Blank

reneg

statutul de femeie solitară

sunt dama roşie de pe cărţile tale de joc

pătate cu sânge

ţi-ai vândut şi sufletul

pentru o seară

cu femeia aceea ieftină

pe care o iubeşti în secret

pe pereţi desenez un bărbat

captiv între săgeţi înfometate

care îi mănâncă din trup

cum mănâncă vulturii din cadavre

sunt doar o altă femeie din jurnalul tău

iar tu ai dat deja pagina mai departe

eşti fluturele care se zbate în borcanul cu dulceaţă

ţi se scutură aripile de cenuşă

te iau , te-arunc

şi te înalţ în zbor

te vei întoarce cândva

când dulceaţa nu va mai fi bună

să mi te aşezi pe pâine

să te mănânc la micul dejun

demonii nu vor să guste din rai

cum nu vreau eu uneori să gust din tine

şi totul e doar ficţiune

tu te-ai şters cum se şterge praful de pe străzile aglomerate

când plouă torenţial

iubirea e doar o zi lipsă din calendar

Addicted

când îngerii adorm

îndrăgostiţii coboară în infern

să îşi ia doza

de iubire

de la demonii care fac trafic cu jumătăţi de suflet

anarhie !

dar în această seară nimeni

nu se simte incomplet

poate doar demonii

poate doar cei

care se zbat în lanţurile veşniciei

supradoze efemere

iubirea nu ţine mai mult de trei zile

arătăm toţi ca un pinochio

îndrăgostit

care îşi prelungeşte agonia cu încă o minciună

aruncă săgeţile , străine

să ne iubim simplu încă două mii de ani

dar taci acum , rămâi cu ei

trenul deja a plecat

iar eu m-am trezit înger

Insanity

îi alunecă degetele pe hârtie

cum îi alunecă sufletul în infern

îi conturează chipul

trupul

cu atingeri sacadate

diform întinde

roşu carmin pe buzele pline

de gânduri mate

erodate

în sticluţe mici , se ţine întunericul

se varsă apoi pe cerul albastru

ca pe o hârtie imaculată

cerneala

ca atunci când cad prea multe cuvinte

dintr-o gură mutilată

de săruturi chimice

din nou el suspină ,

frenetic orb

el scrijeleşte cu ghiare de vultur

un demon cu chip de femeie

îsi coase apoi braţele de trupul care

sângerează torenţial

iubind sintetic

fata cu părul de foc

de dincolo de pereţii realităţii

şi adorm .

în păr mi se odihnesc coşmarurile

şi în brate ţin dorul

ca pe iubitul pe care nu l-am cunoscut niciodată

jumătate om , niciodată femeie

cedez păcatului

de a ucide fluturii din stomacul copilei nevinovate

Slăbiciuni

ne ţinem în lanţ

de mâini

în cercul slăbiciunilor

cocori de hârtie

pe cerul întunecat al viselor tale

sunt copilot în avionul

care

se va prăbuşi

din lipsă de aprovizionare

cu săgeţi de foc

trimise din infern

ne ard trupurile

umerii mai mult

decât orice altă parte din noi

din cenuşă renaştem ca pasărea phoenix

resuscităm mituri

suntem din nou fiinţele care

au ameninţat zeii

suntem din nou

copii de odinioară

iubirea noastră ca aurora boreală

care se ridică din ocean

ca ceaţa de pe străzile londrei

cu un suflet scurtcircuitat

de la o picătură de gelozie

alerg

pe bulevardul cu castani copţi în miez de vară

totul îmi aduce aminte de tine

şi picioarele goale

vor să calce peste cadavre

ale cuvintelor care au pierdut în războiul dintre noi doi

dar din depărtare

te apropii

si veacul dintre ochii mei şi-ai tăi

se transformă în milisecunde

şi din nori

ploaia ne cântă povestea

waves

aleargă pe stradă

prin ploaia de mai

ce nebunie

umbrela aş folosi-o mai degrabă împotriva gloanţelor oarbe

( privirile tale )

care mi se strecoară în suflet

sunt ţintă

pentru oamenii trişti

care au uitat să iubească

îi aud cum plâng

şi cântă despre apusul albastru

care s-a contopit cu cerul

cum ne contopim noi uneori

într-o singură fiinţă

într-o singură umbră

ca o stigmată

pe obrazul timpului

care atârnă între două frânghii

sufletele noastre

/

când nu suntem împreună

noi ne iubim

wireless

\

http://www.youtube.com/watch?v=vqgqm07tk4M&feature=related

Fictiv

ca doi kamikaze

ne sărutăm

taci acum , cerul cade peste noi

ca o ploaie torenţială

care ne acoperă în întregime

înecându-ne sufletele

într-o dulce nebunie

ne-am nascut noi

da

ne-am nascut din ploaie

îmi simt umerii tot mai grei

păcatele se aşează unele peste altele

ca într-un joc

cu piese colorate

si nimeni nu câştigă niciodată

şi nimeni nu trece la următorul nivel

poate demonii , poate

doar ei

campioni universali

la ruleta morţii

să alunecăm acum , ca fulgii

în canalele infinite

ale întunericului

în care ne simtim curaţi

în care ne simţim protejaţi

de propriile greşeli

să ieşim acum , să ieşim în lumină

într-o grădină cu oglinzi

sa ne privim trupul

sufletul

în ruină

să plângem , să mărturisim

să aruncăm mărul în gura şarpelui

care ne cheamă înapoi

în infern

Vanité

şi trece prin faţa lui

cu chipul acela marmoric

neatins

săgeţi de plumb i se izbesc de trup

dar ea nu simte

pare să se fi rupt

dintr-o secvenţă cu sirene

care ademensc marinarii

în plasa pentru stele

şi trece prin faţa lui

el o simte rece , goală

inspidă

ca o corabie care pluteşte în derivă

în oceanul din ochii săi

îşi dezveleste umerii

frumuseţea se arată

apoi se ascunde

dar el o dezbracă din priviri

ea îşi simte trupul arzând

ca o torţă în mâinile unui zeu

căruia îi cade la picioare

înghiţindu-şi mândria

şi trece prin faţa lui

zi de zi

cu aceeaşi mască pe chip

şi nu îi ştie numele

îi zice amelie

ca fata aceea frumoasă din film

pe care nu o va atinge niciodată

Confesiuni

suntem doar două păpuşi de aţă

încurcate printre degetele lungi ale destinului

care ne îndeamnă să ne cerşim

sufletele înapoi

de la doamna care coase goblenuri în nuanţe fade

de gri

într-un vortex al tăcerii mă prăbuşesc

între lanţuri de fier

aripi tatuate se zbat cu putere

sunt un fluture care nu a învăţat încă să zboare

sunt urma piciorului gol

de pe podeaua suferinţelor tale

şi dacă mâine un cocor s-ar prăbuşi

ar muri, stingându-şi viaţa în podul palmelor tale

care nu au cunoscut vreodată mângâierea

alinarea

străin de toţi , tu cauţi dezlegarea

care ţi-o poate oferi doar ea

femeia

dăruindu-ţi libertatea

de a iubi fără cuvinte

opium în cafeaua ta amară

gustă tu din moarte

cum ai gustat din trupul meu

braţe de fier te înconjoară

şi în lumina lunii

îţi frâng sufletul somnambul

care a iubit doar în clipele de rătăcire

ascultă-ţi inima , iubite

mărturiseşte-te acum

goleşte-te de confesiuni

L`amour

cine ar putea şti ?

ne-am iubi cu frecvenţa ploii de mai

şi a acceleratului care duce spre praga

într-o tăcere desăvârşită

ne-am agăţa sufletele în cuierul

din camera de hotel 521

şi ne-am culege din ochi

săgeţile strivite

între genele îndrăgostite

de imaginea refelectată pe retină

de lumina candidă

a lunii

şi dacă mâine ar fi sfârşitul lumii

ne-am fabrica un balon

şi ne-am zidi înăuntru

fără trup

căci noi suntem îngeri sau demoni

noi nu suntem din cer

noi nu suntem de pe pământ

noi suntem doar cei care încă nu s-au născut

îndrăgostiţi de aceeaşi vârstă cu universul

Lilith

portrete în cerneală
pereţi cocoşaţi
de greutatea regretelor tale


încet, îmi vei ciopârţi mintea
cu seceri ascuţite în întunericul în care te scufunzi
atunci voi uita ce sunt
şi voi deveni
o femeie hindi
cu picioare de lemn dulce
şi rochie de mătase de culoarea aurorei boreale
pe care o vei iubi
obsesiv
căci trupul meu de ceaţă
va dispărea la ivirea zorilor
când gleznele
şi încheieturile tale
vor cerşi încă atingeri marmorice
care nu se sting



nimeni nu îmi va cunoaşte trecutul
căci eu mă voi naşte din tine
din coastele frânte
de îmbrăţişări agonizante
în nopţi prea calde
pentru sufletul tău
abandonat în braţele unei dame de moravuri uşoare
căreia i-ai uitat numele


şi nimeni nu va şti de ce vin
lăsându-mi parfumul impregnat adânc în carnea ta
pe care o smulgi de pe oase
ca un nebun
doar ca să simţi din nou
gustul trupului meu
spânzurat la porţile raiului

Erori

cu unghiile pe coridoare

scrijelesc numele tău

ca o ploaie torenţială

care se abate pe câmpuri de maci

roşii

ca buzele tale

din care mă hrănesc

în visele în care sunt

fluturele negru tatuat

de pe umărul tău stâng

şi poate , pe ziduri de cărămidă străvezie

o femeie şi-a cântat povestea

şi ploaia i-a spălat păcatele

care s-au scurs

în eternitatea

deja

scurtcircuitată

şi poate

cândva , acolo

un demon a găsit scările către rai

şi a sărutat un înger

care a căzut a doua zi în mare

prefăcându-se într-un naufragiat

care nu va găsi niciodată drumul spre casă

şi poate , în gândurile tale

trimiti spre mine gloanţe de plumb

tăcerea e cea mai bună armă

inventată vreodată

mi-aş dori să fiu oarbă

şi să simt

mai mult