Amintire de la malul marii

Clapele pe care le ating acum în fugã

sunt poate singurele mici plãceri pe care mi le mai permit

care îmi mai fac simturile sã vibreze

în sincron

monoton moment , atunci când levitez în propriile gânduri

în propriile vise , in propiile amintiri

mã scufund

traversez oceanul din ochii tãi

de atâtea ori

am simtit cã mã sting

usor

atingerile degetelor tale subtiri

încã îmi ghideazã mâna pe hârtie

si îti contureazã chipul

pe care îl tot scanez

în nestire

micile detalii au fãcut diferenta

în jocul de-a dragostea

în care nu cãdeam niciodatã victimã

mereu învingãtoare

am uitat cum e sã pierzi 

chiar si o secundã dintr-un moment de neuitat

intensitatea existentei , intensitatea atingerii 

dureazã doar un moment

uneori perfect 

uneori defect

iþi simt lipsa , 

cãci erai pânã si în inspiratia si expiratia mea

aerul din jurul meu

e din ce în ce mai poluat

cãci pe zi ce trece , mai pierd câte o moleculã din tine

si arde dorul , arde dorinþa în mine

asi vrea sa ne reîntregim .

Briza mãrii îmi inundã si acum sinusurile

iar câteva fire de nisip încã 

le mai simt printre degete

fragede , si la fel de inocente

ca noi. 

Puncte

In ochelarii obositi

inca se reflecta sagetile din privirea ta

nespus de

nespus .

Usor ,usor

te-ai lansat intr-un vis

in care esti 

cocor

pe cerul din hartie

colorat cu azur

cu azurul din jurul pupilei tale

.

Degetele tale subtiri

inca le simt

pe genunchiul dezgolit

Iar ploile de sarut

inca ating

buzele ce danseaza-

n

vid

monoton sincron

al vocilor ce freamata

in zori

suflet voiajor

in clipele cele mai crunte

continuu calator

.

In universul acesta incolor

mai este loc 

si pentru noi ? 

Amnezie

În universul tău ,
toate le-ai creat din
sentimente reciclate
epuizate
Ai ars tot , de teamă
ai plecat în zori de zi ,
în iarnă .

Tot ce am iubit , a rămas în perna
pe care ades o împărţeam
În pereţii pe care îi coloram ,
cu şoapte dulci ,
freamăte prelungi
în cămaşa albastră ,
perdeaua de mătase .

Rujul întins pe obrajii stinşi
s-a şters în nopţile cu vis
desprins din romanele triste
pătate cu vin roşu ,
pe foile prea des atinse .

Amintiri greu de descris ,
cuvintele le-am pierdut ,
s-au stins
Şi tot ce am pretins ,
erau doar şoapte fără suflet
fără gând
cuvânt gol , cuvânt păgân


În universul tău , nu a fost niciodată loc
pentru doi
În universul meu ,
tot ce conta
tot ce sufletul vedea
tot ce iubeam
tot ce păstram
şi protejam
era "noi " .


Tot ce am avut
s-a rătăcit într-un trecut incolor
Străin decor ,
căci nu mi-e dor
să-mi fie dor
de dor .

Tot ce am avut ,
s-a şters la ivirea de zori
prin sărutul fugitiv
, naiv visător.

Copilul din tine

Un surâs gri
delimitat de buze subţiri
roşiatice
Ochi albaştrii -cenuşii
o pupilă gigant ,
şi în jurul ei un ocean
plin de şoapte vii
balene , mulţi peşti
ici colo şi câţiva delfini
dansează-n cercuri
cu colţuri
alături de îngeri şi stafii
.

Ciupiturile coardelor ,
ţi-au scrijelit sufletul
ars de vreme
Ciripitul pasarelelor ,
ţi-au adus aminte de copilul din tine
uitat într-un balansoar verde
atunci când timpul , era doar un ticăit
al unui ceas vechi , atârnat pe un perete
acum când timpul îşi şterge fiinţa ,
când îţi sorbi liniştit cafeaua ,
dimineaţa devreme .

Uită , uită de rutină
Şi ia-te la dans ,
cu cei care-ţi trăiesc pe retină
Străina fiinţă , care îţi inundă trupul
Alung-o de tot , şi iartă-i scopul

Din mii de chibrituri ,
construieşti un nou cămin
Sufletul e vesel , şi plin de bucurii
Ochii cenuşii , se limpezesc îndată
Iar copilul din tine , învie deodată .

Refugiat al unei lumi prost fardate
Te retragi într-un vis , în care posibilitaţile sunt
nelimitate
Şi păcatele ţi-au fost iertate
Bătrânul din tine s-a stins subit ,
Dar copilul e cel care a trăit
Iubind .

Non

Prin moleculele pielii tale
îmi strecor
trupul meu
lichid
O ploaie dulce de vară
se prelinge
în interiorul inimii
vid .
Genele lungi şi negre
în mister îţi învăluie
ochii de culoarea ierbii
crude
Ude ,
de priviri frânte
în vânt .

Inimile întregite bat la
unison
Mirosul de scorţişoară , ne îmbie la
somn
Ne dezbrăcăm de
aparenţă
Trupurile dansează în
cadenţă
Infernul şi Raiul se învelesc
în dulci aşternuturi
Iar stele răsar din cele mai
întunecate adâncuri .

Un viitor incolor
ne face să trăim într-un prezent
orbit de culori

Legaţi la ochi , ţipăm în parc
Fără vâsle , navigăm pe-un lac
Cu mâinile unite , ne plimbăm pe străzi sudate
Trăim într-un vis , înfruntând realităţi nefardate .

Mereu proaspeţi călători , la un capăt de drum
Mereu aprindem scântei , când totul pare a fi scrum .

Dor şi doare

Mereu am rămas fata din paginile tale de jurnal
arse cu lacrimi dulci , prelinse pe frunze de stejar
Aceeaşi fată cu umerii goi şi ochi plini de soare
care se plimba desculţă pe iarba udă ,
în acea seară .

Mereu vei rămâne scris pe o tăbliţă ,
undeva pe inima mea prea mică
poate prea mare
Ne învârtim într-un cerc vicios
în care eu sunt singura victimă ,
singura care nu minte
dar presimte
Vei pleca .

Mi-e dor deja şi simt cum doare
arde-n mine o dorinţă plutitoare
să mă-ntorc la tine oare ?
poate-n vis , poate în mare
te-am pierdut şi rău nu-mi pare
Şi mă mint.


Desfă-ţi umbrela că plouă afară
şi în sufletu-mi de visătoare
Deschide-ţi braţele şi strigă-n gura mare
Vino iubito , să te închid c-o sărutare !

Rămas bun

Încă mai simt uneori ,
degetele-ţi subţiri de
băiat-care-iubeşte-clapele
stingându-mi pielea prea coaptă
în
Soare
şi gura ta , suflând un sărut
pe creştetul meu moale .

Eram copii şi iubeam stelele căzând .


O lume nouă , două suflete vechi
şi o mie de păcate
nu-mi ajung să mi te amintesc
O lume veche , două suflete noi
şi o mie de ani
nu-mi ajung să te iubesc

.
Eram tineri , şi tot ce aveam de făcut era să ne iubim .

Oricând ai pleca ,
să nu uiţi de ziua a 21-a din luna a 8 a
Oricând ai pleca
să nu uiţi de treptele pe care m-ai ajutat să le urc
cu ochii închişi
am avut încredere în tine
şi am căzut
am avut încredere în tine
şi m-ai ridicat când zăceam în lut .

Eram prieteni şi iubeam Soarele răsărind şi apunând .

Oricând ai pleca ,
să nu uiţi că prietenii sunt
un singur suflet , în trupuri diferite
Oricând ai pleca ,
"Rămas bun , tu mereu străin
Rămas bun " , căci prietenii nu-şi spun niciodată
adio ! .

Suntem mereu noi şi asta contează cel mai mult .

"Dar acum îţi dau drumul ,
căci vreau să te văd zburând ... "

În dar

Atunci când Iubirea cântă
Până şi zeii
tac .

În vis

În unele vise
te asemăn unei umbre
unei perechi de cătuşe
prea strâns legate de încheieturile mâinilor
.
În unele vise ,
sunt doar o străină în propria lume
zidită pe nimic
dărâmată de un cutremur al buzelor
tale.

În unele vise ,
şoaptele se transformă în urlete
iar zâmbetele , pătate de roşu
le adun din lacrimile prea sărate
ce îmi inundă obrajii rumeniţi de Soare
sub un cer prea albastru de iunie .

În propriile-mi vise ,
te ucid fără să simt vreo durere
apoi te iau între palme
şi îţi suflu viaţă
şi iubire nouă .

În unele vise ,
nu simt , nu văd
nu aud
buzele-mi sunt pecetluite
cu dulce-amărui
şi ochii îmi plouă
rouă
nu mă pot trezi ,
nu pot cere ajutor
sunt ruptă de realitate ,
în propriul vis am să
mă sting ,
am să mor
.

Vis de mai

Şuieră , şuieră vântul
Şuieră şi-mi usucă gândul
Pe-o margine de prispă , murmur de frig
şi strig
Către un străin , să îmi răpească
dorul .

Plânge , pânge straşnic cerul
Plânge , cu rouă şi curcubeu
Dar eu m-aşez în iarbă ,
cânt despre un el
Despre cel care mă-nvaţă ,
să mă ascund de propriul eu .

Cântă , cântă o voce surdă
Cântă , raţiunea îmi inundă
Iar azi e seară cu plină lună
Un vârcolac m-aşteaptă să dansez cu el
în umbră .

Zâmbeşte , zâmbeşte o şoaptă mută
Zâmbeşte , iar fluturii dansează vals
Pe bolta cerului o stea a ars
Să-mi stea de veghe , o întreagă noapte
La dans .

Se stinge , se stinge lumina
Se stinge , şi-ncepe gălăgia
Vântul şuieră , ritm de pian
O seară-ntreagă am dansat ,
o ultimă seară de mai .

Răsare , răsare din nou
Răsare , o zi în care sunt copil
şi mor
Luna lui mai s-a sfârşit , s-a stins
Precum şi viaţa celor care
s-au iubit în vis .

Printre puf

Răsuflu greu , mă înnec printre suspine
Doar un cuvânt îmi mângâie
buzele îngheţate de rouă
Ma înghesui printre puf , caldură
Să nu mai simt că afară plouă .

O aromă de portocală ,
şi un sunet de chitară
Mă trezesc din somnul proaspăt însuşit
Iar gândurile toate se îndreaptă către tine ,
Un suflet rătăcit , rătăcit şi pătat de vreme .

Cât de mult aş vrea să evadez
Dintre cei patru pereţi goi
Dintre perne moi
Dintre vise şi gânduri
Tulburări
O singură dată în viaţă
Să fug ,
să destram totul ca pe un fir de aţă
Să te-ating , să te-ating
Să te simt , să te sting
În podul palmei ia naştere o nouă viaţă .

Dintre gene aspre ,
străluceşte firav o lacrimă dulce
E dorul meu nespus de drag
E atingerea ta ce-mi lipseşte
E somn lin , zâmbet surd
Săruturi mute , pe buze arse de Soare
şi muşcate de vânt
într-o noapte mult prea agitată ,
de spirite jucăuşe
ce bat la geamuri
şi pe la uşi
într-o noapte cînd cuvântul mi-a fost boală
fatală
când o simplă atingere ,
a început sa mă stingă
să mă ardă
precum un foc viu
ce se unduieşte ,
în bătaia vântului de mai .

La un început de drum
au fost presărate petale
suflate de ploaia acidă
scrum .
Acum , sunt proaspăt călător
La un capăt de drum
unde îngerii presară peste sufletul
rănit
un dulce curcubeu .