Lines

străinii îmi par identici

azi un bătrân mi-a şoptit timid

că semăn cu prima lui iubire /

fluturii se zbat în mine

ca într-o închisoare

când te-apropii aerul dintre noi se electrizează

săruturi fulger pe întuneric

luna aruncă cu stele în urma noastră

autostrăzile se strâng ghem

adormim speriaţi ca doi copii fugiţi pe ascuns de acasă

mă pierd în tăcerea ta

mi-aş dori sa fiu în ţigara pe care o aprinzi

în unele nopţi când

involuntar şi foarte nesigur

dărâmi zidurile dintre noi

atunci cerul ar coborî

şi s-ar topi în mare

oamenii ar amuţi într-un sărut

noi am dansa pe scena unui teatru oarecare

/am arde măştile

am arde scenariile. păcatele le-am spânzura

pe rând

la gâtul unei geishe mute

şi am fugi

iubind în taină ochi, zâmbete

apoi morminte.

Umbre şi raze

ei construiesc ziduri peste nori

se agaţă de mine

au unghiile înfipte în tâmple

şi din lut se ridică

ca nişte umbre robotizate

oamenii aceştia îi întâlneşti

în unele dimineţi

când grăbiţi şi foarte nesiguri

îngână un salut rătăcit prin costume reci/ da, dar eu răspund cu circuite de stele

şi cuvinte înşirate la gât

în loc de mărgele

eu răspund cu toate răsăriturile de soare

şi în ochii lor îngerii se trezesc

/ aici începe o nouă poveste.

eu adorm

eu adorm şi umbrele mă îmbrăţişează

îmi zâmbesc cu toate razele

de parcă aş fi în locul acela

unde visele sărută realitatea

/ atunci m-aş trezi şi foarte speriată aş fugi goală pe străzi

te-aş întâlni în toţi bărbatii

şi am face dragoste

până când paturile ar obosi

am sorbi unul din celălalt

am învăţa lumea să renască cu fiecare sărut al nostru

/ din tăcere

am face cea mai frumoasă simfonie

şi ne-am scufunda printre aşternuturi ce ard

în nopţile cu semilună .

atunci mâinile tale mi-ar aprinde toate simţurile

de-a lungul coloanei vertebrale

aş zâmbi

şi din buza inferioară ţi-aş muşca ca dintr-o cireaşă

/ ne-am rătăci unul în celălalt

am fi străini

ne-am scrie numele pe fiecare centimentru de carne

ne-am recăpăta identitatea

»iar sufletele noastre ar începe să semene atât de mult încât

nici un dumnezeu nu ar mai putea să ne dezlege păcatele.

where soul meets body

mi-aş dori să te întâlnesc acolo unde

trupul îsi întâlneşte sufletul

în mili.iubi.secunda în care doi străini strivesc secrete între gene

şi hotărăsc

să îşi însceneze unul altuia

viitorul

oamenii ar începe să povestească despre

alţi oameni care s-au întâlnit

în vagoane, pe trotuare

printre pietre şi masini

şi toţi am respira acelaşi aer

ne-am hrăni din molecule te iubesc

şi bucăţi de cer

le-am dărui

celor care nu au casă

iar în schimb

zâmbete ar înflori pe marginile prăpăstiilor

în locul acela unde dorm îngerii.

şi poate la capătul tunelului

vei fi tu

atunci viaţa s-ar usca amară si tristă pe buze

iar noi, sălbatici şi goi

am gusta din infernul în care ne-am coborât împreună

ca primii şi ultimii oameni

care s-au iubit

în jumătăţi de trup

dar

într-un singur suflet.

atunci am alerga unul spre celălalt

partea mea stângă

s-ar lipi

de jumătatea ta dreaptă

o semilună ar face dragoste cu o jumătate de soare

nordul ar lua în braţe sudul

iar noi, iubitule

noi am cuceri universul împreună.

Toamna, o altă femeie ce simte

că trec avioane şi se dărâmă ca unul dintre turnuri şi oamenii din ea se sperie, mai întâi se îngălbenesc ca o pudră de frunze strivite soldăţeşte, ţipă ca păsările în roată deasupra stârvului, unii în picaj îşi dau drumul în libertate, întorcându-se în pământ seminţiile, alţii îsi sună rudele, fac poze de groază cu celularul, spun ultimul te iubesc, unul în faţa celuilalt, celălalt în faţa altuia, altul în faţa unuia, spun te iubesc în faţa telefoanelor, în faţa camerelor de supraveghere, în faţa oglinzilor, în faţa monitoarelor şi lumea se transformă într-un ecou te iubesc şi într-o undă te iubesc, toţi spun te iubesc în loc de orice rugă, acum ei îşi dau seama că iubesc cu adevărat, că nu mai e timp să o spună, că trebuie să urgenteze să o spună şi, din disperare, urlă te iubesc iar unii chiar se aruncă în gol cu aceste cuvinte, un şir lung care se deşiră până la ultima consoană, de fiecare om în cădere liberă flutură un flag te iubesc şi fiecare vocală şi fiecare consoană scrijeleşte pe ziduri, însă alţii, poate uşor optimişti, se îmbrăţişează, se sărută, se privesc şi se resemnează. dar femeia aceea sunt eu şi oamenii aceia din mine nu-şi mai găsesc astâmpăr, mă dor şi mă tulbură, mă iubesc şi îi iubesc şi mă prăbuşesc cu ei cu tot într-o emoţie cu care doar toamna aceasta mă terorizează, mă străpunge cu fuselajul, cu aripile, cu profundorul

din iubire.

de Ottilia Ardeleanu

Unborn

are aceeaşi ochi

înecaţi în cercuri mari de fum

prin care mă dezbracă în mii şi mii de feluri

acum când lipseşte, învăţ să iubesc

de una singură

arţarii şi cerşetorii

buzele roşii , pistruii, trădătorii

aşa cum n-am ştiut să iubesc până acum.

dar el şopteşte nimicuri

el zâmbeşte cu toate stelele şi printre coaste

săgeţi mi se înfing în suflet

ca într-un ghem de slăbiciuni

pe care nimeni nu o să-l mai dezlege.

dar el tace, el dansează şi în urma lui

amprente de cerneală sângerează în mine

în vise sihastre, săruturile sapă mormânt

braţele mi se scurtează

şi doar umbrele

îmi mai îmbracă acum trupul gol ce va renaşte

pentru o ultimă oară.

North

a mai căzut un soldat

rândurile se strâng tot mai mult

navighez printre gloanţe ca un corăbier pe timp de furtună

frânghiile care mă ţin

tremură sub tălpile mele goale

îţi iau jurămintele

le înec în oceanul tăcerilor

roşu carmin

o lună amară seceră cu razele sale

umbrele ce mă-nfăşoară

tu te-apropii cu săruturi neconvenţionale

tu mă stingi

îmi iei cuvintele şi le împleteşti

tu naşti blesteme

visele

par cercuri de foc

prin care reuşeşti să ajungi

înante de dragostea primordială

şi-mi laşi un semn pe buze

ca un copil pierdut în jocul semiumbrelor

iubesc

cu jumătăţi de inimi

cu jumătăţi de săruturi cenuşii

sunt femeia nordului

sunt femeia care naşte păcatul

hrănind gurile flămânde

care ţipă otrăvind

orice fărâmă de lumină.

New end

dintr-un ghem de aţă

tu te naşti, firesc. ca un adam care îşi caută

o nouă evă/

ca o furtună aruncată din braţele unui ocean. ca un artist prea sărac

să-şi poată hrăni muzele.

eşti singurul dumnezeu în care vreau să cred

pentru că

eşti singurul căruia îi pot fura din gânduri

atât cât

să-mi pot hrăni gura flămândă

cu mii de jertfe

cu mii se săruturi

dar iată cum baricade se ridică

şi zei şi fulgere

şi toţi ne sunt împotrivă

plouă cu săgeţi de foc

sufletele

lavă

expiră

ne sufocăm treptat în deşertul

în care ne-am coborât împreună

în taine căutăm răspunsuri

în taine ne săpăm morminte.

Goana după fluturi

ucide-mă din nou cu jumătăţi de sărutări

şi uită-mă acolo

în borcanul fluturilor de noapte

care îţi mănâncă din suflet.

trezeşte luna amară din pumnii tăi

sângerez cu toate visele

din torace evadează un posibil amant

şi nimeni nu îl mai ajunge din urmă

mă ascund după măşti acum

şi circul

mi se pare o poveste tristă

îmblânzeşte-mi inima

promite-mi că nu te voi mai întâlni

la fiecare capăt de promisiune

dar iată cum te rupi din braţele mele

porneşti în goana după fluturi

trenul mă leagănă ca pe un prunc

sunt doar o valiză pierdută

iar zilele de septembrie

cad reci şi goale

din calendar

ca niste gloanţe oarbe ce au săvârşit o crimă.

(La) Revedere

ne revedem

bătăi de tobe în pieptul meu

ca într-un ritual al unui trib oarecare

dansăm în jurul focului

doar tu şi eu

ca la o vânătoare de cerbi

tu mereu prădător

eu mereu victimă

scările încep să cadă. fluturii îi spânzur de tăcerea ta.

ziua de mâine se topeşte în ziua de azi

căci ştiu

ce îmi rezervă viitorul. îl citesc în ceaşca de cafea.

şi uite cum amintirile le decupăm din reviste. din ce a fost şi

nu va înceta. din rugul de cerneală ce arde

înăuntrul fiinţei mele

hrănindu-mi gurile flămânde ale sufletului care cerşeşte mereu

iubire.

probabil tot ce-i neînţeles

se transformă în mister/

aşa cum luna se învăluie în umbre. în norii de furtună

de pe cerul sub care nu putem exista împreună.

eu strig numele tău

căci nu am dumnezeu

tu eşti atât de inexistent încât tind să cred că

ai fost conceput special pentru mine

dar eu dansez

eu te zidesc în versuri

uit să te iubesc

şi iată cum te rătăceşti / iată cum

ziua de azi se topeşte în ziua de mâine.

Trepidaţii

nu, nu sunt umbre

sunt doar fluturi

şi trenuri de noapte

ce se ciocnesc

la mijlocul drumului

dintre tine

şi eu

e ca un film ieftin

nu ne mai recunoaştem

nasturii de la cămaşă se desfac tot mai încet

lipsesc chibriturile

şi ne scufundăm printre perne

sperând să ne găsim

sufletele de ieri

cu care ne-am iubit în atâtea nopţi polare

sunt atâtea piese lipsă. cafeaua nu o servesc niciodată rece.

soldaţii de plumb şi-au părăsit regina

pentru un nebun oarecare /

şah mat

buzele tale nu mai au gust de ţigară. din ziare vechi construiesc un vapor

navighez către portul iubirilor de odinioară.

pereţii se strâng în jurul meu

ca nişte păsări de pradă care au simţit miros de sânge

încerc să îmi acopăr rănile, să le distrug

să le uit

să le înec

însă tu apari din nou

mi le săruţi, le trezeşti

mă îmbrăţişezi

te iert

în unele nopţi nici nu îmi amintesc de tine.

De toamnă

ceva trebuie să se schimbe

săruturile tale îmi cad de pe buze,

se rostogolesc pe perne

-ca nişte acrobaţi obraznici ai viselor mele sihastre.

întunericul îmi joacă feste

pe trup, în marş funebru

o legiune de umbre îmi zguduie trecutul

- dar eu sunt doar o cetate adormită

pe pământul sacru al iubirii.

şi totul în jurul meu se năruie

ca un mit

ca o legendă spânzurată în amurgul unei zile de toamnă

în care foi pictate

cad din stejarii amorţiţi în tablouri tot mai pale

cădem şi noi pe flori de plumb

şi culegem capitolele poveştii noastre-

versuri şi vise

acorduri şi corăbiile scufundate în groapa comună

a unei lupte în care

ne-am pierdut unul de celălalt

acum sunt doar o haină micuţă care nu te mai încape

acum eşti doar un suflet în derivă, un alt poem aruncat în rugul de cerneală ce mă arde.