Clepsidra

ne sărutăm

printre raze selenare nu mai suntem muritori

suntem îngeri

şi valsăm în mansardele flămânde ale infernului

în care ne-am coborât

când în furtună

nu am mai găsit refugiul de a ne ruga

acelui dumnezeu rămas singur.

şi iată cum , zdrobiţi şi goi

ne îmbrătişăm într-o tăcere infinită.

ca doi surdomuţi. ca păsările călătoare revenind la cuibul lor. ca un cântec vechi ce acordează încă corzile sufletelor defecte

cărora le lipseşte atât de mult dragostea. aşa cum îmi lipseşti tu mie uneori.

şi iată cum ne sufocăm

atât de fragili

în această dragoste lipsită de viitor.

în sfera slăbiciunilor.

în clepsidra uitată în sertarele ascunse ale minţii mele

unde

am paralizat timpul.

dar eu aici sunt doar un spion. un vânător întors la victimele sale. la dragostea primordială ce se stinge pe buze

amară şi tristă

de parcă

noi nu am fi existat niciodată.

şi maşina timpului mă aduce înapoi.

la cutia de jad a scrisorilor albe ce mi-au hrănit visele.

în camera portretelor de cerneală

care cheamă

un singur nume.

în acest sicriu închis al sufletului meu

în care mă rătăcesc

ca într-un labirint al celor mai cancerigene temeri.