caut intersecţii

vreau să ne rătăcim  unul în prelungirile celuilalt  

când vremea asta pare să ne îngheţe sângele 

îmi aprind o ţigară ca un semnal de fum

te las să îmi ghiceşti tăcerile 

să îmi fii orizontul din care răsari

şi mi te topeşti sub limbă

anotimpul care îmi trânteşte uşile de perete

şi mă scoate în mijlocul străzii să mă descopere lumii

când nu mai este nici o urmă de continuitate în mine

vreau să mă îmbraci ca pe singura ta cămaşă

 şi în picioare să mergi cu ochii deschişi prin mlaştini

te voi ridica de umeri până la starea de graţie

ca să poţi privi de sus în mine

hippie

lumile tale au ziduri care tremură la atingere
şi geamuri fumurii cu fluturi uscaţi prinşi în pânze pe interior
în aerul acela miros de litere arse
şi de ţigări ruseşti 


de acolo îţi trimiţi spre mine braţele lungi cu inele pe fiecare
deget în parte
pipăindu-mi oasele între care te îngropi
ca într-un pământ fierbinte pe care uite cade
o ploaie torenţială
cât timp pe la marginea fiinţei mele
ies aburi ca după o goană nebună
printre flori de câmp în flăcări

după ziduri

când mi-am apropiat urechea de pieptul tău

era o toamnă târzie cu simţuri îngheţate
până în vârful degetelor până la marginea gropii
prin orbite singurătatea aluneca uşor
îţi golea mintea ca mai apoi să te arunce mult înăuntru

de sub unghii am început eu abia pâlpâind la început
ca o moleşeală dulce 
am urcat prin tine desculţă ca pe cursul unui râu 
până am ajuns la un zid
prin care puteai trece doar dând la o parte
cărămidă cu cărămidă

aici încă stau 
am spart un zid
dar am dat de altul
nu mă pot opri acum
după zidurile acestea eşti tu
cel adevărat
îţi simt prin călcâie chemările

din mine

ştiu demult că  nopţile nu îmi mai aparţin
când mă trezesc cineva îmi sărută pleoapele
într-o pereche de jeanşi fumez măcar o ţigară la răsărit
las lumina să îmi intre printre crăpături
să încălzească golurile în care încă  nu ai  reuşit să ajungi

de când aştept dinspre umeri au început să-mi crească
întrebări
lungi şi fără răspuns 
o linie continuă fără puls
de când a început
dragostea asta e ca  insomnie
îmi ţine ochii deschişi doar pentru tine

în şoaptă

albinele din gura mea traversând în gura ta 

tăcerile mele articulându-se în pieptul tău

creierul meu pierde vise
un bărbat mă vizitează în fiecare seară
stă la marginea patului şi mă priveşte
uneori se apropie  îmi urmăreşte pieptul ridicându-se
coborându-se
cu asta se retrage în pielea lui
de fiecare dată  mai tandru

aşa i se macină  nopţile 
pipăie în neştire  până dă de un trup cald
 umblă gol prin mintea mea merge pe liniile din palmă
doar  în şoaptă

jumătate nu

închid ochii şi sub mine se înalţă un turn
de aici pot vedea trupul tău fumegând
nu ştiu cum să ajung la tine
nu poţi să ajungi la mine
jumătate de lume e în lumină jumătate de lume e în beznă
aşteptarea aceasta e un drum întins care înconjoară planeta
sub tălpile noastre pământul arde
vreau să ne întâlnim pe apă
să construim împreună un om întreg
să îi închidem toţi nasturii pe dinăuntru

cineva acolo

se întâmplă să mă gândesc la tine
şi toate primăverile să mi se trezească sub piele


când nu eşti, trupul meu e o plajă părăsită
cineva îmi vorbeşte despre cei care nu se mai întorc nici măcar în vise
cineva îmi aprinde o ţigară
îmi leagă ochii şi îmi astupă urechile
eu stau cu inima răsturnată spre adâncuri
traversez oameni prin pasaje secrete
în urma mea se împart cămăşi de forţă
viaţa mi se adună sub unghii
respir prin răni şi pieptul mi se deschide
ca să îşi verse tot întunericul


despre ceea ce nu se vede
învaţă să sapi mai adânc
între ploi, sub aripi
măcar cât să înţelegi că nu sunt decât un copil
care vorbeşte cu glas de femeie

perfect solitude

într-o singurătate lucidă mă tăvălesc 

trupul meu străluceşte tot mai palid prins în lumină ca într-o capcană

m-am trezit târziu în viaţa aceasta

de atunci mă opresc prin oameni doar  pentru o pauză scurtă de ţigară

iubirile îmbătrânesc prematur

încărunţite  amestecându-se cu praf

dispar mângâind curbele perfecte ale planetei

lovindu-mă puternic pe la spate la întoarcere

sunt vie ca o rană adâncă proaspătă

în faţa oglinzii ca pe o masă de operaţie

cu mâini de chirurg mă deschid

şi privesc în mine

până când mă prăbuşesc cu totul sub propria greutate

aici e un oraş pustiu 

cu fluturi ce mi se lovesc în diafragmă

ca într-o coardă elastică

cu vise negre întinse până spre periferii

ca nişte cabluri electrice care îmi alimentează 

tăcerile

doar odată să îţi treci degetele peste chipul meu

să simţi bucăţele de sticlă pictate desprinzându-se

să le auzi cum se lovesc de podea

în ţipete

iubirea ta vine ca o piatră  rostogolindu-se 

de undeva foarte sus

eu sunt aici eu cu ochii pot amorţi totul

eu sunt aici 

din gura mea cuvintele sar

ca nişte peştişori de aur

tu le prinzi le împleteşti şi tot ce îţi spun

e ca  o poveste şoptită înainte de culcare

iubirea ta vine ca un tsunami

eu stau întinsă pe ţărm cu pielea scânteind sidefie în aşteptare
iubirea ta vine
ca o furtună pe mare

afară totul a rămas la fel

înainte timpul săpa  în oameni

doar pe întuneric

acum el macină în soare inimi de cărbune 

le ascunde în buzunare descusute

sunt o păpuşă de paie în care

cineva înfinge ace

de o vreme durerea se răspândeşte uşor în mine

ca o veste rea purtată din gură în gură

până la o margine a uitării

albastre rătăciri

niciodată vreun anotimp  nu mi-a mai stat

lipit de piele ca acesta

strecurându-mi pe la încheieturi

păsări de gheaţă cu aripile ciobite
 în rătăciri  albastre

pe  străzi întinse ca nişte împreunări de ape  sub un oraş ruinat

fiecare vis are legat de el o piatră

cea mai grea piatră de până acum

m-a târât printre stânci prin coridoare lungi
în lumi prin care sângele vine de pe contrasens
umple inimi până la refuz
cu cărţi poştale
cu trupuri făcând dragoste pe ţărmuri de cenuşă
cu marinari aviatori alcoolici anonimi
umplându-şi pipele cu tutun cu aromă de femei goale ude
în ploi demenţiale sub ceruri întunecate şi străine 
uite un şarpe scuturându-şi clopoţeii
uite nebunii
jefuind  trupuri până la oase de orice scânteie
uite soldaţii adunându-se în jurul meu
încătuşându-mă pentru totdeauna de aceeaşi parte a baricadei


întinde mâna până la mine
şi scutură-mi de prin gene demonii
mai deschide-mi uşa odată şi lasă-mă 
prin mănăstiri să adun tăcere
să o las să se prelingă pe trupul meu
cum se prelinge ceaţa dimineaţa pe amantele întârziate
care îşi întorc spatele frumos decoltat 
de la iubiţii lor
şi pleacă pe străzi unde lumina a coborât prea devreme
să spele amprentele stacojii din aerul greu al unei noi zile

îmi place adesea cu vârfurile degetelor aproape arse
să întind pe podea conturul trupului tău
retuşat în fiecare călătorie printre oglinzi 
în care ţin captive
detalii pe care nimeni niciodată
nu le-ar mai putea ghici
să îl umplu cât să străluceşti
ca o explozie solară
 să te recunosc de la mii de planete depărtare
în orice prăpastie m-aş găsi

ca o femeie care nu-şi mai găseşte locul
în nicio lume veche sau proaspăt construită
lasă-mă să mă odihnesc ca după un maraton
printre chipuri vagi sterile
în căptuşeala celui mai dement vis al tău
să-mi simţi respiraţia caldă în dreptul inimii tale
să ne rotim în acelaşi cerc de foc
ţinându-ne cu dinţii unul de celălalt
până vom ajunge răvăşiţi pe marginea unei dimineţi
cu fulgi mari fosforescenţi lovindu-se în fereastră
cu trupuri împletite spic legate la un capăt cu un fir de aţă venit de nicăieri
înodat puternic de mâini pricepute