aleargă pe stradă
prin ploaia de mai
ce nebunie
umbrela aş folosi-o mai degrabă împotriva gloanţelor oarbe
( privirile tale )
care mi se strecoară în suflet
sunt ţintă
pentru oamenii trişti
care au uitat să iubească
îi aud cum plâng
şi cântă despre apusul albastru
care s-a contopit cu cerul
cum ne contopim noi uneori
într-o singură fiinţă
într-o singură umbră
ca o stigmată
pe obrazul timpului
care atârnă între două frânghii
sufletele noastre
/
când nu suntem împreună
noi ne iubim
wireless
\
Un comentariu:
Minunata poezie!
Trimiteți un comentariu