Marin

În gară
o linişte de mormânt
şi luna
agăţată de cerul sfânt
tot universul
îl cuprind într-un sărut
dorinţele toate mi se aprind
în visul veşnic mut

iubirea e ca o a doua viaţă
căci ea în suflet
ni se naşte
iubirea e ca o aţă
căci cu ea
rănile de pe suflet
ni le coasem

vântul , iubit de ploi
nici el
nu-mi mai mângâie părul
despletit în nori
iar voi
fericiţi
dar goi
navigaţi la nesfârşit
în futuna ochilor gri
noroi
unde e barca de salvare ?

mi s-au topit simţurile
lipseşte atingerea
trupul meu se transformă în lut
visând etern
la reîntregirea
pe care
nu a găsit-o pe pământ
mai aştept totuşi
poate-n curând
sufletul marin
va ajunge la
ţărmul
din ochii tăi de
plumb