stați departe

să scriu acum
despre ce se vinde și despre ce ar face să se miște ceva sub toată avalanșa de plastic sub care sunteți îngropați
ar fi o minciună
să încerc să înțep
măcar un nerv
mi-ar trebui
un ac lung de ură și nu-l am
să pornesc micii păianjeni ai dramei să fabrice noi pânze de teribilism și spaimă ar fi inutil și nu mai e loc pentru asta
m-am înconjurat de beatitudine
sunt într-o transă de serenitate
stați departe
stați departe
e o graniță minată în jurul minții mele
o aură magică
o plasă electrificată de dragoste
n-ai să treci
n-am să te las
sunt singură pentru o vreme
e un loc în timp unde aș vrea să mă întorc
să am părul negru lung răvășit cu musculițe mii
și o inimă intactă

zen

Cum te poartă viața,
păpușico,
nici nu știi,

iată-mă acum aici,
pe teritoriu străin,
unde am fugit sa ma reprogramez,
să mă arunc
din caruselul hipnotizant, călduț până la adicție
 unde m-au pus
ai mei, dragii, ca să mă protejeze,
de unde am privit totul
prin sticlă, docilă,
unde am stat suvb vraja unui cămin funcțional,
siguranța
brațelor de cărbune ale tatei,

teritoriul acesta
care a devenit așa vital,
unde m-am retras
să scap
de psihoza vegetală de mai târziu, de chisturile de ură,
monotonia provincială,
eșecul tânărului absolvent,
 viciile aferente,


cum te poartă viața,
păpușico,
nici nu știi,

iată-mă, am supraviețuit,
am răni fluorescente ca niște medalii upgradate,
o schiță de viitor simplă și
un creier încântător
luminând
ca un copăcel dintr-un experimentez olandez
cu adn-uri încrucișate.

dubioza kolektiv

 şi-am fost şi noi acolo, trupuri electrizate

între zidurile cetăţii, dezastru hormonal şi

muzică tare, pogo
în care
adolescente palide
cădeau ca popicele
şi
aveau pielea arsă de ţigară,
am fost şi noi acolo şi
am simţit că aparţinem de ceva mai mare
şi important, un fel de transă în masă,
un fel de intimitate stranie, plăcută,
şi eu
nimfă neagră, radiind
între atâtea,
şi tu
uluit
că sunt a ta.

ace

Simt capul greu,
o minge de bowling
într-un impact continuu,
 apoi
strâng schijele de pe podea,
din pereţi,
din
sângele tău,

le adun, le lipesc
şi mă prefac că sunt  toate din nou la locul lor,

că totul e real, real, real,

la fel de real
ca scheletul ăsta pe care-l car după mine şi pe care nimeni altcineva nu-l vede,

ca
soarele de smoală de pe retină, dimineaţa,
pe stomacul gol,
când totul e atât de străin
şi de ce nu ar fi,

simt capul greu,
ace, ace, ace
sunt
o păpușică vodoo
în mâinile
cuiva
care mă urăște rău,


iartă-mă,
iartă-mă,

și
apoi

mai du-te
naibii.

cheers darlings!

mi-am promis
că o să blochez totul
într-o pânză  de indiferență
 c-am să le-nvăț mișcările
și-am să râd cu ei
și-am să-i seduc
cu
inocența mea și
provincialitatea


acum
când
suntem atât de aproape
de extincție
cu toate emisiile de carbon
reînceperea  pescuitului comercial
al balenelor
în Japonia
moartea tăcută
a albinelor
toată plictiseala de prin news feed

acum
când sunt conștientă de
triviala mea tinerețe
nu am nimic de pierdut
nu dețin nimic
și asta mă face să fiu
cu adevărat
liberă


am să mă mut
dintr-un loc în altul
și-am să las în urmă
câteva mici crime
câteva iubiri abia începute
în nori pufoși de praf și confuzie

Mă trezesc în căsuța de piatră
scufundată în ceața absurda, insulară,
cu un zâmbet care nu mai e al meu,
părul onix
acoperind
creierul ca o termitieră care se zbate să
găsească
geometria serenității,
un plan de evadare plauzibil,
sau măcar
punctul acela care să schimbe cu ceva
mecanica lucrurilor,

dar
ma trezesc si totul e anost si aerul e greu,
bile mici de plumb imi perforeaza plamanii, inspir, expir,
dau perdelele la o parte si sper la o raza de soare sa sparga monotonia,
un deget urias sa apese
de undeva
dintr-un univers paralel
butonul Exit Game,
sa nu mai simt ca altcineva imi
regizeaza alegerile,

ma trezesc
si nu vreau sa ma trezesc uneori,
mi s-au scurs ultimele procente de energie
printre degete,
am visat un poem perfect pentru noi,
as vrea sa locuim acolo,

Cerul se întunecă,
sub el orașul tremură,
tremurăm și noi în pături,
cu o ceașcă de ceai în mâini,
obosiți de-atâtea
hârjoneli infantile,
dăm scroll pe web
și aș putea renunța oricând la asta
în favoarea
unui scroll
pe pielea ta, din vârful degetelor
de la picioare
până în barba deasă, întunecat roșcată,
de viking,
să fac vârtejuri și să mă pierd,
să uit de uk și imigrare,
de copacii înfloriți și de cum
o părăsim cu toții, pe rând,
pe mama.

happiness

Sunt fericită.

sunt fericită și spun asta cu voce tare,

din ce în ce mai tare,

ca să mă conving;

vârcolacului i-au căzut dinții

în palma mea mică,

mie

mi s-au ivit din nou rădăcinile negre

de sub vopseaua roșie,

sub care m-am ascuns, când credeam că

asta va însemna resetare și nu a fost,







sunt fericită de parcă

aș fi pe tratament, totuși sunt lucidă

și e ciudat

când în jur toți parcă

stau în cerc

cu mutre posomorâte

ca la funeralii,




dar

eu sunt fericită

și fluier

și țopăi

prin păduri radioactive și cartiere industriale,

printre reziduuri comuniste,

prin foste gări

imperialiste

și tu ești fericit

ca un țânc care a dat de o acadea uriașă,

multicoloră,

hipnotizantă.

HD

Fac curat în imbox, șterg mail-uri nevinovate
și spam-uri
și mi-aș dori
să fie la fel de ușor
să trimit la recycle tot ce-mi
virusează mintea, să păstrez
doar calmul și fericirea,
fragmentele
de memorie care încă-mi electrizează
pielea,
ar fi mai simplu
să fiu
un haos legat cu șuruburi
și piulițe, cabluri și metal
rezistente,
noaptea să-mi sting
toate luminițele
și să plutesc
în eter, să te iubesc
matematic și să-ți dedic
ecuații, să mă poți deschide
 și să vezi singur
dezastrul pe care știu
să-l ascund atât de bine,


ar fi mai simplu, ar fi
mai
adevărat,
oricum mâinile mele
sunt tot timpul
la fel de reci
ca o
bucată
de metal,

oricum suntem cu toții
absorbiți
în universul artificial,
criptic,
și cablurile
cresc prin noi
ca niște rădăcini,

pune degetul aici,
apasă pe buton
și dă-mi
restart.

conform cercetătorilor britanici (dragostea)

Conform oamenilor de știință,
dragostea noastră a murit
acum câțiva ani. Așa au stabilit ei,
câțiva tocilari
de prin UK sau Singapore,
că tot ce trece de 2 ani și ceva
nu e decât o minciună,
un fel de iluzie călduță,
o psihoză sau obsesie, sau poate
partenerii au un fel de retard emoțional.
Tind să cred
că noi avem un pic din fiecare sau poate
dragostea noastră
e pasărea aceea
care continuă
să se zbată și să fugă prin grădină
fără cap. Un fel de ciudățenie a naturii,
un experiment din aria 51, Nevada,
care a eșuat lamentabil.

Conform oamenilor de știință,
aș fi trebuit să te fi părăsit
acum câțiva ani,
să fi aruncat câteva grenade
unul în inima celuilalt, cineva să fi suferit
mai mult,
cineva să se fi vindecat mai repede,
apoi să ne fi făcut
cont pe Tinder, că doar
dragostea e futilă, efervescentă, explozivă
și cu termen de expirare.


Conform oamenilor de știință,
dragostea noastră e o glumiță,
așa că hai,
să-i facem să se tăvălească pe jos,
să
crape  toți
de râs.

nava-mamă

Departe-i nava mamă
și micul grup
de apartenență,
 hologramele din suburbii, iubirile grafitti,
toate crâșmele fantomatice, complet
indepistabile pe google maps,
 tablouri agățate pe pereți
cu cei care vor deveni în curând
Marii Uitați, unde ne-am pierdut
inocența și draga de ea, naivitatea,

departe-i cerul cenușă și soarele bitum,
cartierul retro,
păsările metalice, lăsându-se grele pe acoperișuri,
anunțând vreme rea sau o moarte
prematură,

departe tot ce cunosc
și mă face vulnerabilă,
e aproape primăvară, să respir,
 trag voalul de nostalgii de pe ferestre,
las aer curat
să circule
prin camere,
prin creierul extenuat, obsidian.