pericol

sunt

o gumă lipită în părul tău, aproape de creier,

de zona aia responsabilă cu iubirea. 

dacă vrei să scapi de mine, rămâi gol,

un tănâr cu o ţeastă neon, pe care o să-l vadă şi o să-l latre câinii

din celălalt capăt al cartierului;

sunt un mulaj de gelatină, tremurul e

felul meu de a respira; un melanj lipicios de jucării 

stricate

şi dopuri de la bere

şi chei pierdute de la uşi capcană; o formă insipidă,

inodoră,

plutind deasupra blocurilor,

un fel de grinch pe care nimeni nu îl ştie,

dar îl învinovaţeşte

pentru orice distrugere. 

sunt

p e r i c o l.

pumnul care strânge

şi sufocă tot ce iubeşte. iubita perversă

care îţi ronţăie cartilajul urechilor

până la sânge

şi zâmbeşte.

retro.o1

 a trecut perioada
tandrelor incertitudini, a sângelui tânăr şi concentrat
de 50 grade, a împotrivirilor aproape tribalice
asupra ideii de maturizare,

a părului dat naiv după ureche, a pistruilor obraznici
de pe nas, a jocurilor inocente în care ne exploram
sexualitatea,

 ca un glonte care doar
ţi-a zgâriat tâmpla şi ai respirat uşurat,
m-am trezit într-o zi şi nu mai eram acolo,


într-o lume ciudată, în care
carnea de femeie s-a adunat pe mine
ca furnicile pe o prăjitură, odată cu asta
şi bărbaţii, cu degetele lor magice
de deschis sutiene, cu degetele lor
care fărâmiţează totul.

deadly impact

închid ochii şi îmi amintesc de el. îmi amintesc de el

ca de nişte faruri puternice. 

sunt o femeie reală, într-o lume reală,

cu o teamă cât se poate de reală şi conştientă. 

nimic nu poate corupe această luciditate:

nici o noapte întreagă cu capul sub apă, nici o deconectare de la toate

aparatele.

nici degetele lui negre,

cu unghii roase, strâmbe şi inexacte,

tremurând a câteva nopţi albe fără nicotină,

trecând peste pielea albă şi sterilă

ca de plastic. 

haide, vino, am să-ţi arăt

cum arată aici morţii,

cât de frumoşi sunt cu adevărat cei

care nu mai pot simţi.

sunt cu miile, nu o să-ţi vină să crezi.

îmi amintesc de el, îmi amintesc de el

ca de nişte faruri puternice.

şi ştim cu toţii ce urmează după.

ne me quitte pas

o h

d a r l i n g,

 ne-am retras

 în organisme vii şi frumoase pentru frumuseţea distrugerii

am trecut prin trenuri interminabile
ca prin stomacul unei balene şi ne-am înspăimântat
uneori am dus
palmele la ochi ca nişte copii
ca să nu trezim bestiile
ne-am închis ermetic în dragostea asta şi am urlat mult
până când s-a înegrit precum
plămânii unui tractorist care trage din viceroy
şi am vrut puţin afară
o mică plimbare o mică vizită la sanatoriu

am stat goi şi endorfinizaţi
în camere întunecate
şi am învins  cu adevărat foamea ştreangul imaginar în care au amorţit
gâturile noastre până să găsim curajul

d a r l i n g

dacă vrei să pleci
sapă pe sub mine când dorm

and don`t get caught.

stop

coborâm pe Calea Unirii,
vântul ne plezneşte peste faţă ca o dădacă perfidă;
stăm cu privirea în asfalt, cu toate nenorocirile atârnându-ne
de gât, ca MJ luptându-se cu podeaua;

cercetăm perimetrul, căutăm o apropiere confortabilă,
o lumină suportabilă în care să ne scoatem
pansamentele astea nenorocite, să privim, să atingem,
să învăţăm să ne iubim
urâţenia; dar vine noaptea iar noi nu suntem decât nişte proiecţii
caraghioase pe zidurile clădirilor,  prinşi în nebunia asta
ca într-un laţ
de hingher;

atât

:: ne-am ascuns noi în camere strâmte de hotel
când lumea se clătina precum nişte dinţi de lapte

şi n-am mai vrut să ne găsească nimeni
minţile s-au rostogolit pe podea
ca nişte bile de haos
am aruncat hainele înr-un colţ întunecat
am pus sângele în mişcare
şi asta a fost dragoste: vârful limbii trecând pe adânciturile creierului,
foamea asta comună ca o boală frumoasă;

there is a light that never goes out

trecem  prin lanuri de porumb, prin poluarea oraşelor,
dragostea asta e placebo
pentru toate tragediile, cutia de sticlă fumurie în care facem implozii
şi exersăm contorsionismul ca o formă de
auto-pedepsire.

ne tăiem în capace de conserve,  ne place
gustul dulce sărat al sângelui ţâşnindu-se în gură dimineaţa,
vânjoleala tandră a intestinelor
când ne vedem după mult timp,  reacţiile chimice din interiorul
lucrurilor.

întinşi pe iarba ţepoasă a sucevei
stăm
excitaţi şi flămânzi
cu gurile ca nişte furnale de fabrici făcând cerculeţe;
din toată tăcerea înţelegem totul,
ne atingem strivind firele de păr electrizate, pielea strânsă
în punctuleţe, carnea, da,
carnea cea fierbinte şi tânără
de vânat proaspăt
fără să ştim care dintre noi
a căzut primul.

this love

9 p.m.: mestec porţia de singurătate &  frică ca pe o gumă până îi pierd gustul
 îmi aleg cu grijă terapia pentru mâine
 lamele de ras pubisul erotic soldăţeşte
oglinda se aprinde ca un reflector violent
sunt
cea mai frumoasă sălbăticiune de când ai plecat
ochii s-au ascuns în orbite ca la cârtiţe
iar întunericul nu mai înseamnă intimitate
nici măcar schimbul de albine
dintr-o gură în alta
doar o cuşcă bine clădită
cât să nu încapă nici o mână.

2 a.m.: stau întinsă în groapă
cu pământul tras până sub gât câţiva viermi încep
procesul de descopunere a părţilor putrezite
cu celelalte părţi
mă gândesc
la tine ca la cel mai dureros lucru
de lăsat în urmă.


7 a.m.: lumina ca o echipa de  descarcerare
eliberează & salvează totul
îmi zic dezlipindu-mă
dintr-un păienjeniş straniu
îmbrac o rochie lungă până în iad
this love this love
ucide & vindecă totul.

let the storm come

e o geometrie ciudată a firii, această dragoste,
cu tandreţe şi frică în miezul halucinogen al nopţii;
cerul coboară lângă noi,
îi putem atinge luminiţele, iar tu devii aproape real,
aproape destructibil; un sfânt cu zâmbet de lup ascuns în barba lungă.

suntem rebeli şi răniţi,
dragostea noastră a coborât în stradă; poţi să mângâi
ce a mai rămas sănătos şi bun, să îmi învârţi cheiţa de la spate,
să speri că mă voi comporta ca o păpuşă cuminte.

copil am fost şi totul a dispărut,
furia stă ascunsă sub preş ca praful dinaintea uşii; mi s-au şters pistruii, odată cu ei
toată ura şi mila pentru umanitate.

încă pot să am tot ce îmi doresc când ţin ochii închişi,
şi e de ajuns,
lumea e un supermarket, e Funtown,
cineva îmi pune o ordine firească în sânge
şi mă învaţă cum e cu supravieţuirea.

e o geometrie ciudată a firii, această dragoste,
cu mâna ta
pe inima mea
ca pe o Biblie: mărturiseşte.

azi sunt mai săracă

azi sunt mai săracă îmi zic
mâinile mele nu mai ştiu ce înseamnă blândeţea
de la mine au plecat toţi pe rând
bărbaţii mei iubiţi s-au făcut paznici de noapte
singurătatea mă sufocă în somn
asasinul natural al omului
îmi slăbeşte şuruburile care mă ţin pe picioare

îmi îngrop capul în pământ
ca pasărea aceea ciudată
simt pericol
mama are ochii tot mai roşii
un animal hăituit care îi aleargă pe dinăuntru
căruia cândva îi spunea dragoste

apoi tac şi răsucesc trupul în trupul tău
se potriveşte perfect şi luminează cum trebuie
sângele cu care simţim

cu toate astea
azi sunt mai săracă
într-o cameră mică şi albă ceva ca un dumnezeu
se mişcă prin pereţi
mi se face teamă
de undeva dintr-un colţ un paparazzo îmi fotografiază
viaţa părăsindu-mă în grabă

3 poeme

#cum te strig

Merg prin arşiţa oraşului,
soarele se lasă în piele ca un acid & degetele lui sunt cozi de pisici negre, dragostea noastră seamănă cu paraziţii lumii, carne dulce şi otravă, o spaimă ca o inimă de iepure orb alergând prin câmpuri, şi noapte în sânge când nu eşti, când nu îţi pot fi;

aminteşte-mi cine sunt, de frumuseţea gurii care şopteşte şi muşcă, de cei uitaţi şi dispăruţi printre noi, dezbracă-mă cu frică, printre brichete aprinse şi răvăşire nu pot fi decât aşa cum mă ştii, femeie nocivă, un cerc închis care se desface mereu altfel & ţipătul care lasă mereu oraşul în beznă.

# acum stim

Supravieţuitori, şi nu, fără tortură şi intoxicare,

fără cuţite ascunse în mâinile care mângâie,

curaţi, cum e lumea după o ploaie acidă, cum e craniul celor mai dragi în pământ.

Acum ştim, noaptea se vânează şi e limpede, nu există linişte, în morminte

se înjură şi se ţipă, din paturi se coboară spre dimineaţă cu siguranţele sărite, cu toate lacătele sparte. 

Acum ştim,

rugăciunile nu ne alungă insomniile, ţigările nu o să ne provoace mai mult cancer decât poezia, iubirea ţine exact atât cât vrem noi.

Acum ştim, singurătatea asta e un gândac scăpat în creier. Ţine-mi pleoapele închise ca uşile unui lift, coborâm ca nişte cârtiţe înăuntru. 

Să ne ascundem, îmi spui, dar nicăieri nu mai suntem singuri.

Noaptea se vânează. Aleargă cât poţi de repede, my Forrest Gump, aleargă cât poţi de repede spre mine.

#flashes

Prea mult timp de când

top250 imdb şi jaluzele trase a carantină

lumina căzând în liniuţe orizontale ca de cocaină pe pielea nerasă

- am inventat atâţia monştri

acum dormim cu ei în braţe

ni se par de-a dreptul drăgălaşi.

Prea multă linişte de când 

ultimul doliu şi durerea ca o carie săpând în ţeasta bunicului

apoi atac cerebral urmat de nebunie pasivă 

- am regizat de atâtea ori morţile noastre mici

stăm cu toţii la rând şi cineva încă e comunist rău acolo sus

bunicul mai are mult până ajunge în faţă.

Prea mult tremur de când

jumătatea ta de pat e vid negru ca un beci întunecat şi dimineţi când mă trezesc şi

mă zbat ca o insectă transpirată în plasă

- sunt propriul meu gropar

mă întind aici cu rochia mea proaspăt călcată

îmi place noaptea

se rulează tot felul de filme interzise.