ne me quitte pas

o h

d a r l i n g,

 ne-am retras

 în organisme vii şi frumoase pentru frumuseţea distrugerii

am trecut prin trenuri interminabile
ca prin stomacul unei balene şi ne-am înspăimântat
uneori am dus
palmele la ochi ca nişte copii
ca să nu trezim bestiile
ne-am închis ermetic în dragostea asta şi am urlat mult
până când s-a înegrit precum
plămânii unui tractorist care trage din viceroy
şi am vrut puţin afară
o mică plimbare o mică vizită la sanatoriu

am stat goi şi endorfinizaţi
în camere întunecate
şi am învins  cu adevărat foamea ştreangul imaginar în care au amorţit
gâturile noastre până să găsim curajul

d a r l i n g

dacă vrei să pleci
sapă pe sub mine când dorm

and don`t get caught.

stop

coborâm pe Calea Unirii,
vântul ne plezneşte peste faţă ca o dădacă perfidă;
stăm cu privirea în asfalt, cu toate nenorocirile atârnându-ne
de gât, ca MJ luptându-se cu podeaua;

cercetăm perimetrul, căutăm o apropiere confortabilă,
o lumină suportabilă în care să ne scoatem
pansamentele astea nenorocite, să privim, să atingem,
să învăţăm să ne iubim
urâţenia; dar vine noaptea iar noi nu suntem decât nişte proiecţii
caraghioase pe zidurile clădirilor,  prinşi în nebunia asta
ca într-un laţ
de hingher;

atât

:: ne-am ascuns noi în camere strâmte de hotel
când lumea se clătina precum nişte dinţi de lapte

şi n-am mai vrut să ne găsească nimeni
minţile s-au rostogolit pe podea
ca nişte bile de haos
am aruncat hainele înr-un colţ întunecat
am pus sângele în mişcare
şi asta a fost dragoste: vârful limbii trecând pe adânciturile creierului,
foamea asta comună ca o boală frumoasă;

there is a light that never goes out

trecem  prin lanuri de porumb, prin poluarea oraşelor,
dragostea asta e placebo
pentru toate tragediile, cutia de sticlă fumurie în care facem implozii
şi exersăm contorsionismul ca o formă de
auto-pedepsire.

ne tăiem în capace de conserve,  ne place
gustul dulce sărat al sângelui ţâşnindu-se în gură dimineaţa,
vânjoleala tandră a intestinelor
când ne vedem după mult timp,  reacţiile chimice din interiorul
lucrurilor.

întinşi pe iarba ţepoasă a sucevei
stăm
excitaţi şi flămânzi
cu gurile ca nişte furnale de fabrici făcând cerculeţe;
din toată tăcerea înţelegem totul,
ne atingem strivind firele de păr electrizate, pielea strânsă
în punctuleţe, carnea, da,
carnea cea fierbinte şi tânără
de vânat proaspăt
fără să ştim care dintre noi
a căzut primul.

this love

9 p.m.: mestec porţia de singurătate &  frică ca pe o gumă până îi pierd gustul
 îmi aleg cu grijă terapia pentru mâine
 lamele de ras pubisul erotic soldăţeşte
oglinda se aprinde ca un reflector violent
sunt
cea mai frumoasă sălbăticiune de când ai plecat
ochii s-au ascuns în orbite ca la cârtiţe
iar întunericul nu mai înseamnă intimitate
nici măcar schimbul de albine
dintr-o gură în alta
doar o cuşcă bine clădită
cât să nu încapă nici o mână.

2 a.m.: stau întinsă în groapă
cu pământul tras până sub gât câţiva viermi încep
procesul de descopunere a părţilor putrezite
cu celelalte părţi
mă gândesc
la tine ca la cel mai dureros lucru
de lăsat în urmă.


7 a.m.: lumina ca o echipa de  descarcerare
eliberează & salvează totul
îmi zic dezlipindu-mă
dintr-un păienjeniş straniu
îmbrac o rochie lungă până în iad
this love this love
ucide & vindecă totul.

let the storm come

e o geometrie ciudată a firii, această dragoste,
cu tandreţe şi frică în miezul halucinogen al nopţii;
cerul coboară lângă noi,
îi putem atinge luminiţele, iar tu devii aproape real,
aproape destructibil; un sfânt cu zâmbet de lup ascuns în barba lungă.

suntem rebeli şi răniţi,
dragostea noastră a coborât în stradă; poţi să mângâi
ce a mai rămas sănătos şi bun, să îmi învârţi cheiţa de la spate,
să speri că mă voi comporta ca o păpuşă cuminte.

copil am fost şi totul a dispărut,
furia stă ascunsă sub preş ca praful dinaintea uşii; mi s-au şters pistruii, odată cu ei
toată ura şi mila pentru umanitate.

încă pot să am tot ce îmi doresc când ţin ochii închişi,
şi e de ajuns,
lumea e un supermarket, e Funtown,
cineva îmi pune o ordine firească în sânge
şi mă învaţă cum e cu supravieţuirea.

e o geometrie ciudată a firii, această dragoste,
cu mâna ta
pe inima mea
ca pe o Biblie: mărturiseşte.

azi sunt mai săracă

azi sunt mai săracă îmi zic
mâinile mele nu mai ştiu ce înseamnă blândeţea
de la mine au plecat toţi pe rând
bărbaţii mei iubiţi s-au făcut paznici de noapte
singurătatea mă sufocă în somn
asasinul natural al omului
îmi slăbeşte şuruburile care mă ţin pe picioare

îmi îngrop capul în pământ
ca pasărea aceea ciudată
simt pericol
mama are ochii tot mai roşii
un animal hăituit care îi aleargă pe dinăuntru
căruia cândva îi spunea dragoste

apoi tac şi răsucesc trupul în trupul tău
se potriveşte perfect şi luminează cum trebuie
sângele cu care simţim

cu toate astea
azi sunt mai săracă
într-o cameră mică şi albă ceva ca un dumnezeu
se mişcă prin pereţi
mi se face teamă
de undeva dintr-un colţ un paparazzo îmi fotografiază
viaţa părăsindu-mă în grabă

3 poeme

#cum te strig

Merg prin arşiţa oraşului,
soarele se lasă în piele ca un acid & degetele lui sunt cozi de pisici negre, dragostea noastră seamănă cu paraziţii lumii, carne dulce şi otravă, o spaimă ca o inimă de iepure orb alergând prin câmpuri, şi noapte în sânge când nu eşti, când nu îţi pot fi;

aminteşte-mi cine sunt, de frumuseţea gurii care şopteşte şi muşcă, de cei uitaţi şi dispăruţi printre noi, dezbracă-mă cu frică, printre brichete aprinse şi răvăşire nu pot fi decât aşa cum mă ştii, femeie nocivă, un cerc închis care se desface mereu altfel & ţipătul care lasă mereu oraşul în beznă.

# acum stim

Supravieţuitori, şi nu, fără tortură şi intoxicare,

fără cuţite ascunse în mâinile care mângâie,

curaţi, cum e lumea după o ploaie acidă, cum e craniul celor mai dragi în pământ.

Acum ştim, noaptea se vânează şi e limpede, nu există linişte, în morminte

se înjură şi se ţipă, din paturi se coboară spre dimineaţă cu siguranţele sărite, cu toate lacătele sparte. 

Acum ştim,

rugăciunile nu ne alungă insomniile, ţigările nu o să ne provoace mai mult cancer decât poezia, iubirea ţine exact atât cât vrem noi.

Acum ştim, singurătatea asta e un gândac scăpat în creier. Ţine-mi pleoapele închise ca uşile unui lift, coborâm ca nişte cârtiţe înăuntru. 

Să ne ascundem, îmi spui, dar nicăieri nu mai suntem singuri.

Noaptea se vânează. Aleargă cât poţi de repede, my Forrest Gump, aleargă cât poţi de repede spre mine.

#flashes

Prea mult timp de când

top250 imdb şi jaluzele trase a carantină

lumina căzând în liniuţe orizontale ca de cocaină pe pielea nerasă

- am inventat atâţia monştri

acum dormim cu ei în braţe

ni se par de-a dreptul drăgălaşi.

Prea multă linişte de când 

ultimul doliu şi durerea ca o carie săpând în ţeasta bunicului

apoi atac cerebral urmat de nebunie pasivă 

- am regizat de atâtea ori morţile noastre mici

stăm cu toţii la rând şi cineva încă e comunist rău acolo sus

bunicul mai are mult până ajunge în faţă.

Prea mult tremur de când

jumătatea ta de pat e vid negru ca un beci întunecat şi dimineţi când mă trezesc şi

mă zbat ca o insectă transpirată în plasă

- sunt propriul meu gropar

mă întind aici cu rochia mea proaspăt călcată

îmi place noaptea

se rulează tot felul de filme interzise.

lovely bones

trec printre noi păsările lui Hitchcock
ni se izbesc de retine atât cât
să nu ne mai putem recunoaşte când ne răcim
iubitule
aş putea să-ţi opresc inima cu mâinile goale
gândăcel strâns în pumn
sunt mică şi eu şi mă doare
 peste tot unde caut
se lasă întuneric apoi găsesc biserici încuiate
e ger între coapse şi foame ca în iernile comuniste
sap şi găsesc dragoste printre mere îngheţate

dragostea ca un os păstrat pentru mai târziu

micile mele dezastre

 În apropiere se transpiră sânge şi zic dragoste,
 asta e,
cârlige care leagă bărbatul de femeie,
 şi ţipete venind din piepturi întredeschise.

 Am închis ochii,
 m-am gândit la moarte şi gura mi s-a umplut de insecte şi  pământ,
sângele a devenit confuzie,
am văzut umbre colorate, am regizat mici dezastre,
adăpostul s-a transformat în cameră de gazare şi tot ce a fost blând s-a autodistrus.

 S-au întins multe mâini să-mi schimbe bandajele,
au vrut să mă simtă goală până la sânge,
 s-au repezit ascuţit şi violent  dar pielea mi-a rămas liniştită, indescifrabilă,
râu adânc adăpostind atâtea explozii, şi peşti speriaţi,
 am auzit vocile lor chemându-mă la suprafaţă
cum chemi un câine la tine,
 şi mâna care mângâie e tot aceea care loveşte, şi mâna
care eliberează e tot aceea care strânge frânghia în jurul gâtului.

Boala mea e transparenţa, dragostea
pentru tremur şi cusături neterminate, liftul cu oglinzi
cade în gol cu tot ce doare, mă desprind din pânze vechi şi plase,
regizez o vindecare grăbită,
am un bărbat de care trebuie să am grijă.

serile de vară

am văzut
 frica şi zbaterea celor dragi prin punga de plastic
apoi blândeţea mişcărilor şi renunţarea
pulsul perfect întins ca un picior de balerină
în aparate

 patul a fost rece când l-am atins
 noaptea lungă ca o mărturisire & trupul greu purtat pe braţe mult prea departe
 apoi rupere de noduri

acelaşi final îl avem cu toţii
 dragul meu

liniştea mortului în serile de vară
e gura noastră umplută cu pietre
care nu mai ştie să spună lucruri frumoase
şi totul e atât de adânc
stăm pe vârfuri în dragostea asta ştiind
ca ne-am putea îneca oricând