De toamnă

ceva trebuie să se schimbe

săruturile tale îmi cad de pe buze,

se rostogolesc pe perne

-ca nişte acrobaţi obraznici ai viselor mele sihastre.

întunericul îmi joacă feste

pe trup, în marş funebru

o legiune de umbre îmi zguduie trecutul

- dar eu sunt doar o cetate adormită

pe pământul sacru al iubirii.

şi totul în jurul meu se năruie

ca un mit

ca o legendă spânzurată în amurgul unei zile de toamnă

în care foi pictate

cad din stejarii amorţiţi în tablouri tot mai pale

cădem şi noi pe flori de plumb

şi culegem capitolele poveştii noastre-

versuri şi vise

acorduri şi corăbiile scufundate în groapa comună

a unei lupte în care

ne-am pierdut unul de celălalt

acum sunt doar o haină micuţă care nu te mai încape

acum eşti doar un suflet în derivă, un alt poem aruncat în rugul de cerneală ce mă arde.