Pandemoniu

probabil toate păcatele se strâng într-un ghem

dincolo de zidurile universului

înţepând ca nişte ace în sufletul unui dumnezeu

care de câteva secole a rămas singur

cântecele de leagăn nu o mai adorm pe maria

ea visează un cuib de vipere crescând în sânul lui avraam

ca nişte copii înfometaţi care se hrănesc doar cu sângele sacrificat,

pentru a le înăbuşi pentru o vreme ţipătul

şi o armată de îngeri ai morţii zburând pe un cer de foc

aruncând cu săgeţi în sufletele anemice care au făcut un pact

cu stăpânul de jad al demonilor

corăbii pustii se îneacă în abis

în timp ce eu, sihastră

aştern mătănii în palma timpului

visând că universul s-a născut din noi

ca un bastard care suferă de amnezie

primeşte-mă în sufletul tău, străine

şi uită-mă acolo,

ca pe o scrisoare expediată din capitala infernului

purtăm cu toţii coroane de spini pe cap,

în ochii noştrii dansează umbre

lili cântă din nou cu vocea ei de înger captivă în trupul unei târfe

iar eu adorm ca un fetus în pântecul unei mame alcoolice,

rugându-mă să nu mă mai trezesc vreodată

viaţa este doar o pânză de păianjen în care îmi anihilez visele

înainte să se nască

ca nişte stigmate pe sufletul unei călugăriţe abandonate

în braţele de fier ale sfintelor jurăminte.