amour imaginaire

l-ar fi recunoscut oricând

şi instinctiv

 ar fi întins degetele spre el

să i le sărute

l-ar fi iertat şi l-ar fi iubit

în lumina zilei

adolescentin  

mângâindu-i pe rând obrajii nebărbieriţi

lăsându-i dimineaţa 

un poem şi un sărut agăţat în cuierul de la intrare

/ conturul trupului ei  cald încă

sub trupul său

înainte de fiecare întâlnire

s-ar fi dezbrăcat de trecutul ei

 ar fi venit la el goală şi nemângâiată

l-ar fi lăsat să îi dea pe rând toate valurile
la o parte
să îi scuture de pe pleoape
 visele rele

pentru tot ce nu a îndrăznit să îi fi spus

în ea ar fi aruncat în fiecare zi un om cu o piatră

dar nu ar mai fi simţit nimic
cât timp el a locuit într-însa
ea a fost o carcasă caldă care acum
a murit

şi fiecare rază ce o atinge

trece dincolo ca prin sticlă
 încălzind doar aerul din jurul ei

No light

pe străzi atât de cunoscute

printre cei mai obişnuiţi dintre oameni

acolo mă pierd în cele mai lucide
momente ale mele

dimineţile sunt o adevărată revelaţie
privitul în oglindă, recuperarea unei identităţi
lăsate la marginea oraşului peste noapte
contactul  cu oamenii
un fel de convingere personală că în mine
nu a murit încă totul

cel mai mult îmi plac conversaţiile lungi
când în fumul de ţigară ancorez temeri  şi mărturisiri
ca într-o pânză de păianjen care captează
vise rele
/ acelea sunt momentele în care te simţi
ca o icoană la care se roagă toţi necredincioşii

anotimpul acesta rece
mă curăţă de toate frunzele uscate
un fel de regenerare sentimentală prin care trec
ca printr-un tunel
spre eliberare

toamna aceasta am nevoie de cineva
de care să îmi agăţ existenţa

### storyteller

să te ascult şi să mi se pară  că ochii tai

sunt

două trenuri de noapte 

ce se apropie tot mai mult

iar eu să rămân nemişcată simţind sub tălpile goale

cutremurul şinelor

şi să nu-mi fie teamă

să te ascult 

şi din pământ spre aripi şi mai departe

să urce toate misterele acestei lumi

să le simt greutatea pe umerii mei mici

 să îmi cadă cuvintele pe gât pe sâni 

nemestecate

şi apoi să amuţim într-un sărut

o întreagă noapte polară

să te ascult iar şi iar

să alerg prin tine ca într-un oraş străin

să te găsesc în spatele fiecărei uşi pe care vreau să o deschid

ca să îţi şoptesc la rândul meu

povestea unei femei

cu o mie de chipuri înfăşurate în pansamente

şi numai atunci

în toate oglinzile din lume

oamenii să-şi poată privi pentru o clipă sufletul

să-l ţină în palme 

să vadă cum e un copil crescut de umbre

to let myself go

//
sunt balerina ce dansează  şchiopătând
pe câmpurile minate ale minţii tale
ţinând pe umeri
 tăceri tot mai grele

\\
e dintr-o dată noapte
te aştept
pe străzi de smoală
acolo unde umbrele ţi se desprind de tălpi
şi îşi fac de cap
în cluburi underground
eu te aştept
pe jumătate nemângâiată pe jumătate dezbrăcată
cu un sărut negru
ce-mi stă pe buze
ca pe marginea unei prăpăstii

în asteptarea aceasta
văd oameni fără chip alergând în jurul meu ameţitor de repede
văd păsări cu aripi tatuate
ascunzându-se sub scara îngerilor
văd soldaţi bătrâni înghesuindu-se între ziduri
furându-şi unul altuia somnul

în locul acesta te aştept
cu o inimă de sticlă înfăşurată în ziare
e anotimpul mâinilor reci şi a săruturilor date pe fuga
şi tot ce îmi rămâne
e să mai ies câte puţin din mine
să te caut
în sticle verzi gări sau submarine
să întind frânghii să construiesc punţi
între visele mele şi realitatea ta

Oameni noi

hrănesc păsări şi orfani cu pâine

schimb trenuri, alerg dintr-un om în altul

dar tălpile îmi rămân mereu curate

pregătite pentru un nou exerciţiu de echilibru

trec pe partea mea de prăpastie doar oameni în a căror ochi pot încăpea întreagă

fiecare zi e doar o simplă aruncare de zaruri ce îmi descoperă un alt chip

în mintea mea, de sub corăbii răsturnate

se aude acelaşi cântec ţigănesc

- atunci secundele devin umane şi muşc din viaţă ca dintr-un măr aproape perfect

uneori cobor trepte

trepte ce duc în adâncul umbrelor mele

de acolo privesc cerul şi plâng ca un copil

ce vede pentru prima oară

 cum un om moare

atât de aproape de el

apoi mă ridic pe vârfuri

sar până îmi ies din minţi de fericire

şi ţip de parcă aş simţi în vene explozii solare

sunt un om nou

cu încheieturile libere

cu o singură pereche de pantofi şi o lume întreagă răsturnată în spate

N ( n ) poeme pentru David

sufletul tău

un cub rubik ale cărui culori nu le mai pot ghici

dar nu mă întreba nimic
lasă-mă să dansez în soare
să adorm măcar o dată în braţele unui străin
/  să mă desprind de tine
şi să nu simt că alerg goală pe străzi
ca un om căruia
nu i-a mai rămas nimic

pentru că 

dincolo de surâsul acesta şi de toate contururile schiţate grăbit

în mine rămân atâtea goluri

/ dar  tu nu ai răbdare

nu  asculţi

întind mâna să te salvez

dar văd cum deja te scufunzi
în nepăsare

în locul acela  unde ne legănam visele
de copii frumoşi
revino
şi lipindu-te de mine ne vom izola prin individualizare
de lume
tatuându-ne pe trupuri
acelaşi semn 
aceeaşi constelaţie norocoasă


voi rămâne o femeie la fel de frumoasă
aşteptând valul
care să te mai scoată o dată la suprafaţă

Heavy in your arms

de când te-am ucis în vis
te caut în toţi oamenii şi în toate

formele

ce ţi-au cunoscut mângâierea

să te recompun 

din amprente

pentru că tu

tu cu tăcerile şi temerile tale
ai putea tulbura liniştea oricărei femei




mărturisirile  acestea
ca o schimbare de pansamente

mâinile mele

căutând să mângâie cele mai triste chipuri

mereu cu aceeaşi  teamă şi graţie

e o sinucidere lentă

când în tine găsesc semne ale atâtor naufragii

şi vreau să rămân

să întind frânghii spre cer

ca un fel de rugăciune


te-am chemat de atâtea ori
acum strigătele sunt de ajutor
sos-uri  din deşertul oaselor mele







sunt nopţi când

strâng în braţe contururi
ce păstrează încă arome şi impulsuri
cu o seninătate bolnavă
de parcă trupul meu
ar putea muri  oricând fără căldură
 / aşa trăiesc de la o vreme
respir şi iubesc
cu jumătăţi de măsură

amintirile  coboară
rând pe rând
în coşul de rufe
seismic
obsesii şi vicii
dărâmă zgârie norii viselor mele
şi mă trezesc mai goală ca oricând
întinzând degete spre cer
visând
la o dragoste nouă

Secunde umane

sunt zile când vreau să

trăiesc copilăria ta
să împărţim aceeaşi mamă aceiaşi morţi
aceleaşi fobii 
mergând pe vârfuri
fără să trezesc în tine empatii 
/ să stau culcată şi cuminte să îţi admir 
ridurile şi pistruii
micile revolte frământările
de bărbat prematur


pentru că tu
dansezi ca un strop de mercur
pe  frânghiile acestea subţiri
de femeie ce îşi poartă zâmbetul ca o mască de fier
/   e o retragere mecanică
când te văd plecând e ca şi cum 
în oraşul acesta aş rămâne singurul locuitor




şi mi-aş dori
să  oprească un tren aici
să  vină călătorii să îmi deschidă
cutiuţele cu obsesii
să îşi aleagă fiecare  câte una
 să plece apoi bucuroşi acasă
să mă lase goală ca în prima zi a vieţii mele


sunt momente când mă întreb
de ce nu te-am cunoscut mai deveme
când în tine nu se măcinau atât de violent
temeri şi nevoi 
ca nişte strigăte de ajutor
ce vin din groapa marianelor


uneori mă aşez în faţa ta
îmi scutur de pe umeri
cele mai frumoase mărturisiri
 te las să mă decojeşti de toate atingerile
ce nu au mirosul tău
să fiu oglinda în care te vei vedea mereu curat
/ te rog nu mă ucide

Ozn

în patul meu
păstrez contururi de trupuri calde şi tinere
cu un fel de naivitate ce mă consolează atât cât
să-i prind degetele zilei de mâine




ca nişte meduze amorţite

 femei rămase fără mângâieri  sapă tunele spre centrul pământului

e un resort ce se comprimă în noi

m-agăţ de tine ca de o scară de incendiu ca de

un colac de salvare

sunt dorinţe ce se macină în somnuri violente

sunt explozii solare
ce ne aruncă atât de departe
unul de celălalt


nopţile acestea
ca un război rece  cu propriile temeri
îmi atrofiază simţurile îmi usucă oasele
şi mă ghemuiesc ca într-un uter
fictiv
în braţele tale


de o vreme respir prin filtre
resuscitez atingeri şi legăn în palme iubiri premature
e felul meu de a mă retrage  înăuntru
ca mai apoi să pot lovi în plin 
ca un val tsunami

Despre trupuri

tu nu ai ştiut niciodată

te-am urmărit zile întregi printre crăpături

ţi-am radiografiat gesturile ticurile şi toate acele

detalii care te compun atât de firesc

atât de cald şi cuminte

ca o prezenţă maternă ce o doreşti împletită

de tine

pentru totdeauna

sunt atingeri ce se sparg la contactul cu carnea

se împrăştie în atmosferă şi ajung

pe trupuri străine nemângâiate

orice om ar trebui să se lase legănat în braţe

măcar o dată

altfel riscă să îi crească cactuşi dinspre umeri spre braţe

şi mai departe

pentru că noi ne-am născut

în aceeaşi constelaţie

împărţim  acelaşi vis

mereu desculţi şi curaţi 

rezolvăm probleme de oameni mari

şi ne umplem buzunarele cu pietre

să ştim că trebuie să ne întoarcem întotdeauna acasă

la sertarele cu trupuri calde ca de cai sălbatici
ce s-au oprit
să bea apă


există o femeie pe care nimeni
nu şi-ar dori să şi-o amintească
şi totuşi
o îmbrăţişăm cu drag ca pe o mamă de rezervă
când ne simţim ieftini şi supuşi
ca nişte animale domestice
/ peste tot singurătate




mai departe
vreau să dispar şi în urma mea să las o groapă comună
pentru celelalte femei care te vor iubi
/ mi te amintesc cum erai prima oară
o scenă cu cortinele trase
aveai un roi de albine în tine
ce au ieşit rând pe rând să mă înţepe
probabil aşa se întâmplă întotdeauna

Constelaţia fda

e momentul acela 

când începi să îţi doreşti să rupi să sfâşii

bucăţele mici din ceilalţi

 să simţi că trăieşti că însemni ceva mai mult

pentru că am crezut în tine mai mult decât
în orice alt dumnezeu
te-am privit minute în şir şi ţi-am mărturisit
cele mai frumoase păcate cu zâmbetul înecat  în sticle verzi
/ dacă ai fi întins o mână măcar
ai fi ajuns
acolo unde se macină acele  claustrofobe nelinişti


în mine trăieşte o bătrână
ce cântă în ţigăneşte când încerc să îmi golesc ochii de tine
când vreau să te alung să îţi decojesc atingerile
una câte una
până când ajung la substraturi ce mă dezvelesc
atât de mult încât
mi se face teamă să mă mai privesc goală în oglindă


braţele mele
lungi şi reci ca nişte holuri de spital
amorţesc într-un somn indus
/ e doar o altă piatră aruncată spre cer
ce se întoarce în mine cu asprimea  unei ploi torenţiale