Psychedelic

dimineţi transparente
ca nişte eprubete prin care se mişcă
goi
psihedelic
monştri din care cresc
alţii monştrii - micile noastre erupţii, micile
noastre mecanisme de apărare cârpite de atâtea ori
, gesturile haotice
ale unei pierderi repetate până la nebunie.

 foamea aceasta
începe să capete o formă cronică, violentă
- îmi întorc sângele pe dos, te caut să mă vindec cumva
dar vindecarea nu e pentru mine
aşa cum
nu e pentru orice toxicoman.

rewind: vara în care ne-am atins pentru prima oară şi am spulberat toţi pixelii
 mi-am zis
că atunci când fluturilor li se şterge praful colorat de pe aripi,
devin oameni.

fast forward: noaptea când se adună toată gheaţa
la noi în garsonieră şi stăm faţă în faţă
fiecare cu inima la mii de mile depărtare
şi ne sărutăm mecanic şi ne îmbrăţişăm mecanic
în somn
pentru că pe undeva  ne e frică
de frigul
dintre noi.

dimineţi transparente ca
nişte acvarii în care înoată
toate temerile noastre
şi temerile mai mari se hrănesc cu temerile mai mici
până când
rămâne un singur peşte în acvariu- toate aceste siguranţe sărite
îmi lasă
inima în beznă, ţine-mă de mână.

blue nostalgia

azi am fost
steagul alb, subţire
ca pânza de pe faţa înecatului
în care s-a tras fără milă. am stat în camera de gardă
unde serul din perfuzie
curgea
ca o picătură chinezească
ca acidul sulfuric
perpendicular
pe inimă.  nu m-am zbătut
deloc şi n-am plâns
când mi-au smuls din braţe ursuleţul de pluş,
din urechi
cerceii de la tata
din cap
ochii mamei. o dezumanizare
precisă ca o incizie
pe carnea crudă, adineauri încă zbătându-se.

azi am fost
zidul pe care îşi sprijină condamnaţii
ultima suflare
gândindu-se la cei dragi. soarele palid, hologramic
de pe ecranele chinezilor.

iubita care ţi s-a scurs printre degete
violentă şi seducătoare
ca o hemoragie.

toate aceste maladii

atâtea nopţi anemice &  nevoia de matern patern
de viu
peste carne rece
 aceste maladii ale

braţelor care
nu mai au la ce da drumul-
când cămăşile se spală atât de greu de sânge
şi toate lucrurile au
un cancer cu gluga trasă peste faţă
pândind dinăuntru

mă las în braţele tale
ca într-o apă salină- a rămas atâta piele moartă
în care mi-a fost frig şi teamă
ies cu ea în braţe
din biserici goale precum o târfă iertată vindecată
mă lipesc de tine
 cameleon
te iubesc în culorile tale, cu armele tale

prea mult timp am fost singuri
prea mult timp am strâns în braţe
saci cu oase reci şi indiferente-
noi
oamenii indigo care îşi strigă cuvinte
de la sute de inimi depărtare
şi fac dragoste apoi în somn

suntem vii şi fierbinţi
& toate acestea nopţi anemice
toate aceste maladii
nu ne pot face rău
în niciun fel

vis negru

###

se auzea o muzică adâncă, viscerală
un fel de ţipăt venind
de sub crucile de lemn
noi alergam pe străzile din zona industrială
mirosea a cauciucuri arse, a maidanezi şi
a spaimă
din cer se prăbuşeau avioane ruseşti
 ne prindeam unul de altul
cu braţele ca nişte curele

să ne spânzuram de cer spuneai

dragoste ca nişte epileptici
cu spasme şi cuvinte indescifrabile
ochii strâns închişi

o sa-ţi crească barba lungă lungă
cum le cresc morţilor
în somn
spuneam
cine o să ţi-o mai mângâie atunci?

apoi tăceam violent violet
aerul devenea
o rană deschisă pe care o treceam
de la unul la celălalt

se auzea o muzică adâncă,
viscerală
un fel de lobotomie tandră
şi
nu mai ştiam cine pedepseşte pe cine

ascultă-mă

mă rostogolesc, alerg prin oasele tale pustii
adânci ca nişte gropi comune
-  nu mi-e frică, te iubesc,  mă dezbrac aici în mijlocul tuturor
pentru tine.

spune-mi: eu sunt
Bărbatul , lasă-mi-te
inertă şi nevinovată, am să îţi dau
iubire şi teroare. teroare şi iubire.
ca un pistol ascuns într-o biblie.

prinde-mă cumva, leagă-mă de lume
de tine
spate în spate
cu fâşii de carne vie-
ca la începuturi, când  încă nu existau mituri.

ascultă-mă: dragostea
ei e o psihoză netratată. nimeni nu se întoarce, oricât de mult
i-ai scrie. când noaptea e lungă
şi somnul interzis
las-o să spună ce vrea, să-şi răsucească
poemele în rană.

dintr-o iubire nu iese nimeni
viu.

 iar un mort nu se mai trezeşte
oricât l-ai plânge, oricât l-ai chema.

am putea fi fericiţi

#

ducem

un război rece cu zombies

oameni pe care i-am iubit cândva oameni care

ne-au ţinut în ei ca o capcană până când

ni s-a scurs tot sângele în iarbă.

am putea arde oamenii ăştia pe rând sau pe toţi deodată

oamenii aceştia care umblă prin lume

fără remuşcări

ca nişte generali cărora li s-au ordonat execuţii 

oamenii pe care i-am privit 

cum ne măcelăresc 

inimile

calm şi metodic

chiar sub ochii noştri. 

apoi am suferi  împreună de astenie

un fel de ameţeală dulce amăruie 

iar când ne-am atingem venele am simţi pulsul cum sare

de pe o coardă pe alta

un acord de heavy metal 

-toate gloanţele lumii  ar fi în adn-ul nostru

explodând în tăcere 

pentru că nu mai vrem morţi inutile.

am rămâne doar noi

cu toate zidurile demolate 

într-un pustiu asemănător cu golul dintr-o mamă

care a suferit o pierdere prematură

şi am fi fericiţi

noi cu fantomele noastre făcând piruete piruete

printre dărâmături şi rădăcini uscate. 

ghetto

el peste ea
încâlciţi şi confuzi
după o frumoasă beţie
în blocul de nefamilişti cu muzică de ghetto pe holuri strâmte şi reci
unde se arde şi ultima bucată de carne la 5 dimineaţa şi
plâng copiii întorşi cu faţa în perne
patul ca o conservă
pentru oase mici şi oase  mari
mirosul de sărăcie impregnat  în piele
acelaşi cod de bare pentru fiecare

unde se trăieşte înăuntru intens se face dragoste cu oasele transpirate
şi sângele circulă prin vene  ca pe un traseu de formula 1
unde bicele lovesc
carcase goale
şi moartea e un câine de vânătoare prea bătrân

aici se scrie istoria
cu grafitti
pe zidurile blocurilor
şi se duc războaie cu mâinile goale

aici începe şi se termină toată  frumuseţea
şi mizeria lumii

primăvara neagră

de-ajuns cât să-ţi ridice

vertebrele prin piele ca nişte ţepi

de-ajuns cât să te zbaţi precum o pasăre cu gâtul tăiat mult timp

după aceea

oricum nu mai contează

anotimpul acesta

negru ca o ciumă pe străzile brooklynului

amestecă şobolanii cu oamenii 

într-o simbioză perfectă

copii cu arme în mâini în loc de jucării

copii în ochii cărora

a crescut cataracta 

lumea o scufundare permanentă

primăvară neagră cu gloanţe înflorind în trupuri

primăvară neagră

cu ură şi răzvrătire

curgând prin vene smoală

de-ajuns cât să transpiri rece în mijlocul zilei

să cauţi întunericul ca o centură de siguranţă înainte de impact

- anotimpul acesta

în care nimeni nu a crezut

ne împinge pe toţi pe rând

de pe marginea lumii într-o tandră nebunie 

o execuţie sigură şi curată

ca luarea unei vieţi în somn.

beautiful liar

azi îmi spun

e lumină între noi orbire

îmi întind picioarele îmi tragi de dresuri ca de nişte şerpi răsuciţi pe coapse

le deschid trasez un cerc în tine

un loc bine delimitat unde să curg

cu tot cu părul meu încâlcit cu toate îndoielile mele

cu oja sărită de pe unghii roşie sclipitoare

ca sângele care fierbe în întuneric când ne sufocăm

şi ţipetele îşi ascuţesc tăişurile unele de altele

ţipăt peste ţipăt să crape pereţii să se rupă aerul

între noi

ce tandre tentaţii uite în gura mea

numele tău ca o rugăciune nu se uită

te trag spre mine

ca pe o sfoară un trup inert vrăjit 

doar ochii tăi ca două blesteme

mereu vii

mereu fixându-mă ca un cui o ramă de perete

azi îmi spun

că tot ce simt e adevărat când mă îndoiesc

mi-aş dori ca dragostea să fie degetul peste care lovesc

să doară să se învineţească să sângereze

dragostea

animalul care îmi urlă de foame la picioare

atunci aş şti

că trebuie să o îngrijesc

atunci aş şti că trebuie să îi dau de mâncare

ar fi simplu

azi îmi spun

sunt femeia care iartă şi iubeşte

femeia aceea preistorică vestită supusă 

femeia aceea transmisă din generaţie în generaţie ca o boală genetică

apoi mă răzvrătesc în mijlocul sângelui în mijlocul străzii

 îmi tai părul scurt scurt până ia forma frumoasă

a craniului

îl înjur pe tata şi îmi abandonez toate iubirile brutal

ca un os rupt ieşit prin piele

atât de absurd

noapte cu gheaţă şi praf de amfetamină în răni

cu sânge bolnav scuipat într-o chiuvetă

şi identităţi confuze

- ca balansul

unui vagon de mărfuri 

aproape hipnotic

o voce mă împinge spre spasme noi şi

prăbuşiri latente.

atât de absurd

când îmi pui inima ta

în mâini

şi îmi spui că dacă voi pleca

va exploda ca o mină- nu-mi rămâne decât să iubesc această beţie.

când îmi mângâi craniul

cu degetele ca nişte ace şi îmi spui

că durerea aduce cel mai odihnitor somn- nu îmi rămâne decât

să cred şi să adorm mereu cu tine.

noapte cu pietre şi confesiuni tandre

- ca aducerea unui înecat la mal

atât de metodic

purtarea aceasta pe braţe 

prin atâtea lumi subterane

îmi drenează tot sângele şi îmi pune altul în loc. 

  | 

cheers baby

cheers darlin`

aici e o dezordine sălbatică generală

un muzicant ambulant

cântă pentru noi la un saxofon

ruginit-

muzica lui în ţipete

perfect acordate ne agită moleculele- 

trupurile noastre ca nişte termitiere lovite

de nişte copii răutăcioşi.

cheers darlin`

îmi încâlcesc limba de limba ta

ca un cârlig în gura unui peşte şi trag.