să te ascult şi să mi se pară că ochii tai
sunt
două trenuri de noapte
ce se apropie tot mai mult
iar eu să rămân nemişcată simţind sub tălpile goale
cutremurul şinelor
şi să nu-mi fie teamă
să te ascult
şi din pământ spre aripi şi mai departe
să urce toate misterele acestei lumi
să le simt greutatea pe umerii mei mici
să îmi cadă cuvintele pe gât pe sâni
nemestecate
şi apoi să amuţim într-un sărut
o întreagă noapte polară
să te ascult iar şi iar
să alerg prin tine ca într-un oraş străin
să te găsesc în spatele fiecărei uşi pe care vreau să o deschid
ca să îţi şoptesc la rândul meu
povestea unei femei
cu o mie de chipuri înfăşurate în pansamente
şi numai atunci
în toate oglinzile din lume
oamenii să-şi poată privi pentru o clipă sufletul
să-l ţină în palme
să vadă cum e un copil crescut de umbre
Un comentariu:
prima strofa mi-a făcut inima să bată în ritmul sacadat al roților ce scârțâie pe sine.
Trimiteți un comentariu