white foxes

Tot ce am spus
aseară într-o criză de furie
a fost uitat. A rămas doar o durere
acută în mijlocul ţestei. Un pumn de ace
înfipte în creier
ca într-o pernuţă. Un pumn de ace
şi o gură uscată.

  Noaptea a trecut greu,
am transpirat ca atunci când eram mică
şi
am sărit din cireşul din cimitir
să nu fiu prinsă de paznic
şi pentru câteva minute
nu mi-am  putut simţi deloc picioarele. O transpiraţie rece şi
pielea mea palidă, palidă
ca după o lungă hemoragie şi imposibilitatea
de a fugi.

Visul meu
a fost lung
ca un film de kubrik
şi la fel de negru.

Dimineaţa a trebui să mă ţin de pereţi
ca să mă mişc prin casă.

 Apă rece, aer rece,
mâini reci,
toate
pe trupul meu,

 Susanne Sundfør purtându-mă prin muzica ei
ca acel copil din videoclip,
 o vulpe,
prin păduri pe timp de iarnă.

Trebuie să funcţioneze ceva,
dar
nu ştiu ce urmează
şi asta mă nelinişteşte.

 Vreau să pot să mă ascund
în pieptul tău cum se ascunde
pasărea aceea mare şi ciudată
cu capul în nisip
când simte pericol.

Să îmi mângâi
ţeasta cu unghiile, adânc,
aşa cum îmi place mie şi
în jur totul
să înceapă să se învârtă.

cause we understand

stăm  în camera asta
cu
trupurile
epuizate şi fierbinţi
ca serverele site-urilor
porno
seara de crăciun
şi nu mai putem simţi
nimic nevinovat
nimic care să înmoaie
inimile astea bătucite
în reflexia globurilor arătăm inumani
şi minţile noastre excitate
ca nişte norişori roşiatici
minţile noastre
spânzurate de tavan

afară s-au  închis toate
supermarketurile s-a băut în prostie
au fost şi câţiva morţi
dar nu ne-a durut
pentru că nu erau ai noştri
apoi s-au calmat toate
precum acidul din cola
după câteva zile
ne-am lăsat şi noi
în gaura canapelei
şi i-am cercetat toate galaxiile

ne-am cercetat şi noi
unul pe celălalt
ca nişte spioni
când ne-am trezit
ştiam la fel de puţine

OUT OF CONTROL

am încercat  şi eu trucul cu controlul şi n-a funcţionat:
30 de minute de nemişcare
cu ochii închişi
cu fermoarele trase peste simţuri
te trimit
în toate locurile
dar nu
în locul pe care îl vrei tu;

vreau să dorm şi eu,
la fel de nevinovat
ca boschetarul acela
de pe gura canalului, cu capul pe un uriaş ursuleţ de pluş.
şi aburul în jurul lui ca o fantomă capcană.

dar zidul negru de care îmi sprijineam craniul umplut
cu zdrenţe blestemate
s-a dărâmat,
dincolo e lumea inversă, păpuşi cu capul sucit,
pupilele dilatate complet,
mâinile  lor ca nişte cătuşe din care vrei să te rupi
şi îţi rupi singur
toate oasele;

în capela din Aarhus, deasupra cearşafelor albe,
cablul roşu prins în mâinile cadavrelor în caz de trezire
nu a fost folosit niciodată;
încerc şi eu să mişc
inima mea mai departe de tine,
şi mă găsesc, la fel de îngheţată,
cu cablul roşu în mână.

de la osul pubian până la gât începe disecarea;
 sting ţigara pe vârful limbii,
să rămân trează,
iarna asta îmi face mintea franjuri,
o atârnă, orbitor,
prin tot oraşul.

numb

azi soarele nu a mai apărut
nici pe ecranele chinezilor;

a fost întuneric şi
 pe întuneric trecem
în ilegalitate, proiecţii tribale
pe zidurile blocurilor, spaţii strâmte în care transpirăm
şi strivim
insectele dinăuntru,
când durerea e un lucru concret
, animalul pe care l-ai privit
direct în ochi şi l-ai recunoscut
ca pe un prieten mort,

gura duhnind a alcool,
scoţi foarfecele şi decupezi
răni frumoase, în oglinzile liftului
apărem radioactivi,
ochi roşii de bestii
privind în golul dedesubt,

încotro mergem,
nu e niciun semn cu exit,
nici un buton de panică,

cerem pe litere
t a n d r e ţ e
şi
nu primim; cerem
s o a r e
şi ne proiectează
pe ecrane uriaşe
iluzia căldurii,

ca şi cum
ai pune pe un om
multe haine
şi te-ai aştepta
să nu se mai simtă singur.

pericol

sunt

o gumă lipită în părul tău, aproape de creier,

de zona aia responsabilă cu iubirea. 

dacă vrei să scapi de mine, rămâi gol,

un tănâr cu o ţeastă neon, pe care o să-l vadă şi o să-l latre câinii

din celălalt capăt al cartierului;

sunt un mulaj de gelatină, tremurul e

felul meu de a respira; un melanj lipicios de jucării 

stricate

şi dopuri de la bere

şi chei pierdute de la uşi capcană; o formă insipidă,

inodoră,

plutind deasupra blocurilor,

un fel de grinch pe care nimeni nu îl ştie,

dar îl învinovaţeşte

pentru orice distrugere. 

sunt

p e r i c o l.

pumnul care strânge

şi sufocă tot ce iubeşte. iubita perversă

care îţi ronţăie cartilajul urechilor

până la sânge

şi zâmbeşte.

retro.o1

 a trecut perioada
tandrelor incertitudini, a sângelui tânăr şi concentrat
de 50 grade, a împotrivirilor aproape tribalice
asupra ideii de maturizare,

a părului dat naiv după ureche, a pistruilor obraznici
de pe nas, a jocurilor inocente în care ne exploram
sexualitatea,

 ca un glonte care doar
ţi-a zgâriat tâmpla şi ai respirat uşurat,
m-am trezit într-o zi şi nu mai eram acolo,


într-o lume ciudată, în care
carnea de femeie s-a adunat pe mine
ca furnicile pe o prăjitură, odată cu asta
şi bărbaţii, cu degetele lor magice
de deschis sutiene, cu degetele lor
care fărâmiţează totul.

deadly impact

închid ochii şi îmi amintesc de el. îmi amintesc de el

ca de nişte faruri puternice. 

sunt o femeie reală, într-o lume reală,

cu o teamă cât se poate de reală şi conştientă. 

nimic nu poate corupe această luciditate:

nici o noapte întreagă cu capul sub apă, nici o deconectare de la toate

aparatele.

nici degetele lui negre,

cu unghii roase, strâmbe şi inexacte,

tremurând a câteva nopţi albe fără nicotină,

trecând peste pielea albă şi sterilă

ca de plastic. 

haide, vino, am să-ţi arăt

cum arată aici morţii,

cât de frumoşi sunt cu adevărat cei

care nu mai pot simţi.

sunt cu miile, nu o să-ţi vină să crezi.

îmi amintesc de el, îmi amintesc de el

ca de nişte faruri puternice.

şi ştim cu toţii ce urmează după.

ne me quitte pas

o h

d a r l i n g,

 ne-am retras

 în organisme vii şi frumoase pentru frumuseţea distrugerii

am trecut prin trenuri interminabile
ca prin stomacul unei balene şi ne-am înspăimântat
uneori am dus
palmele la ochi ca nişte copii
ca să nu trezim bestiile
ne-am închis ermetic în dragostea asta şi am urlat mult
până când s-a înegrit precum
plămânii unui tractorist care trage din viceroy
şi am vrut puţin afară
o mică plimbare o mică vizită la sanatoriu

am stat goi şi endorfinizaţi
în camere întunecate
şi am învins  cu adevărat foamea ştreangul imaginar în care au amorţit
gâturile noastre până să găsim curajul

d a r l i n g

dacă vrei să pleci
sapă pe sub mine când dorm

and don`t get caught.

stop

coborâm pe Calea Unirii,
vântul ne plezneşte peste faţă ca o dădacă perfidă;
stăm cu privirea în asfalt, cu toate nenorocirile atârnându-ne
de gât, ca MJ luptându-se cu podeaua;

cercetăm perimetrul, căutăm o apropiere confortabilă,
o lumină suportabilă în care să ne scoatem
pansamentele astea nenorocite, să privim, să atingem,
să învăţăm să ne iubim
urâţenia; dar vine noaptea iar noi nu suntem decât nişte proiecţii
caraghioase pe zidurile clădirilor,  prinşi în nebunia asta
ca într-un laţ
de hingher;

atât

:: ne-am ascuns noi în camere strâmte de hotel
când lumea se clătina precum nişte dinţi de lapte

şi n-am mai vrut să ne găsească nimeni
minţile s-au rostogolit pe podea
ca nişte bile de haos
am aruncat hainele înr-un colţ întunecat
am pus sângele în mişcare
şi asta a fost dragoste: vârful limbii trecând pe adânciturile creierului,
foamea asta comună ca o boală frumoasă;

there is a light that never goes out

trecem  prin lanuri de porumb, prin poluarea oraşelor,
dragostea asta e placebo
pentru toate tragediile, cutia de sticlă fumurie în care facem implozii
şi exersăm contorsionismul ca o formă de
auto-pedepsire.

ne tăiem în capace de conserve,  ne place
gustul dulce sărat al sângelui ţâşnindu-se în gură dimineaţa,
vânjoleala tandră a intestinelor
când ne vedem după mult timp,  reacţiile chimice din interiorul
lucrurilor.

întinşi pe iarba ţepoasă a sucevei
stăm
excitaţi şi flămânzi
cu gurile ca nişte furnale de fabrici făcând cerculeţe;
din toată tăcerea înţelegem totul,
ne atingem strivind firele de păr electrizate, pielea strânsă
în punctuleţe, carnea, da,
carnea cea fierbinte şi tânără
de vânat proaspăt
fără să ştim care dintre noi
a căzut primul.