii



dar tot ce ne mai apropie acum
e o obsesie prinsă cu o eşarfă roşie
în jurul încheieturilor noastre

un acoperiş sub care ne-am învăţat unul altuia pe de rost

tăcerile

###

dacă ţi-aş deschide pe rând
toţi nasturii
şi aş întinde mâna să te prind
ea ar trece mai departe
ca printre nişte gratii
fără să atingă nimic


de aceea somnul l-am abandonat o vreme
pe o margine de pat
ca pe o rochie veche
şi în lumina slabă de neon cu pleoape amorţite
cu degete frânte
am scris despre tine
până când absenţa ta a devenit doar o bătaie lipsă a inimii mele


atunci m-am putut urca din nou în bărcile
ce mă poartă de pe un val pe altul
am pielea sărată şi  un oraş nou de scufundat
/ va trece timpul
eu mă voi decoji
iar tu cu fiecare strat
vei ieşi din nou la suprafaţă
ştiu



am înţeles târziu
eu am fost pentru o vreme soldatul din primul rând
într-o luptă care nu mi-a aparţinut niciodată

Visions

să te trezeşti într-o dimineaţă mult prea devreme

să alergi spre un loc unde poţi fi numai tu

şi să râzi la soare

să-ţi fii suficient

va veni o zi
a dezamăgirilor
o zi în care oraşul îţi va fugi de sub picioare şi se va ascunde
în parcări subterane
în care oamenii vor deveni ceaţa care îţi zgârie obrajii
ochii şi urechile

ziua aceea te va răni
ca o secere ascuţită ce vine prin spatele tău
din întuneric
 îţi va tăia respiraţia şi ţi se va aşeza pe piept
ca o pulbere fină
 ca o umbră ce te ademeneşte în tunele înguste şi reci

vei încerca să te revolţi
să îţi scuturi noroiul de pe tălpi şi să te reinventezi
o carcasă mai puternică, îţi zici
de data asta voi câştiga lumea
o voi domina şi o voi ţintui simplu cu privirea
şi ea se va modela după regulile mele

adesea, îmi imaginez lumea
ca nişte braţe uriaşe
îmbrăţisându-se, luptându-se
ca un şarpe care vrea să-şi muşte propria coadă
în mijlocul ei aş fi un coregraf
iar muzica, vocea mea puternică
sălbatică, impunătoare
vocea unui stăpân care împinge mulţimea
de la spate