are aceeaşi ochi
înecaţi în cercuri mari de fum
prin care mă dezbracă în mii şi mii de feluri
acum când lipseşte, învăţ să iubesc
de una singură
arţarii şi cerşetorii
buzele roşii , pistruii, trădătorii
aşa cum n-am ştiut să iubesc până acum.
dar el şopteşte nimicuri
el zâmbeşte cu toate stelele şi printre coaste
săgeţi mi se înfing în suflet
ca într-un ghem de slăbiciuni
pe care nimeni nu o să-l mai dezlege.
dar el tace, el dansează şi în urma lui
amprente de cerneală sângerează în mine
în vise sihastre, săruturile sapă mormânt
braţele mi se scurtează
şi doar umbrele
îmi mai îmbracă acum trupul gol ce va renaşte
pentru o ultimă oară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu