micile mele dezastre

 În apropiere se transpiră sânge şi zic dragoste,
 asta e,
cârlige care leagă bărbatul de femeie,
 şi ţipete venind din piepturi întredeschise.

 Am închis ochii,
 m-am gândit la moarte şi gura mi s-a umplut de insecte şi  pământ,
sângele a devenit confuzie,
am văzut umbre colorate, am regizat mici dezastre,
adăpostul s-a transformat în cameră de gazare şi tot ce a fost blând s-a autodistrus.

 S-au întins multe mâini să-mi schimbe bandajele,
au vrut să mă simtă goală până la sânge,
 s-au repezit ascuţit şi violent  dar pielea mi-a rămas liniştită, indescifrabilă,
râu adânc adăpostind atâtea explozii, şi peşti speriaţi,
 am auzit vocile lor chemându-mă la suprafaţă
cum chemi un câine la tine,
 şi mâna care mângâie e tot aceea care loveşte, şi mâna
care eliberează e tot aceea care strânge frânghia în jurul gâtului.

Boala mea e transparenţa, dragostea
pentru tremur şi cusături neterminate, liftul cu oglinzi
cade în gol cu tot ce doare, mă desprind din pânze vechi şi plase,
regizez o vindecare grăbită,
am un bărbat de care trebuie să am grijă.