trecem prin lanuri de porumb, prin poluarea oraşelor,
dragostea asta e placebo
pentru toate tragediile, cutia de sticlă fumurie în care facem implozii
şi exersăm contorsionismul ca o formă de
auto-pedepsire.
ne tăiem în capace de conserve, ne place
gustul dulce sărat al sângelui ţâşnindu-se în gură dimineaţa,
vânjoleala tandră a intestinelor
când ne vedem după mult timp, reacţiile chimice din interiorul
lucrurilor.
întinşi pe iarba ţepoasă a sucevei
stăm
excitaţi şi flămânzi
cu gurile ca nişte furnale de fabrici făcând cerculeţe;
din toată tăcerea înţelegem totul,
ne atingem strivind firele de păr electrizate, pielea strânsă
în punctuleţe, carnea, da,
carnea cea fierbinte şi tânără
de vânat proaspăt
fără să ştim care dintre noi
a căzut primul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu