Puncte

In ochelarii obositi

inca se reflecta sagetile din privirea ta

nespus de

nespus .

Usor ,usor

te-ai lansat intr-un vis

in care esti 

cocor

pe cerul din hartie

colorat cu azur

cu azurul din jurul pupilei tale

.

Degetele tale subtiri

inca le simt

pe genunchiul dezgolit

Iar ploile de sarut

inca ating

buzele ce danseaza-

n

vid

monoton sincron

al vocilor ce freamata

in zori

suflet voiajor

in clipele cele mai crunte

continuu calator

.

In universul acesta incolor

mai este loc 

si pentru noi ? 

Amnezie

În universul tău ,
toate le-ai creat din
sentimente reciclate
epuizate
Ai ars tot , de teamă
ai plecat în zori de zi ,
în iarnă .

Tot ce am iubit , a rămas în perna
pe care ades o împărţeam
În pereţii pe care îi coloram ,
cu şoapte dulci ,
freamăte prelungi
în cămaşa albastră ,
perdeaua de mătase .

Rujul întins pe obrajii stinşi
s-a şters în nopţile cu vis
desprins din romanele triste
pătate cu vin roşu ,
pe foile prea des atinse .

Amintiri greu de descris ,
cuvintele le-am pierdut ,
s-au stins
Şi tot ce am pretins ,
erau doar şoapte fără suflet
fără gând
cuvânt gol , cuvânt păgân


În universul tău , nu a fost niciodată loc
pentru doi
În universul meu ,
tot ce conta
tot ce sufletul vedea
tot ce iubeam
tot ce păstram
şi protejam
era "noi " .


Tot ce am avut
s-a rătăcit într-un trecut incolor
Străin decor ,
căci nu mi-e dor
să-mi fie dor
de dor .

Tot ce am avut ,
s-a şters la ivirea de zori
prin sărutul fugitiv
, naiv visător.

Copilul din tine

Un surâs gri
delimitat de buze subţiri
roşiatice
Ochi albaştrii -cenuşii
o pupilă gigant ,
şi în jurul ei un ocean
plin de şoapte vii
balene , mulţi peşti
ici colo şi câţiva delfini
dansează-n cercuri
cu colţuri
alături de îngeri şi stafii
.

Ciupiturile coardelor ,
ţi-au scrijelit sufletul
ars de vreme
Ciripitul pasarelelor ,
ţi-au adus aminte de copilul din tine
uitat într-un balansoar verde
atunci când timpul , era doar un ticăit
al unui ceas vechi , atârnat pe un perete
acum când timpul îşi şterge fiinţa ,
când îţi sorbi liniştit cafeaua ,
dimineaţa devreme .

Uită , uită de rutină
Şi ia-te la dans ,
cu cei care-ţi trăiesc pe retină
Străina fiinţă , care îţi inundă trupul
Alung-o de tot , şi iartă-i scopul

Din mii de chibrituri ,
construieşti un nou cămin
Sufletul e vesel , şi plin de bucurii
Ochii cenuşii , se limpezesc îndată
Iar copilul din tine , învie deodată .

Refugiat al unei lumi prost fardate
Te retragi într-un vis , în care posibilitaţile sunt
nelimitate
Şi păcatele ţi-au fost iertate
Bătrânul din tine s-a stins subit ,
Dar copilul e cel care a trăit
Iubind .

Non

Prin moleculele pielii tale
îmi strecor
trupul meu
lichid
O ploaie dulce de vară
se prelinge
în interiorul inimii
vid .
Genele lungi şi negre
în mister îţi învăluie
ochii de culoarea ierbii
crude
Ude ,
de priviri frânte
în vânt .

Inimile întregite bat la
unison
Mirosul de scorţişoară , ne îmbie la
somn
Ne dezbrăcăm de
aparenţă
Trupurile dansează în
cadenţă
Infernul şi Raiul se învelesc
în dulci aşternuturi
Iar stele răsar din cele mai
întunecate adâncuri .

Un viitor incolor
ne face să trăim într-un prezent
orbit de culori

Legaţi la ochi , ţipăm în parc
Fără vâsle , navigăm pe-un lac
Cu mâinile unite , ne plimbăm pe străzi sudate
Trăim într-un vis , înfruntând realităţi nefardate .

Mereu proaspeţi călători , la un capăt de drum
Mereu aprindem scântei , când totul pare a fi scrum .

Dor şi doare

Mereu am rămas fata din paginile tale de jurnal
arse cu lacrimi dulci , prelinse pe frunze de stejar
Aceeaşi fată cu umerii goi şi ochi plini de soare
care se plimba desculţă pe iarba udă ,
în acea seară .

Mereu vei rămâne scris pe o tăbliţă ,
undeva pe inima mea prea mică
poate prea mare
Ne învârtim într-un cerc vicios
în care eu sunt singura victimă ,
singura care nu minte
dar presimte
Vei pleca .

Mi-e dor deja şi simt cum doare
arde-n mine o dorinţă plutitoare
să mă-ntorc la tine oare ?
poate-n vis , poate în mare
te-am pierdut şi rău nu-mi pare
Şi mă mint.


Desfă-ţi umbrela că plouă afară
şi în sufletu-mi de visătoare
Deschide-ţi braţele şi strigă-n gura mare
Vino iubito , să te închid c-o sărutare !

Rămas bun

Încă mai simt uneori ,
degetele-ţi subţiri de
băiat-care-iubeşte-clapele
stingându-mi pielea prea coaptă
în
Soare
şi gura ta , suflând un sărut
pe creştetul meu moale .

Eram copii şi iubeam stelele căzând .


O lume nouă , două suflete vechi
şi o mie de păcate
nu-mi ajung să mi te amintesc
O lume veche , două suflete noi
şi o mie de ani
nu-mi ajung să te iubesc

.
Eram tineri , şi tot ce aveam de făcut era să ne iubim .

Oricând ai pleca ,
să nu uiţi de ziua a 21-a din luna a 8 a
Oricând ai pleca
să nu uiţi de treptele pe care m-ai ajutat să le urc
cu ochii închişi
am avut încredere în tine
şi am căzut
am avut încredere în tine
şi m-ai ridicat când zăceam în lut .

Eram prieteni şi iubeam Soarele răsărind şi apunând .

Oricând ai pleca ,
să nu uiţi că prietenii sunt
un singur suflet , în trupuri diferite
Oricând ai pleca ,
"Rămas bun , tu mereu străin
Rămas bun " , căci prietenii nu-şi spun niciodată
adio ! .

Suntem mereu noi şi asta contează cel mai mult .

"Dar acum îţi dau drumul ,
căci vreau să te văd zburând ... "

În dar

Atunci când Iubirea cântă
Până şi zeii
tac .

În vis

În unele vise
te asemăn unei umbre
unei perechi de cătuşe
prea strâns legate de încheieturile mâinilor
.
În unele vise ,
sunt doar o străină în propria lume
zidită pe nimic
dărâmată de un cutremur al buzelor
tale.

În unele vise ,
şoaptele se transformă în urlete
iar zâmbetele , pătate de roşu
le adun din lacrimile prea sărate
ce îmi inundă obrajii rumeniţi de Soare
sub un cer prea albastru de iunie .

În propriile-mi vise ,
te ucid fără să simt vreo durere
apoi te iau între palme
şi îţi suflu viaţă
şi iubire nouă .

În unele vise ,
nu simt , nu văd
nu aud
buzele-mi sunt pecetluite
cu dulce-amărui
şi ochii îmi plouă
rouă
nu mă pot trezi ,
nu pot cere ajutor
sunt ruptă de realitate ,
în propriul vis am să
mă sting ,
am să mor
.

Vis de mai

Şuieră , şuieră vântul
Şuieră şi-mi usucă gândul
Pe-o margine de prispă , murmur de frig
şi strig
Către un străin , să îmi răpească
dorul .

Plânge , pânge straşnic cerul
Plânge , cu rouă şi curcubeu
Dar eu m-aşez în iarbă ,
cânt despre un el
Despre cel care mă-nvaţă ,
să mă ascund de propriul eu .

Cântă , cântă o voce surdă
Cântă , raţiunea îmi inundă
Iar azi e seară cu plină lună
Un vârcolac m-aşteaptă să dansez cu el
în umbră .

Zâmbeşte , zâmbeşte o şoaptă mută
Zâmbeşte , iar fluturii dansează vals
Pe bolta cerului o stea a ars
Să-mi stea de veghe , o întreagă noapte
La dans .

Se stinge , se stinge lumina
Se stinge , şi-ncepe gălăgia
Vântul şuieră , ritm de pian
O seară-ntreagă am dansat ,
o ultimă seară de mai .

Răsare , răsare din nou
Răsare , o zi în care sunt copil
şi mor
Luna lui mai s-a sfârşit , s-a stins
Precum şi viaţa celor care
s-au iubit în vis .

Printre puf

Răsuflu greu , mă înnec printre suspine
Doar un cuvânt îmi mângâie
buzele îngheţate de rouă
Ma înghesui printre puf , caldură
Să nu mai simt că afară plouă .

O aromă de portocală ,
şi un sunet de chitară
Mă trezesc din somnul proaspăt însuşit
Iar gândurile toate se îndreaptă către tine ,
Un suflet rătăcit , rătăcit şi pătat de vreme .

Cât de mult aş vrea să evadez
Dintre cei patru pereţi goi
Dintre perne moi
Dintre vise şi gânduri
Tulburări
O singură dată în viaţă
Să fug ,
să destram totul ca pe un fir de aţă
Să te-ating , să te-ating
Să te simt , să te sting
În podul palmei ia naştere o nouă viaţă .

Dintre gene aspre ,
străluceşte firav o lacrimă dulce
E dorul meu nespus de drag
E atingerea ta ce-mi lipseşte
E somn lin , zâmbet surd
Săruturi mute , pe buze arse de Soare
şi muşcate de vânt
într-o noapte mult prea agitată ,
de spirite jucăuşe
ce bat la geamuri
şi pe la uşi
într-o noapte cînd cuvântul mi-a fost boală
fatală
când o simplă atingere ,
a început sa mă stingă
să mă ardă
precum un foc viu
ce se unduieşte ,
în bătaia vântului de mai .

La un început de drum
au fost presărate petale
suflate de ploaia acidă
scrum .
Acum , sunt proaspăt călător
La un capăt de drum
unde îngerii presară peste sufletul
rănit
un dulce curcubeu .

Trecut

Aş putea să te cuprind într-un cuvânt
Şi între palme
degete
pleoape
într-un zâmbet mut
atât de mic , te simt
şi eşti
Un mic suflet de iubit
mă tulburi , mă răneşti .

Să te alung ?
Aş vrea , dar vântul nu mă lasă
Mereu am fost fluturele ,
iar tu mi-ai fost plasă
Mereu am fost ,
moneda uitată în căptuşeala buzunarului
tău
stâng
Mereu am fost frumoasa domnişoară ,
iar tu băiatul meu nătâng .

Să te primesc ?
Îmi pare rău ,
dar nu mai e loc în casă
Nici în sufletul pustiu ,
nici în gândurile-mi retrase

Mai ţii minte
când îmi aduceai prăjituri ?
Mai ţii minte
seara de septembrie , luni ?

Să te iert ?
Aş vrea , dar gândul nu mă lasă
A trecut mult timp ,
şi nu-ţi mai cad în plasă
metamorfoză , asta ai însemnat
în această primă vară ,
te-am pierdut şi
te-am câştigat .