Ţi-am arătat lumea mea
doar amintiri dărâmate
cuvinte care mi-au zgâriat sufletul
ca un fel de sârmă ghimpată
un siciriu viu
un trup îngropat în propria durere
gândurile mi-e teamă să le-ascult
reduc totul la tăcere
Te-am primit în lumea mea ,
încearcă să îmi dai viaţă iar
te invit la o ceaşcă de cafea
ochii mei mint , dar nu
nu refuza
Ce te face să crezi
că mai există speranţă
fugi şi caută
la femeia care vinde în piaţă
oare
cât mai costă astăzi
kilogramul de ignoranţă ?
pământul se hrăneşte
cu speranţa
care moare odată cu tine
şi tânjeşte după lutul
încătuşat de sufletele
care mai ştiu încă să iubească cuminte
Cuvintele tale , cuţite care taie
fără mască de protecţie
în carnea vie , goală
încerc să fug
dar mă împiedic
de mariane flori
e iarnă în mine
şi adorm singură mereu
în zori
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu