atât de absurd

noapte cu gheaţă şi praf de amfetamină în răni

cu sânge bolnav scuipat într-o chiuvetă

şi identităţi confuze

- ca balansul

unui vagon de mărfuri 

aproape hipnotic

o voce mă împinge spre spasme noi şi

prăbuşiri latente.

atât de absurd

când îmi pui inima ta

în mâini

şi îmi spui că dacă voi pleca

va exploda ca o mină- nu-mi rămâne decât să iubesc această beţie.

când îmi mângâi craniul

cu degetele ca nişte ace şi îmi spui

că durerea aduce cel mai odihnitor somn- nu îmi rămâne decât

să cred şi să adorm mereu cu tine.

noapte cu pietre şi confesiuni tandre

- ca aducerea unui înecat la mal

atât de metodic

purtarea aceasta pe braţe 

prin atâtea lumi subterane

îmi drenează tot sângele şi îmi pune altul în loc. 

  |