să nu crezi

să nu crezi

în anotimpul acesta

în fata morgana ieşind din asfalt la fiecare intersecţie

în nopţile târzii când 

străzile par

pustii

ca după un bombardament

unde toţi par că respiră adânc

cu pleoapele strânse

cu palmele lipite pe piept în formă de cruce

să nu crezi în fetele cu gene lungi

curbate ca un val negru sub care atâţia înecaţi

întind

degete de sârmă printre gratii

din întunericul care îi ţine ascunşi de lume

să nu crezi nici în 

glasul meu 

care sapă în inima ta ca un om care are curajul

să îşi sape singure groapa

şi să se întindă în ea

să nu crezi 

îţi spun

să nu crezi în legile bătute în piatră ale iubirii

când putem inventa

oricând

împreună

altele noi

vino

vino să îţi împletesc 
o nouă piele
din mângâierile mele 

aşa cum se împletesc zilele acestea de vară
în părul meu
când stau şi te privesc 
eşti de atâta timp pe partea cealaltă a geamului de sticlă
îţi lipeşti palma pe conturul palmei mele
şi începi să decojeşti poveşti vechi de pansamente
eu îţi simt vibraţiile vocii prin vârful degetelor
atât cât să ştiu că mai e puţin
şi distanţa se va ridica între noi 
ca o frumoasă acrobată

vino să închid cu un singur nod
dragostea asta
prin care să învăţăm să ne mişcăm liberi

sub rochia asta

sub rochia asta 

e o femeie care în loc de inimă

are crescută în mijlocul ei o salcie
în ramurile acestea
stai tu învelit 
cu buzele strivite
de marginile buzelor mele

iubitule
sub rochia asta
e pământul arid al pieptului meu
dune de nisip prin care degetele tale
se afundă  răscolindu-mi
rădăcinile 


sub rochia asta
stai tu
ca într-un golf  în care oceanul a uitat să se retragă

humming

trăiesc în esenţa lucrurilor
în mijlocul stropului de apă în coşul pieptului tău împletit din frânghii
trăiesc în simplitatea razelor ce se întind pe piele
în părul în care rătăcit te-am prins
şi te-am împletit spic
trăiesc aşa
de pe o zi pe alta de pe un val pe altul
şi nimic nu se întâmplă
nimeni nu îmi anunţă venirea ta
mă ridic pe vârfuri şi din nici o parte
nu simt
mirosul apropierii
trăiesc aşa
desfăcând paranteze
ca să mă descopăr mereu
în aştepări

de aici 
văd cum înăuntrul tău
femei înlănţuite în timp
urcă spre mine
bucăţi mari din inima ta
iar eu simt deja mâna unui uriaş
apăsându-mi pe umeri

curând

curând va dispărea teama

mâinile mele vor împleti valurile

în jurul tău

şi vom învăţa să respirăm sub apă 

curând se va termina visul

acolo te voi aştepta 

în lumina aceea pe care unii o găsesc numai în moarte

în liniştea aceea care se ridică din trupuri

când sângele doarme

te voi învăţa 

să îţi laşi cuvintele la intrare

să te dezbraci în şoaptă şi să tremuri cu mine

pentru fiecare atingere

te voi învăţa să treci lumea din tine în mine

ca un fum de ţigară

suflat  din gură în gură

apoi te voi mângâia pe rând

ca o mamă

ca o iubită

aşa trăiau ei şi era ok

aşa trăiau ei

fiecare în carcasa lui cu pereţi sidefii pe care alunecau

prezenţe tot  mai lucide

aşa trăiau ei şi se temeau pentru orice formă fără contur 

de aceea luau din dragostea lor şi cu ea  mângâiau liniile acelea

până când  deveneau adevărate 

 se vedeau acum de la foarte mare depărtare

din turnul cu lilieci din gropile  fără nume

aşa îşi trăiau ei visele

ca şi cum ar trăi o viaţă cruntă

în sărăcia atingerilor

 închideau ochii

 numărau în sens invers 

până când nu mai conta

nu ştiu

tu aduni sub pielea mea toate serile târzii de vară când
ermetic lumea se închide departe de noi
i ar tu mă înveţi să respir prin gura ta mă înveţi să
urc pe umerii tăi pe un acoperiş de unde văd doi
bătrâni încă şoptindu-şi la ureche unul altuia lucruri mărunte şi nu îmi doresc decât să
existe şi pentru noi 
scenariul acesta 
când gloaţele trec pe lângă urechile noastre şi lumea vrea să ne tragă înapoi 

tu şi dragostea

ştii

 dragostea asta e o piatră pe care tot

încerc să o urc

pe vârful unui munte iar ea se întoarce împotriva mea

îmi presară printre crăpături sare

aprinde focuri acolo unde ceva încă mai doare

tu şi dragostea asta îmi trageţi fermoarul peste gură

peste ochi 

mă lăsaţi să respir doar între vise

îmi daţi să beau doar atunci când printre tăceri

reuşesc să strecor un ţipăt

aşa cum un om se ridică printre valuri pentru ultima oară

pentru a privi în ochi viaţa

tu şi dragostea asta nu mă chemaţi niciodată pe nume

de aceea dimineţile nu ştiu cine sunt

îmi ating chipul cu mişcări întârziate

fug spre o oglindă şi nici ea nu vrea să mă mai recunoască

mă aruncă printre alţi oameni fără chipuri

tu şi dragostea asta 

mi-aţi lipit pe spate aripi de unică folosinţă

m-aţi ucis în poeme şi duminică de duminică

îmi aprindeţi o lumânare la morţi

tu şi dragostea asta mă plângeţi doar pe ascuns

ca şi cum doar voi aţi şti că am murit

când eu umblu frumoasă şi liberă pe străzi

de fiecare dată la braţ

cu câte un alt străin

iubirea asta

stau în iubirea asta

de parcă

aş fi îngropată până la gât în pământ
învaţă-ţi cuvintele să stea în picioare în faţa mea
sau dezbracă-te odată de ele
vino şi ridică-mă  de aici
dezleagă-mi încheieturile
şi lasă-mă să îţi arăt
cum ar putea fi

presimţire

presimţeam întâlnirea noastră

ciocnirea apoi măcinarea tandră şi înceată
a tot ce însemnăm

împreună
ne-am legănat în frânghii
am desfăcut noduri ce nu trebuiau desfăcute
 am cusut peste umerii noştri
aripi de fluturi în continuarea tuturor
temerilor

ştiam că aşa cum marea îşi trimite valurile pe ţărm
să mângâie contururi
aşa dragostea noastră
îşi va retrage cândva în sine
toate aprinderile

presimţeam momentul acela

rănile măsurate în adâncimea cuvintelor

ţipătul prelung al viselor noastre
şi neputinţa

acoperă-ţi ochii
gura
urechile
iubitule
să stăm spate în spate
până când se face frig

come as you are

tu veneai spre mine cu o pasăre pe umăr

 cu atâtea femei agăţate în părul tău

tu veneai spre mine ca un roi de viespi

mă înconjurai şi o mie de voci îmi răneau mintea

tu veneai  şi

 timpul era un bătrân în cârje care abia trecea pe lângă mine 

teama îmi traversa lumile

iar eu stăteam în mijlocul lor

cu lumânări aprinse

cuvintele se ascunseseră demult sub pietre

rochia abia îmi acoperea tremurul 

sângele mi se spăla în tăcere

aerul îmi înţepa pieptul mă ardea ca o dragoste neîmpărtăşită

iar tu veneai mereu

îţi prevesteam dragostea o visasem de mai multe ori în trecut

o siluetă ce strălucea mişcându-se în ceaţă

cu braţe lungi ce mă făceau

să zgârii întunericul să pot ajunge la tine

 în tot timpul acesta tu veneai spre mine

iar eu ştiam

că atunci când ai să ajungi

vei intra în mine ca un avion în furtună