North

a mai căzut un soldat

rândurile se strâng tot mai mult

navighez printre gloanţe ca un corăbier pe timp de furtună

frânghiile care mă ţin

tremură sub tălpile mele goale

îţi iau jurămintele

le înec în oceanul tăcerilor

roşu carmin

o lună amară seceră cu razele sale

umbrele ce mă-nfăşoară

tu te-apropii cu săruturi neconvenţionale

tu mă stingi

îmi iei cuvintele şi le împleteşti

tu naşti blesteme

visele

par cercuri de foc

prin care reuşeşti să ajungi

înante de dragostea primordială

şi-mi laşi un semn pe buze

ca un copil pierdut în jocul semiumbrelor

iubesc

cu jumătăţi de inimi

cu jumătăţi de săruturi cenuşii

sunt femeia nordului

sunt femeia care naşte păcatul

hrănind gurile flămânde

care ţipă otrăvind

orice fărâmă de lumină.

New end

dintr-un ghem de aţă

tu te naşti, firesc. ca un adam care îşi caută

o nouă evă/

ca o furtună aruncată din braţele unui ocean. ca un artist prea sărac

să-şi poată hrăni muzele.

eşti singurul dumnezeu în care vreau să cred

pentru că

eşti singurul căruia îi pot fura din gânduri

atât cât

să-mi pot hrăni gura flămândă

cu mii de jertfe

cu mii se săruturi

dar iată cum baricade se ridică

şi zei şi fulgere

şi toţi ne sunt împotrivă

plouă cu săgeţi de foc

sufletele

lavă

expiră

ne sufocăm treptat în deşertul

în care ne-am coborât împreună

în taine căutăm răspunsuri

în taine ne săpăm morminte.

Goana după fluturi

ucide-mă din nou cu jumătăţi de sărutări

şi uită-mă acolo

în borcanul fluturilor de noapte

care îţi mănâncă din suflet.

trezeşte luna amară din pumnii tăi

sângerez cu toate visele

din torace evadează un posibil amant

şi nimeni nu îl mai ajunge din urmă

mă ascund după măşti acum

şi circul

mi se pare o poveste tristă

îmblânzeşte-mi inima

promite-mi că nu te voi mai întâlni

la fiecare capăt de promisiune

dar iată cum te rupi din braţele mele

porneşti în goana după fluturi

trenul mă leagănă ca pe un prunc

sunt doar o valiză pierdută

iar zilele de septembrie

cad reci şi goale

din calendar

ca niste gloanţe oarbe ce au săvârşit o crimă.

(La) Revedere

ne revedem

bătăi de tobe în pieptul meu

ca într-un ritual al unui trib oarecare

dansăm în jurul focului

doar tu şi eu

ca la o vânătoare de cerbi

tu mereu prădător

eu mereu victimă

scările încep să cadă. fluturii îi spânzur de tăcerea ta.

ziua de mâine se topeşte în ziua de azi

căci ştiu

ce îmi rezervă viitorul. îl citesc în ceaşca de cafea.

şi uite cum amintirile le decupăm din reviste. din ce a fost şi

nu va înceta. din rugul de cerneală ce arde

înăuntrul fiinţei mele

hrănindu-mi gurile flămânde ale sufletului care cerşeşte mereu

iubire.

probabil tot ce-i neînţeles

se transformă în mister/

aşa cum luna se învăluie în umbre. în norii de furtună

de pe cerul sub care nu putem exista împreună.

eu strig numele tău

căci nu am dumnezeu

tu eşti atât de inexistent încât tind să cred că

ai fost conceput special pentru mine

dar eu dansez

eu te zidesc în versuri

uit să te iubesc

şi iată cum te rătăceşti / iată cum

ziua de azi se topeşte în ziua de mâine.

Trepidaţii

nu, nu sunt umbre

sunt doar fluturi

şi trenuri de noapte

ce se ciocnesc

la mijlocul drumului

dintre tine

şi eu

e ca un film ieftin

nu ne mai recunoaştem

nasturii de la cămaşă se desfac tot mai încet

lipsesc chibriturile

şi ne scufundăm printre perne

sperând să ne găsim

sufletele de ieri

cu care ne-am iubit în atâtea nopţi polare

sunt atâtea piese lipsă. cafeaua nu o servesc niciodată rece.

soldaţii de plumb şi-au părăsit regina

pentru un nebun oarecare /

şah mat

buzele tale nu mai au gust de ţigară. din ziare vechi construiesc un vapor

navighez către portul iubirilor de odinioară.

pereţii se strâng în jurul meu

ca nişte păsări de pradă care au simţit miros de sânge

încerc să îmi acopăr rănile, să le distrug

să le uit

să le înec

însă tu apari din nou

mi le săruţi, le trezeşti

mă îmbrăţişezi

te iert

în unele nopţi nici nu îmi amintesc de tine.

De toamnă

ceva trebuie să se schimbe

săruturile tale îmi cad de pe buze,

se rostogolesc pe perne

-ca nişte acrobaţi obraznici ai viselor mele sihastre.

întunericul îmi joacă feste

pe trup, în marş funebru

o legiune de umbre îmi zguduie trecutul

- dar eu sunt doar o cetate adormită

pe pământul sacru al iubirii.

şi totul în jurul meu se năruie

ca un mit

ca o legendă spânzurată în amurgul unei zile de toamnă

în care foi pictate

cad din stejarii amorţiţi în tablouri tot mai pale

cădem şi noi pe flori de plumb

şi culegem capitolele poveştii noastre-

versuri şi vise

acorduri şi corăbiile scufundate în groapa comună

a unei lupte în care

ne-am pierdut unul de celălalt

acum sunt doar o haină micuţă care nu te mai încape

acum eşti doar un suflet în derivă, un alt poem aruncat în rugul de cerneală ce mă arde.

Clepsidra

ne sărutăm

printre raze selenare nu mai suntem muritori

suntem îngeri

şi valsăm în mansardele flămânde ale infernului

în care ne-am coborât

când în furtună

nu am mai găsit refugiul de a ne ruga

acelui dumnezeu rămas singur.

şi iată cum , zdrobiţi şi goi

ne îmbrătişăm într-o tăcere infinită.

ca doi surdomuţi. ca păsările călătoare revenind la cuibul lor. ca un cântec vechi ce acordează încă corzile sufletelor defecte

cărora le lipseşte atât de mult dragostea. aşa cum îmi lipseşti tu mie uneori.

şi iată cum ne sufocăm

atât de fragili

în această dragoste lipsită de viitor.

în sfera slăbiciunilor.

în clepsidra uitată în sertarele ascunse ale minţii mele

unde

am paralizat timpul.

dar eu aici sunt doar un spion. un vânător întors la victimele sale. la dragostea primordială ce se stinge pe buze

amară şi tristă

de parcă

noi nu am fi existat niciodată.

şi maşina timpului mă aduce înapoi.

la cutia de jad a scrisorilor albe ce mi-au hrănit visele.

în camera portretelor de cerneală

care cheamă

un singur nume.

în acest sicriu închis al sufletului meu

în care mă rătăcesc

ca într-un labirint al celor mai cancerigene temeri.

Simfonia răzvrătirii

suntem captivi într-un montagne russe al slăbiciunilor

ca nişte îndrăgostiţi fără trecut

săruturi seismice ne zguduie raţiunea

şi într-un labirint multidimensional

ne legănăm trupurile goale

scufundate într-o simfonie a viselor noastre comune

căzute

de pe aripile unui înger alungat

din braţele unei femei oarecare.

ne-am născut dintr-un scurtcircuit.

sufletele noastre s-au întâlnit pe străzile universului,

ca doi străini care şi-au pierdut identitatea

în acelaşi război al căutărilor de sine.

noi nu zidim trecutul

noi avem puterea răzvrătirii

jonglăm cu suliţe de foc pe frânghiile destinului

ca nişte misionari care îndrăznesc prea mult

pe un altar păgân ne răstignim iubirea

şi călcăm peste crucile noastre, uitând

că am existat vreodată

unul fără celălalt.

dăruieşte-mi flori de mai

dăruieşte-mi parfumul electrizant al atingerilor nepermise

teama dispare şi undeva după linia orizontului

fluturii apocalipsei se odihnesc în pânza unui păianjen

şi totul se reduce acum doar la acordurile sufletelor noastre

contopindu-se în aceeaşi rezonanţă.

Portrete în cerneală

undeva într-un univers neconvenţional

ei se iubeau

topindu-se unul în trupul celuilalt

tu îmi înconjori gleznele cu brăţări de linişte

şi mă dezbraci de eşarfele singurătăţii

când, umil

cobori în mine şi te-nchini

ca un muritor la picioarele marmorice ale unei zeiţe oarecare

mă cutremur

-portretele-n cerneală le arunc în gura ploii

şi dispar crezând că norii,

ne umbresc iubirea,

şi ne spânzură fiorii

de stejarii paralizaţi în marşurile funebre

ale viselor mele

iar eu sunt doar o umbră a dorinţelor tale

sfărâmată violent de un cutremur al raţiunii

în nopţile când gândurile tale ascunse

îţi coboară pe buze

ca nişte flori paralizate pe marginea unei prăpăstii

şi nu e nimeni vinovat

poate degetele ce-au pictat,

au încărunţit şi au căzut ca primele frunze dintr-un august stacojiu

în care mi-am pierdut identitatea

-când încercam să te zidesc în poemele solitudinii mele.

Pandemoniu

probabil toate păcatele se strâng într-un ghem

dincolo de zidurile universului

înţepând ca nişte ace în sufletul unui dumnezeu

care de câteva secole a rămas singur

cântecele de leagăn nu o mai adorm pe maria

ea visează un cuib de vipere crescând în sânul lui avraam

ca nişte copii înfometaţi care se hrănesc doar cu sângele sacrificat,

pentru a le înăbuşi pentru o vreme ţipătul

şi o armată de îngeri ai morţii zburând pe un cer de foc

aruncând cu săgeţi în sufletele anemice care au făcut un pact

cu stăpânul de jad al demonilor

corăbii pustii se îneacă în abis

în timp ce eu, sihastră

aştern mătănii în palma timpului

visând că universul s-a născut din noi

ca un bastard care suferă de amnezie

primeşte-mă în sufletul tău, străine

şi uită-mă acolo,

ca pe o scrisoare expediată din capitala infernului

purtăm cu toţii coroane de spini pe cap,

în ochii noştrii dansează umbre

lili cântă din nou cu vocea ei de înger captivă în trupul unei târfe

iar eu adorm ca un fetus în pântecul unei mame alcoolice,

rugându-mă să nu mă mai trezesc vreodată

viaţa este doar o pânză de păianjen în care îmi anihilez visele

înainte să se nască

ca nişte stigmate pe sufletul unei călugăriţe abandonate

în braţele de fier ale sfintelor jurăminte.

Schizophrenic prayer

e doar un alt poem pe care nu îl voi termina niciodată

îmi rezerv un loc la spitalul halucinaţiilor

cu regret

mi-aş putea săpa în suflet după un iubit necunoscut

dar o fărâmă de raţiune se împotriveşte cu statornicie

nu-mi rămâne decât să alunec într-un somn tăcut

înfăşuraţi-mă deci, într-un giulgiu

şi lăsaţi-mi trupul devorat de schizofrenici

culcată-n palma ta, cerşesc

ca un copil care nu simte decât bătăi de aripi în stomac

fluturii nopţii m-au abandonat într-o barcă cu pânze albe

undeva unde visele sărută realitatea

lăsându-mă să plutesc în van

pe vertebrele unui ocean bătrân care nu a întâlnit încă dragostea

mi se pare mie sau

moartea

e doar o graniţă peste care trecem mult prea uşor

vom fi cu toţii imigranţi într-un rai care nu ne aparţine

valsând în ambiguu cu coroane de flori pe cap

ca nişte dumnezei care nu au fost condamnaţi la răstignire

/ în ochii mei un păianjen ţese mecanic sicrie

ispite de fum mă înconjoară

un semizeu zâmbeşte dulce de pe cealaltă parte a prăpastiei

încerc să îl ating

mă prăbuşesc ca un copil obosit în palma timpului

am litera stacojie cioplită în inimă

şi doar ascuns iubind pot traversa această lume /

trezeşte-mă, am să mor în curând

visând că ne vom contopi într-o singură fiinţă

ca un androgin rătăcit în zilele de foc ale lui termidor

dorind să resusciteze mitul care vibrează încă pe buzele călătorilor

prea obosiţi acum ca să mai asculte cântecul inimii .