de-ajuns cât să-ţi ridice
vertebrele prin piele ca nişte ţepi
de-ajuns cât să te zbaţi precum o pasăre cu gâtul tăiat mult timp
după aceea
oricum nu mai contează
anotimpul acesta
negru ca o ciumă pe străzile brooklynului
amestecă şobolanii cu oamenii
într-o simbioză perfectă
copii cu arme în mâini în loc de jucării
copii în ochii cărora
a crescut cataracta
lumea o scufundare permanentă
primăvară neagră cu gloanţe înflorind în trupuri
primăvară neagră
cu ură şi răzvrătire
curgând prin vene smoală
de-ajuns cât să transpiri rece în mijlocul zilei
să cauţi întunericul ca o centură de siguranţă înainte de impact
- anotimpul acesta
în care nimeni nu a crezut
ne împinge pe toţi pe rând
de pe marginea lumii într-o tandră nebunie
o execuţie sigură şi curată
ca luarea unei vieţi în somn.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu