No light

pe străzi atât de cunoscute

printre cei mai obişnuiţi dintre oameni

acolo mă pierd în cele mai lucide
momente ale mele

dimineţile sunt o adevărată revelaţie
privitul în oglindă, recuperarea unei identităţi
lăsate la marginea oraşului peste noapte
contactul  cu oamenii
un fel de convingere personală că în mine
nu a murit încă totul

cel mai mult îmi plac conversaţiile lungi
când în fumul de ţigară ancorez temeri  şi mărturisiri
ca într-o pânză de păianjen care captează
vise rele
/ acelea sunt momentele în care te simţi
ca o icoană la care se roagă toţi necredincioşii

anotimpul acesta rece
mă curăţă de toate frunzele uscate
un fel de regenerare sentimentală prin care trec
ca printr-un tunel
spre eliberare

toamna aceasta am nevoie de cineva
de care să îmi agăţ existenţa