Nocturn

Ţi-am arătat lumea mea
doar amintiri dărâmate
cuvinte care mi-au zgâriat sufletul
ca un fel de sârmă ghimpată
un siciriu viu
un trup îngropat în propria durere
gândurile mi-e teamă să le-ascult
reduc totul la tăcere

Te-am primit în lumea mea ,
încearcă să îmi dai viaţă iar
te invit la o ceaşcă de cafea
ochii mei mint , dar nu
nu refuza

Ce te face să crezi
că mai există speranţă
fugi şi caută
la femeia care vinde în piaţă
oare
cât mai costă astăzi
kilogramul de ignoranţă ?


pământul se hrăneşte
cu speranţa
care moare odată cu tine
şi tânjeşte după lutul
încătuşat de sufletele
care mai ştiu încă să iubească cuminte


Cuvintele tale , cuţite care taie
fără mască de protecţie
în carnea vie , goală
încerc să fug
dar mă împiedic
de mariane flori
e iarnă în mine
şi adorm singură mereu
în zori

Doar o fată

Sunt fata cu versurile împletite în păr
după ureche
care se ascunde în spatele ochelarilor cu ramă groasă
prefăcându-se că nu mai vede
cea care dansează , în universul cărţilor
pe muzica cuvintelor
uitând că sala de teatru
nu e întotdeauna liberă

Sunt fata , uitată în paginile tale de jurnal
un chip captat intr-o fotografie
care zace acum tristă
în al unui suflet buzunar
sunt motivul pentru care ,
o lacrimă dansează pe un obraz
sunt cea care dăruieşte
un zâmbet celor care nu au uitat

Sunt fata , care iubeşte în tăcere
un portret pe care nimeni nu-l atinge
căci provoacă doar durere
sunt jumătate , dintr-un cerc perfect
artistul care zâmbeşte
doar pentru cei care plătesc pentru concert


Sunt un actor , pe scena vieţii
cu o mulţime de roluri
pe care trebuie să le-nveţe
Sunt doar o fată , în faţa unui băiat
căruia îi cere să o iubească
doar un pic
nelimitat

Aşteptând sfârşitul

De parcă visele s-ar scutura de pe aripile îngerilor
când îşi înalţă zborul
de parcă totul ar fi poveste
iar noi personajele care trăiesc până la bătrâneţe
mereu fericiţi
de parcă răul oboseşte vreodată
de parcă praful se şterge singur de pe rafturi

aştept ceea ce caut
nu voi primi răspunsul niciodată
alerg după reflexia pe care o văd uneori şi în ochii altora
e sufletul meu , pătat de timp
e sufletul meu care a încetat să mai iubească potrivit

printre atâtea trupuri goale ,
chipul tău a început să se şteargă
să dispară
printre atâtea vise moarte
navighez către sufletul ancorat
în portul iubirilor de-odinioară


spune-mi , ce gust are dragostea pe un pat de spital
în salonul douăsutepatruzecişişapte ?

Doar

adormim printre nori
şi tragem cerul peste noi

vibrează gânduri ,
pe clapele sufletului meu
vor să cânte neîntrerupte
poveşti uitate în ziua de ieri
dar buzele mele
sărută acum
doar flori de tei
cuvintele mi-au fost furate
de albinele scăldate în polen

urcăm în trenul gândului
fără suflete de vânzare
pasageri clandestini ,
în lupta contra timpului
pierdem biletele de călătorie ,
lăsând în urmă linia trecutului

te întâlnesc acolo unde razele soarelui
sărută atmosfera
unde visele mele
trec a realităţii barieră

Puzzle

E luni
îmi iau sufletul în mâini
şi urc cu liftul
până la uşa celui care mi-a devenit stăpân
cioc cioc
cineva acolo ?
un ecou surâzând
un lacăt ruginit atârnând greu
iar eu rămân pe scări
oftând
unde e ieşirea de siguranţă ?

Dansăm cha cha , să ne incălzim sufletele
paşi repezi ,
un doi trei
bis strigăm în cor
vrem mai multe scântei
scena arde acum
dar noi continuăm cu paşi de step

sub picioarele noastre , scârţâie podeaua
creată din vechi fotografii
decor infantil
amintirile îmi trăiesc pe retină
sunt captivă într-un film
e propria mea viaţă
şi mă-ntreb cum se va sfârşi


cerul cade peste noi
şi stelele se sparg în bucăţi
în seara asta pe-ntuneric
rezolvăm un puzzle din mii de volţi

Clipe

Vibrează paşii mei
pe podeaua sufletului
- scântei
ecouri dulci
răsună în semiobscur
iar ieri
a nins cu vise culese
din farfuriile îngerilor

gânduri de ianuarie-
mă strecor pe sub pielea ta
şi-mi fac cuib
în vene , în carne
şi nu plec
până nu se face primăvară
am ochii de plumb
şi oasele pline cu aer
şi-n loc de aripi
mi-au crescut albastre petale
căldura sufletului tău
mă va ajuta să cresc
în iubire
în uitare
eşti adăpostul meu
pământul în care îngrop frunzele moarte

actori cu roluri secundare
în propriile vieţi
decât în lumea voastră
mai bine în vise rătăcesc

ploaie în luna lui ianuarie
noi iubim încă oamenii de zăpadă
de după perdelele argintii
autostrada pare a fi o cascadă
secunde ce se scufundă
însetatele canale
iată-mă acum zburând
s-a făcut deja primăvară

...

un suflet vechi , o lume nouă
şi o mie de păcate

şopteşte-mi cuvinte dulci
pe buzele care au uitat să rostească
gânduri
tremurând
ce nasc
doar şoapte
sărută-mi zâmbetul

şi imprimă-l
pe chipul tău gri
de azi eşti mai fericit ca niciodată

iarna aceasta , dragul meu
dezbracă-mă de imperfecţiuni
devin una cu zăpada
şi-ţi spun
sunt cealaltă jumătate

las visele să curgă în canal
odată cu veninul iernii
ce mi s-a aşternut în suflet
şi dau pânza la o parte
de pe ochii mei
ating corzile unei viori dezacordate
şi un cântec vechi
face ca fulgii sa-mi danseze în palmă

Fata de hârtie

sunt fata de hârtie
care arde
uşor
mâinile tale prea fierbinţi
mă colorează tot timpul
la fel
acelaşi suflet
aceeaşi eu
trup fără rezistenţă la apă
la săruturi presărate
peste buzele roşii
conturate în noapte


mă împătureşti mereu
când se face ziuă
şi mă pui în sertar
sub o rochie de mătase albă
- mi-ai spus că o voi purta şi eu odată


m-ai uitat pe birou
printre creioanele ,
care îmi oferă rochii scumpe
bijuterii
şi pantofi cu toc
şi ai adormit , cu fereastra deschisă
culegând vise din nori
vântul de dimineaţă
m-a urcat în avion
trupul meu pluteşte în derivă
sufletul meu
e-un călător


sunt fata de hârtie
şi sunt vie
doar în corabia viselor tale
dar de mâine
am să pierd linia de plutire
drumul către tine
se scufundă odată cu mine

Marin

În gară
o linişte de mormânt
şi luna
agăţată de cerul sfânt
tot universul
îl cuprind într-un sărut
dorinţele toate mi se aprind
în visul veşnic mut

iubirea e ca o a doua viaţă
căci ea în suflet
ni se naşte
iubirea e ca o aţă
căci cu ea
rănile de pe suflet
ni le coasem

vântul , iubit de ploi
nici el
nu-mi mai mângâie părul
despletit în nori
iar voi
fericiţi
dar goi
navigaţi la nesfârşit
în futuna ochilor gri
noroi
unde e barca de salvare ?

mi s-au topit simţurile
lipseşte atingerea
trupul meu se transformă în lut
visând etern
la reîntregirea
pe care
nu a găsit-o pe pământ
mai aştept totuşi
poate-n curând
sufletul marin
va ajunge la
ţărmul
din ochii tăi de
plumb

Amintiri

Te-am avut atât de aproape
încât
ţi-aş fi putut citi direct de pe suflet

pleacă-ţi privirea
gândurile mele se scufundă în oceanul din ochii tăi
din nou
îmi aprinzi visele
şi pe cerul meu
e eclipsă totală de soare

pe linia buzelor tale
mii de note muzicale
se adună
o secundă
buzele mi le sărută
cântec dulce
şoaptă mută
eu aud cum vântul cântă
o romanţă
despre noi


tabloul nostru îşi pierde din culoare
cu cât toamna e mai departe
căci doar atunci învăţăm
să iubim
şi imi este dor
- primăvara aşteaptă pe scări
însă inima mea se deschide doar
toamna
ca să te primească pe tine
unde eşti acum , străine ?


porţi mereu plasa aceea pentru zâmbetele
pe care mi le cârpeşti pe chip
cu atâta uşurinţă
şi mi-e teamă
căci doar în vise
te pot colora aşa cum vreau
şi-ţi fac ochii verzi
ca să îmi amintesc
că tu întotdeauna minţi

mă trezesc , însă ceva mă aduce mereu înapoi
între genele amorţite , un nou vis se naşte
păşesc din flori , pe scara către nori
un alt univers fiinţa mea cunoaste

îţi răpesc zâmbetul
şi-l presor în ceaşca de cafea
- îmi place foarte dulce