azi sunt mai săracă îmi zic
mâinile mele nu mai ştiu ce înseamnă blândeţea
de la mine au plecat toţi pe rând
bărbaţii mei iubiţi s-au făcut paznici de noapte
singurătatea mă sufocă în somn
asasinul natural al omului
îmi slăbeşte şuruburile care mă ţin pe picioare
îmi îngrop capul în pământ
ca pasărea aceea ciudată
simt pericol
mama are ochii tot mai roşii
un animal hăituit care îi aleargă pe dinăuntru
căruia cândva îi spunea dragoste
apoi tac şi răsucesc trupul în trupul tău
se potriveşte perfect şi luminează cum trebuie
sângele cu care simţim
cu toate astea
azi sunt mai săracă
într-o cameră mică şi albă ceva ca un dumnezeu
se mişcă prin pereţi
mi se face teamă
de undeva dintr-un colţ un paparazzo îmi fotografiază
viaţa părăsindu-mă în grabă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu