ştii
dragostea asta e o piatră pe care tot
încerc să o urc
pe vârful unui munte iar ea se întoarce împotriva mea
îmi presară printre crăpături sare
aprinde focuri acolo unde ceva încă mai doare
tu şi dragostea asta îmi trageţi fermoarul peste gură
peste ochi
mă lăsaţi să respir doar între vise
îmi daţi să beau doar atunci când printre tăceri
reuşesc să strecor un ţipăt
aşa cum un om se ridică printre valuri pentru ultima oară
pentru a privi în ochi viaţa
tu şi dragostea asta nu mă chemaţi niciodată pe nume
de aceea dimineţile nu ştiu cine sunt
îmi ating chipul cu mişcări întârziate
fug spre o oglindă şi nici ea nu vrea să mă mai recunoască
mă aruncă printre alţi oameni fără chipuri
tu şi dragostea asta
mi-aţi lipit pe spate aripi de unică folosinţă
m-aţi ucis în poeme şi duminică de duminică
îmi aprindeţi o lumânare la morţi
tu şi dragostea asta mă plângeţi doar pe ascuns
ca şi cum doar voi aţi şti că am murit
când eu umblu frumoasă şi liberă pe străzi
de fiecare dată la braţ
cu câte un alt străin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu