cum trezeşti în mine toate serile târzii de vară
apoi te scufunzi până în groapa marianelor
întorcându-te mereu amnezic
cu ochii secaţi întorşi mereu spre un alt capăt de lume
pipăindu-mi fiecare cuvânt în parte
cu pielea sărată străvezie
mi-aş îngropa picioarele în pământ
şi nici măcar cu un gând nu aş pleca
mai departe de tine
dacă tot ce însemn ţi-ar fi de ajuns
am merge până la capătul dragostei
şi ne-am prăbuşi acolo
până când cerul şi-ar scutura de pe umeri toţi îngerii
lăsându-ne promisiuni tatuate dinspre degete
spre linia coloanei vertebrale
şi mai departe
menţinând linia de plutire
eu ţi-aş fi ancoră când nopţile vor veni ca nişte valuri
încercând să te smulgă din braţele mele
dansând pe marginile viselor tale
cu buze roşii şi rochii de vară incandescente
aş vrea atunci să deschizi ochii
să-ţi lipeşti urechea de pieptul meu
şi să nu-ti fie teamă
atunci când dimineaţă îţi va fi linişte întunecată pe dinăuntru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu