marți, 22 februarie 2011

Sunt

sunt ca o casă părăsită
cu pereţi roşii
subţiri şi goi
sunt ca o casă părăsită
cu fereste către cerul care nu vrea să mi te mai dea înapoi


sunt un tablou pătat de timp
şi nici o pensulă nu vrea să-mi mângâie culorile
sunt un nou anotimp
care şi-a prefăcut în fulgi
sentimentele


sunt un copil adoptat
de la orfelinatul celor ce au uitat
sunt un simplu copil
care creşte în sufletul unei mame surogat


sunt ceea ce sunt
dar în mine va rămâne mereu ceva necunoscut
câteva inimi pe care le-am cules pe drum
câteva suflete blocate în trecut

adună-mă de pe podeaua suferinţei mele
adună-mă şi suflă-mi dragoste-n artere
e iarnă la mine în suflet
şi flori de gheaţă pe perete
e iarnă pe străzi
şi-mi ninge în gânduri cu cântece din stele

Un comentariu:

29 decembrie spunea...

mai trebuie sa spun ceva? sunt total uluita de cuvintele tale . . . de cum le dai viata ...

o nouă formă

 nu mai recunosc nimic din ce mi se întâmplă mi-e dor de varianta mea neșlefuită  de pe la 20 mi-au dispărut din super-puteri și nu știu pe ...